Page 9 - 1922-19
P. 9
Jr. 19. - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - Pag. 291.
ând în când, întră sau eşia câte îi fugeau dintre dinţi şi degete. Şi mai întorcea din târg. La lumina
in om năcăjit, după ce-şi luase iar la drum. Nimeni nu’l lua în că lampei ţaţa Profira, oftând din când
:iocanul de rachiu, ca să-i cu- ruţă, dar nici el nu cuteza să se în când, aşeza cărţile pentru pa-
îoască tăria la inimă. Dela o vreme roage. Acei cari treceau pe lângă sians. Dela un timp, se arăta în
iu mai era nimeni în crâşmă, Lipo- el, erau învăţaţi să bată posti le cu prag, badia Mihai, clătinindu-se pe
fanul voi să pue drugul în uşă, dar picioarele, aşa că nici nu li părea picioare, cu privirea posomorâtă, cu
lieş, îl rugă să-l lase să se culce. ceva deosebit, că un băet singur- mustaţa căzându-i în gură şi cu
Jpovanul cu cămaşa de cit roşie singurel, călca atâta drum întins. obrazul uscăţiv, palid.
jeste pantalonii largi şi creţi la Spre sară abia ajunse la Popricani. „Am întârziat. Ei şi... ce întorci
:ingătoare şi cu cizme mari, având Aici întrebă de bădiţa Mihai Po- ochii aceia aşa? Şi vorbele-i erau,
obrazul smad şi barba răvăşită, stelnicu. Şi cine nu’l cunoştea în aspre şi fruntea încreţită.
primi câţiva bani, şi suflă în lampă. târguşor. Doar era scriitor la Sub- — Mihai „rele zile ai ajuns“,
Singur în întuneric, băiatului începu prefectură. Când îl văzu ţaţa Pro spuse soţia blând.
să-i fie frică. I se părea că umbre fira pe llieş, în prag, plin de praf — Iar mă înţep viespeo? Dai
se mişcă prin hardughia cea mare, şi istovit de drum, se miră, îl să ce te-am luat bogată? Iţi beau ba
inima i se bătea mai răpede, auzind rută şi-l strigă pe bărbatu-su din nul tău? II beau al meu, muncit de
foşniri prin rafturi, tremură câtva odaia de alături: „Mihai a venit un mine. „Şi găsind pe llieş se înciudă şi
timp, se strânse ghem, închise ochii: oaspe. Gâci cine? E băetul Mări- mai rău’.“ Da tu ce asculţi? Ce te
o vedea pe mamă lângă el, şi dela oarei“, şi Mihai eşi şi se uită la uiţi aşa la mine? Pleacă în bucă
o vreme adormi, simţind prin somn llieş iar copilul îi sărută mâna cu tărie ţigon, că-ţi rup ciolanele,
răceala nopţii. oarecare sfială. Aici era bine. Ţaţa ameninţând cu pumnul.
Profira avea trei copilaşi, singura Băiatul tremurând eşi pe uşă.
Dimineaţa o luă iar la drum. avere din doisprezece ani de mări In bucătărie frig. El se culcă pe un
-
Era aşa de frumos. Depărtările pă- tiş. Se juca înpreună cu ei, mânca pat tare, acoperindu-se cu o pla
riau somnoroase. Aburi se risipeau la aceiaşi masă, dormiau în aceiaşi pumă ruptă din care eşia lâna. în
de pe văi, de pe pădurea ce se ză odaie. O vedea el pe mătuşa une chise pleoapele cu lacrimi :o vedea,
rea. Pata roşie de rubin imens dis ori cu ochii roşi, la bucătărie; au- pe mama lui cum îl mângâe par’că
păruse îndată ce de undeva, de zia câte odată de afară pe bădiţa iar prin părete se auziau zberături.
¡unde cerul se atingea cu pământul, Mihai trântind uşile şi suduind — Şi cu frica în spate adormi'
răsărea talgerul de văpae şi se se temea de privirea lui întunecată Acasă şi dimineaţa şi la lumina
înălţa tot mai sus. Pe şesul cât se — dar nu pricepea nimica. tristă a lămpei, cineva se gândia !a
vedea cu ochii, apa părea un şarpe copilul cu privirea melancolică, sub
din poveşti cu solzi sclipitori. Ogoa „Băiatul aista îmi mai trebuia. ţirel, cu obrazul alb, sprincenile negre,
rele iarăşi ruginii şi drumul — pe Nu avem noi destui. Sărăcia soră-tii. ascuţite, deasupra duor lumini al
'o întindere bună — adumbrit de Să’l pui la treabă şâ avem măcar bastre. Era femeea brună, istovită,
copaci bătrâni. Lângă doi mestea- folos de el, să nu huzurească de mărunţică la trup, Qare nu avuse
căni, cu coajă albă, ce de abia îşi bine“, aşa vorbia răstit prin casă, parte de soţul ei Alexandru Bă-
clătea", frunza, băiatul îşi potoli se Mihai, înainte de a se duce sau a descu.
tea din o fântână cu colac de pia veni dela slujbă, când llieş era pe Uneori cântau cocoşii în liniştea
tră şi puse iar cum găsise prăjina .afară. Şi pe Profira o tăiau pâraă’n nopţii, în liniştea odăiei e un punct
scurtă cu teucă. Treceau care, tre adâncul inimii cuvintele aceste roşieticîn candelă şi inima de mamă
ceau ţărani tăcuţi pe lângă el, tre grele, i se suia sângele în cap de era frământată de doruri. Lacrimile
ceau femei desculţe, cu trupuri durere: era doar sângele surorei picurau pe perină, tâmplele zvâc-
drepte, subţiri şi sprintene la mers. sale, nenorocită, rămasă pe drumuri, niau puternic şi ei i se părea că o
Un bătrân ajun’gându-1, îl întreabă: llieş fu culcat în bucătărie şi în ghiară puternică se întinde asupra
„Da încotro, băete? cepu să taie şi să aducă lemne, să capului copilului, şi-l strânge, şi-l
măture ograda, să îngrijiască de
j' — La Popricani. cei doi purcei, căci îi spusese ţaţa striveşte. Şi de abia aştepta ziua şi
— E departe încă . . . . Două po Profira într’o zi: „llieş dragă,’ să se ducea la portiţă şi ’se uita pe
şte, tocmai pe marginea Prutului. faci o leacă de treabă că eşti mai uliţă. Altădată îşi’luâ şalul în spate,
mare de cât ceilalţi copii, căci aşa vântul rece o învăluia ca într’un
Şi llieş trecu prin sate sărace, cerc de ghiaţă, îi lovia faţa cu va
ca la şes: Gospodarii mici, cu că vrea Mihai“. luri de ploae măruntă, se ducea la
suţe curate dar strâmbe, acoperite Băiatul era ascultător, îşi aducea marginea oraşului, se uita mult pe
cu’ stuf, cu garduri de nuele, pră- aminte şi de vorbele mamei rostite drumul cu noroi, doar îl va vedea
valate şi rupte, cu bisericuţi cu şin din portiţă, şi ca să nu-1 vadă pe pe llieş, că vine într’o căruţă acasă.
drila înegrită de vremuri şi clopot- bădiţa cu ochii răi, că ia cureaua Era ne’liniştită, era mai singură ca
niţi de scânduri — la o parte — şi trage în cei mici, ori sudue pe niciodată, era mamă îndurerată. Şi
în’ care străjuia câte un clopot de ţaţa Profira, îşi da silinţa să facă se întorcea în odaia ei şi ofta.
aramă, dogit ce răsuna trist doar la orice numai să fie bine.’ Uneori se dojenea: de ce să fie
^câte o sărbătoare sau când un mort D u m i n i c i l e dupăce isprăvea aşa? Doar băiatul e la sora ei, sub
era coborît în mormânt. aceias bunătate ca de mamă, nu
treaba, se gândea acasă. Se suia pe
Era vremea la toacă şi llieş nu scara de din dosul casei dela pod îndura nimic ; a mai scăpat la bine.
mai putea de foame şi picioarele îl şi sta aşa cu ochii în depărtări, la Şi pentru scurtă durată o lumină
dureau. Se opri pe un ogor, cu popu- soarele trist de Octomvrie. Venea înviorătoare îi pătrundea sufletul.
şoii tăiaţi rămânând numai bostanii. sara, venea vremea cinei, trecea şi Iar llieş din sara când a ţipat
Strică unul cu piciorul, vru să mă ea, era târziu şi focul slab pălpia badia la el, de atunci de câteori
nânce sâmburii din el, dar nu putu, încă sub bucate si badea nu se auzia glasul, de atâteaori avea o
J