Page 9 - 1922-20
P. 9

Haidăii                        aşezându-se  în  faţa  focului,  lâng^  oi.  Şl  era  o  iarnă  grea,  măi  Vasile,
                                                                                că  spăimântase  lumea  cu  troenile  şi
                                           moşu llie.
                                              Moşneagul  hohoti  încet  şi  pâcăi   gerurile  ei.  Pornim  noi  aşa  pe  la
          Luna  scăpătase  cam  demult  în   repede  de  câteva  ori  din  luleaua   Bobotează  şi-o  luăm  la  vale  pe  Şi­
        dosul  dealurilor  împădurite  din  de­  care vroia să se stingă, Vasile scoase   ret.  După  vre-o  trei  zile  de  drum
        părtare.  In  faţa  stânei,  focul  aţâţat  o  bucată  de  gazetă  şi  „pasca“  de   ajungem  la  Roman.  Poposim  o  zi,
        de  ciobani  înaintea  plecărei  lor  „în   tutun.  Cu  degetele-i  noduroase  po­  că  se  vlăguiseră  caii,  măcar  că  erau
        porneală“,  zugrăvea  o  roată  de  po­  trivi  din  gazetă  o  bucăţică  de  hârtie   ca  nişte  zmei  şi  pe  urmă  o  luăm
        leială  pe  bătătura  oilor,  făcând  să   şi-o  prinse  uşor  între  buze;  apoi,   către  Prut.  Am  hoinărit  noi  atuncea
        pară  mai  negru  întunericul  ce  stă­  cu  două  degete  scoase  tutun  din  vre-o  trei  săptămâni.  Şi  pe  mine,
        pânea  cuprinsul.  Stelele  îşi  tremu­  pachetul  rupt  la  un  colţ  şi  răsuci  o  însurăţel  proaspăt,  mă  usca  nu  alta,
        rau  lumina  lor  în  înălţimile  al­  ţigară  în  hârtia  ce  şi-o’  potrivise  dorul  după  Măriuca.  Un  zimbet  lu­
        bastre.                             mai înainte.                        minos,  trecu  peste  faţa  bătrânului.
                                              —  Să  mai  crezi  că  „surcica  nu   Îşi  netezi  pletele  unsuroase  şi  se
          —  Mândră  vreme  are  să  fie  şi                                    ridică  în  capul  oaselor.  Acum,  în­
        azi,  şopti  printre  dinţi  moşu  Ilie   sare  departe  de  trunchi“  rosti  blând
                                           moşneagul.  Bietul  Conu  Iordache,  tr’o  noapte  măi  Vasile,  că  am  uitat
        privind  spre  cânele  întins  lângă  el
        cu  botul  lipit  de  labe.  Ce  zici  tu   Dumnezeu  să-l  erte,  spăimântase  o  să-ţi  spun:  boerul  avea  o  patimă
                                                                                să  călătorească  mai  mult  noaptea;
                                            lume  cu  voinicia  şi  curajul  lui,  şi
        măi  Tărcuş?  Numai  noi  doi  am  ră­  fecioru său îi mai fricos ca o muere.  într’o  noapte  rătăcim  drumul.  Da
        mas  aici,  măi  moşnege,  că  ticăitul                                 era  un  ger  de  turba  haita,  şi-o  lună
        cela  de  Vasile  nu  se  mai  întoarce   O fi sămânând în partea mâni-sa !
        de  la  curte.  Moşu  llie,  bojbăi  în   —  Ia  lasă  moşule,  că  toţi  gogo-   ca  ziua.  Troeniie  sclipeau  în  de­
                                                                                părtare  par’că  erau  sămânate  cu
        chimirul  lat  de  piele,  scoase  beşica   liţii  iştia,  crescuţi  în  mătăsuri,  îs
        în  care  ţinea  „tiutiunul“  îşi  umple  nişte bicisnici!              petre  scumpe  şi  hăt  încolo,  pe  dea­
                 1
        „luleaua^   şi  prinzând  cu  ’  degetele   Nu  mai  clămpăi  măi  Vasile,   luri,  băteau  în  albăstriu.  Caii  obo­
                                                                                siţi  scoteau  nori  de  aburi,  pufneau
        un  cărbune  potrivit  îl  legănă  scurt  că  tu  nu  l-ai  cunoscut  pe  bătrân.   greu  pe  nări  şi  strănutau  cu  pu­
        şi repede în palmă până ce-1 arnncă  Nici  nu  erai  pe  meleagurile  estea.   tere.  Trebue  să  fi  umblat  mult,  că
        în  lulea.  Tărcuş  ridica  repede  ca­  Tu  chiteşti  că  boerii  cei  vechi  erau
        pul,  ascultă  o  clipă  şi  prinse  a  mâ-  aşa  cum  îi  conu  Jenică?  E,  hei,   după  socoteala  mea  se  apropia  de
                                                                                cântatul  cocoşilor  de  ziuă,  da  să
        răi  încet  măturând  cu  coada  pă­  să-l  fi  văzut  tu  pe  conu  Iordache  !   zărim  sat  ori  să  întâlnim  vre-un
        mântul.                             Se  vede  că  fecioru-său  şi-o  iro-   om,  nimic,  pace  bună.  Când  deo­
          —  A,  ha!  ne  vin  mosa/iri  moş­  sât  voinicia  prin  străinătăţi.  Acum.   dată,  zărim  în  depărtare  nişte  sănii
        nege?  întrebă  moş  llie  privind   nu  că  mă  laud,.da  ştie  toată  lumea   cu  boi  care  veneau  pe  un  drum
        tintă.                              că  eu  n’am  fost  un  prăpădit;  că,   din dreapta!
          Deodată  în  roata  de  lumină  se   în  vremea  mea  nu-mi  sta  om  îm­  —  îndeamnă  caii  Ilie,  face  boe­
        ivi  capul  unui  cal  cu  coamă  lungă   potrivă,  da,  vezi  tu,  cât  eram  de   rul,  să  întrebăm  pe  creştinii  de
        şi  un  dupăit  cutremură  bătătura,   voinic,  într’o  noapte  cât  pe  ce  să   colo, de drumul nostru.
        când noul sosit sări de pe cal.     dau  cinstea  pe  ruşine,  de  nu  era   —  Oameni  buni,  întreb  eu,  în-
                                            conu Iordace mai curajos ca mine.
          —  Ai venit măi Vasile?                                               cotro-i drumul spre Şerbeşti.
                                              —  Nu  mai  spune  moşule,  zise    —  Apoi  ţineţi  drumul  drept  na-
          —  Venit,  răspunde  scurt  şi  su­  Vasile  privind  cu  îndoială  la  statura
        părat Vasile.                                                           inte,  că  în  scurt  ajungeţi,  mârâe  un
                                            uriaşă  a  bătrânului.  Ţi-a  fost  frică   hojmalău privind duşmănos spre noi.
          —  Da  ce  ai  stat  atâta,  prăpă-   dumitale!
        ditule ?                                                                  —  Da nu sunteţi din părţile estea,
                                              —  Frică,  da  !  D’apoi  că  nici  nu  face unul.
          —  la,  scumpetea  asta  de  boer,   era chip să nu-ţi fie frică, zise moş­
        stăpânul  d-tale,  m’a  dus  până  la   neagul ridicându-se într’un cot. Scu­  — Nu, răspunde scurt boerul lucrul.
                                                                                  —  Apoi  aşa,  aşa;  drept  înainte
        curte, să-l păzesc de... strigoi, mor­  tură  luleaua  de  pliscul  opincei  şi-o  şi cădeţi în sat.
        măi Vasile mânios.                  vârâîn  chimir.  Conu  Iordache,  urmă   Pornim  peste  troene  nepurtate.
          Descinse  un  curmei  care-1  avea   el,  se  chiamă  că  era  mult  mai  în   Ne  mirăm  noi  că  nu-i  drumul  rupt
        peste  brâu,  se  cinchi  înaintea  ca­  etate  ca  mine.  Eu,  în  iarna  când  am   către  sat,  dar  n’aveam  ce  face.  Nu
        lului  şi-I  împiedică;  apoi  luându-i   pătimit  întâmplarea  ce  vrau  să-ţi   mergem  mult  şi  de-odată  caii  se
        din  cap  căpăstrul  îl  lovi  uşor  cu   povestesc,  aveam  23  de  ani,  că  opresc  sforăind’  amarnic  si  prind  să
        palma peste gât:                    chiar  la  Crăciun  mă  însurasem,  şi   deie  înapoi.  Ce  era?  doianii  ne
          —  Du-te  murgule,  du-te  şi  tu  la  conu  Iordache,  he,  he,  apropia  la  îndreptase  pe-un  drum  părăsit  şi
        păscut,  că  destul  ai  răbdat  de  su­  40.  Da  tot  vânjos,  dârz  şi  avan  la   dacă  mai  făceam  doi  paşi  ne  pră­
        fletul  dracului.  încă  n’am  văzut  li-  mânie.  Mă  rog,  ce-i  venise  lui  în   pădeam,  că  ajunsesem  ’  pe  malul
        ghioae  mai  fricoasă  decât  boerul   iarna  ceia,  să  mergem  în  partea  Prutului  care  în  locul  cela  era  nalt
        ista!  j5.Epure,*^nu  alta,  zise  Vasile  câmpului  să*cumpere  vre-o  800  de  de te'apuca ameţeala.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14