Page 3 - 1922-19
P. 3
Nr. 19. C O S I N Z E A N A Pag. 283.
fâe un steag regal tot atât de plumburii. După o cotitură îţi călugări ai Mănăstirii. Lucrările
nou ca şi ţiglele, în formă de apare priveliştea întreagă a nu sunt în întregime terminate,
solzi f roşii, ale acoperişului Mănăstirii încoronării. Impresia? afară de biserică. Tot ce e ne-
care-ţrsurâde proaspăt şi curat E ceva mai puternică şi mai jTcesar se va isprăvi însă până
printre^ celelalte case vechi şi vie decât aceea pe care o pot £ Duminecă în 15 c., iar unele
“““lucrări vor continuă şi mai târ
ziu. Interiorul bisericii, deşi
mic, îţi inspiră la cea dintâi
vedere distincţie şi grandiositate,
(efect produs mai ales de cei
patru stâlpi groşi, octogonali,
de marmoră roşie, cari spriji-
nesc bolta cu un minunat gest
de gravitate şi solemnitate),
toate împreunate cu atmosfera
tradiţională a artei decorative
vechi româneşti. Catapeteasma,
jilţurile ca şi cele două tronuri
regale sunt numai din lemn
sculptat, în stil vechiu. Picturile
sunt de-asemenea de gen bise
ricesc vechiu, admirabil execu
tate de pictorul Costin şi Pe-
trescu. In genere toate lucrările
s’au făcut de Români (antre
priza casei Tib. Eremie şi Co.,
planul arhitectului Ştefănescu),
afară de decorurile plastice în
ipsos, care, executate'toate cu
mâna, au fost făcute de nişte
Italieni, ce lucrau foarte isteţ
cu nişte beţigaşe subţiri. Clo
potniţa, separată de biserică, are
două aquile cu pajura română
la intrarea şi eşirea bolţii de
trecere, iar pe clopotul cel mare,
turnat la fabrica românească
„Schieb“ din Sibiu, e sculptată
următoarea inscripţie: „Făcuţii-
s’a acest clopot pentru bise
rica românească din nou ridi
cată pe locul clădirei lui Mihai
Viteazul, în zilele Regelui Fer-
dinand I-iul, întregitor de ţară
şi domn al tuturor Românilor,
— 1922, anul încoronării sale
la Alba-lulia .
u
O lămurire: biserica e
Acela, care a mântuit neamul românesc prin credinţa sa mare şi nestrămutată.
anume făcută aşâ de mică (doar
aveâ cititorii din fotografiile ticat mai ales în vechiul regat pentru 300 persoane),: pentrucă
alăturate. Sufletul ţi-se lumi până acum. Biserica e încun- s’a imitat biserica domnească
nează, ochii nu pot mistui toată jurată şi închisă din toate păr din Târgovişte, în care s’a în
frumuseţea decorurilor şi a li ţile, de clopotniţă, galeriile şi chinat şi s’a sfinţit Mihai Vi
niilor, şi . . . totul e românesc, clădirile din fund, care cuprind teazul şi alţi domni| români.
în stil dulce şi caracteristic o reşedinţă regală, un local de Idealul ar fi fost să se zidească
de-al nostru strămoşesc, prac muzeu şi chilii pentru viitorii biserica după modelul celei ri-