Page 16 - 1922-17-18

Pag. 272. ------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - ------ ------- ------------ ------ Nr. 17—18.

şi urâcios, singurătatea în care o In jurul grădinei era un zid eu cu voce dură, să o speriu,* şi
ţine, închizându-o de lume, greu­ înalt. L-am trecut uşor. In drum nu îmi ştiu face graiul dur, când voesc!
tatea vorbelor lui, — lordul are o am întâlnit suflet de om. Poarta Faceţi rău că vă bateţi joc de mine,
limbă, ac de viespe — au făcut de parcului va fi deschisă. In pavi- adausei, arătându-i cuţitul cu care
par’că a plecat din sufletul ei viaţa, lonul portarului linişte. Era lună, am deschis fereastra.
şi ea a devenit o fiinţă palidă şi tă­ şi vedeam pe subt crengile arbo­ — Nici prin gând nu-mi trece
cută, pe care o vezi zilnic rătăcind rilor, alb castelul. M-am furişat să-mi bat joc de D-ta. Din potrivă,
tristă pe cărările moşiei domneşti. până la întrarea principală. Am îţi sunt prietenă şi vreau să-ţi ajut.
Unii pretind, că ea iubise pe altul, rămas o clipă acolo, ghemuit, cum­ Vă cer iertare Doamnă, dar
şi că bogăţia lordului a făcut-o ne­ pănind pe unde a-şi putea întră iată un lucru pe care nu-1 prea pot
credincioasă şi acum îşi frânge inima mai uşor. Colo în corn, o fereastră înghiţi pentruce vreţi DV. să-mi
gândind că pe unul l-a pierdut, fără mai ferită, acoperită de o perdea veniţi în ajutor?
să aibă folos de celalalt. Doar cu de plante fugătoare — era cea mai — Am şi eu motivele mele.
toată averea bărbatului ei, ea e cea potrivită pentru mine. M-am stre­ Şi deodată îi scânteiară ochii
inai săracă femee a satului. curat pe după casă, subt umbra ar­ în faţa ei albă.
Hangiul îmi spunea lucrurile borilor. Un câne a început să latre Fiindcă îl urăsc, îl urăsc, îl
acestea, şi altele la fel ; dar eu le şi să-şi zurue lanţul. Am aşteptat urăsc! Înţelegi D-ta?
uitam, cum le spunea, dupăce nu până s’a liniştit, apoi mi-am urmat Mi-am adus aminte de cele
mă interesam cât de puţin. Singurul paşii înceţi, până la fereastra pe ce-mi povesti hangiul, şi am înţeles.
lucru care mă muncea era gândul, care mi-am ales-o. Am privit-o în ochi, şi m-am con­
că oare în ce îşi avea lordul Man- E un lucru extraordinar cât de vins că mă pot încrede în ea. Voia
nering averea? Titlurile de pro­ rău se păzesc oamenii dela ţară, şi să se răzbune pe bărbatul ei. Voia
prietate sau de rentă nu sunt decât departe de oraşele mari, cum nu le să-l lovească în partea lui simţi­
nişte hărţii care îţi aduc mai multă trece prin gând că sunt în lume şi toare : în avere. 11 ura până să-şi
primejdie decât folos, dacă ţi-le tâlhari. Prilegiul se îmbie de sine uite demnitatea şi să se încreadă
câştigi. Moneda sau bijuteriile însă bietului om, când fără gând rău, unui individ ca mine, dacă acesta
îţi răsplătesc rizicul. Şi hangiul, trece pe lângă o uşe şi o vede des­ îi slujeşte ţintele ei. Am urât şi eu
par’că mi-ar fi ghicit gândul, a în­ chisă. Cazul meu nu era întocmai în viaţa mea ; dar mi-se pare, că
ceput să-mi vorbească despre marea aşa uşor. Dar un singur rătez în­ nu am înţeles cu adevărat ce este
colecţiune de medalioane de aur pe chidea fereastra : îl ridicai cu vârful ura până în clipa, când am văzut
care o are lordul Mannering. Era cuţitului, ridicai puţin aripa ferestrei, faţa acestei femei, la lumina slabă
cea mai preţioasă colecţiune cu şi întrai. Nu am avut decât să dau a felinarului ce-1 avea în mână.
acesta fel din întreaga lume; şi deoparte perdeaua şi mă găseam în - Deacu te încrezi în mine?
avea atâtea medalioane, încât, dacă cameră. şi mă trase de nou de mânecă.
le-ai pune pe toate într’un sac, cel — Bună sara, Domnule ! Bine — Da, Măria Ta.
mai tare om din întreg satul nu ai venit! zise o voce. Aşadar ştii cine sunt; că mă
l-ar fi putut ridica dela pământ. Am avut eu, zău, câteva emoţii agrăeşti aşa.
Atunci, chemându-I pe hangiu fe- în viaţa mea zbuciumată, dar nici­ — Bănuesc.
meea-sa, ne-am despărţit să ne când una ca aceasta. In înfundă­ Durerile mi le ştie tot satul.
culcăm. tura ferestrei, aproape, de*o puteam Dar ce-i pasă omului acestuia? El
Şi aceasta nu e poveste, ce o atinge cu mâna, stătea o femee, cu nu iubeşte în lume decât un lucru,
inventez, ca să mă ajute. Vă rog un felinar în mână. înaltă, sveltâ, şi acest lucru acum e în mâna
gândiţi-vă, Domnule, la lucrul acesta; cu ţinuta dreaptă avea o faţă fru­ D-tale. Ai adus un sac?
întreb’aţi-vă dacă putea exista o is­ moasă, palidă, ca tăiată în marmoră, — Nu, Măria Ta.
pită mai nemiloasă? Stăteam acolo, ■şi ochii şi părul negrii, ca noaptea. — Închide obloanele. Aşa ni­
în noaptea aceia, în un pat de ham, Un fel de halat îi coboară până la menea nu va vedea lumina. Să
fără mijloace, fără nădejde, fără picioare. Cu haina şi cu faţa ci nu-ţi fie frică. Servitorimea doarme
lucru cu ultimul şiling în buzunar. aceasta, părea o stafie nemişcată. în cealaltă aripă. Am să-ţi arăt lu­
Am încercat să fiu cinstit, şi oa­ Mi-se înmuiară genunchii şi ca să crurile mai departe. Vei alege ce e
menii cinstiţi mi-au întors spatele. nu cad, m*am. prins de draperie. mai bun, dupăce nu vei putea duce
Îmi reproşau că sunt hoţ, şi mă îm­ Aşi fi întors spatele şi aşi fi fugit, totul.
pingeau spre noui hoţii. Luat de dacă aveam putere. Dar eram în­ Mă găseam în o sală lungă şi
vârtpj, nu mă mai puteam ridica. cremenit. scundă. Parchetul luciu era aco­
Şi iată că se prezenta această ocazie : Tot ea m’a trezit din toropeală: perit cu covoară şi blănuri. Ici-colo
castelului cu o mulţime de ferestri, Să nu ai nici o teamă! zisei câte-o vitrină. Pe păreţi lăncii, spade,
si medalioanele de aur atât de uşor vorbe atât de stranii, când sunt scuturi şi alte obiecte de muzeu. Şi
de câştigat! Era o coaje de pâine spuse unui tâlhar, din partea stă­ teseturi bizare, aduse din ţâri săi-
» ' >
întinsă unui înfometat; şi ai putea pânei casei. Te-am văzut din fe­ batece. Doamna găsi undeva un sac
crede, că el nu o va atinge? Am reastra mea, pe când te ascundeai mare de piele.
luptat o clipă; înzadar! M-am ri­ subt arbori; am coborât încetinel, Acesta va fi potrivit. Vino
dicat din pat, jurând că în noaptea şi apoi ie-am auzit lucrând la fe­ să-ţi arăt unde sunt medalioanele.
a.ceasta voi deveni un om bogat şi reastră. Ţi-aşi fi deschis-o singură, Mi-se părea că visez, la
voi renunţa apoi pe veci la crimă dacă mi-ai fi dat timp. Darm’ai în­ gândul că doamna aceasta în alb
sau voi cunoaşte de nou greutatea trecut. era stăpâna casei şi că ea îmi ajuta
cătuşelor. M-am îmbrăcat în pripă, Mă luă de mânecă şi mă trase să fur subt acoperişul ei. Poate aşi
am lăsat pe masă un şiling, pentru în cameră. fi izbucnit în râs, dacă nu avea în
hangiu şi m-am coborât, pe fe­ — Ce înseamnă aceasta, Doamnă? faţa ei palidă nu ştiu ce, care măinişca
reastră în grădină. Vă rog nu glumiţi cu mine; zisei şi mă îngheţa. Şi ea porni, ca’ o