Page 11 - 1922-21
P. 11
Nr. 21. C O S I N Z E A N A Pag. 323
plăselele aur înfipt în spate. Se RONDELUL ISVOARELOR..
sbăteâ, se ridicase într’un genunchi Sfânta Adorata
şi se trudea să’l ajungă cu mâinile, Din vârf de munţi, mereu, la vale,
se prăbuşise... Pornesc isvoarele cântând, de G. Apolinaire
— „Fă-ţi pomană! Infige’l mai Cu unda lor înviorând
adânc, să se sfârşească odată... I.
Mă treceau lacrămile. întinsul ce străbat în cale. Am vizitat odată, bisericuţa din
l-am înfipt baioneta în beregată, Szepeny, în Ungaria, şi mi se a-
am răsucit-o... Şi'n toamnă-o lume de petale rătară acolo nişte moaşte foarte ve
Radu Trudă încremenise. Se lo Pe luciul lor alunecând nerate.
vea cu palmele peste ochi şi urlă Se stinge., şi mereu la vale — Sunt moaştele Sf. Adorata,
de durere. Pornesc isvoarele cântând.. îmi spuse călăuza.
Indură-te, Doamne, de neamul lui Sunt aproape 60 de ani de când
Cain! fu descoperit mormântul său, a-
Mi-alunecâ piciorul. Sângele îşi E toamnă., şi-i atâta jale! proape de aici. De sigur, ea fu
săpase albie spre marginea satului. Păduri, de vânturi jremâtănd martirizată în primele timpuri ale
Mircea Flaviu încrucişase arma După podoaba lor, plângând creştinismului, în epoca ocupaţiunei
cu un vrăjmaş — îngenunchiase. îşi pleacă ramurile-agale romane, pe când regiunea Szepeny
Două salturi — baioneta a stăruit Din vârf dy munţi, mereu la vale! fu evanghelizată de diaconul Mar-
o clipă în cataramă, a scăpărat şi cellin, care asistase la crucificarea
s’a’nfipt adânc. S. Hortopan Sf. Petru.
Pornisem înnainte. „După toată probalitatea, Sf. Ado
Mircea şovăiâ, scăpase arma. rata se converti ascultând glasul
A tremurat surd: ACORDURI DE TOAMNĂ diaconului şi după martiriu preoţii
— „Iartă-mă! Mânzu’, să porţi romani îngropară corpul fericitei.
de grijă copilului... Blând visu’-n braţele-i mă prinde Se presupune că Adorata nu e
Aşa, ca’n vis: valurile au trecut de cât traducerea unui nume pă
vijelie peste noi, un bocanc îmi Şi dus pe gânduri stau la geam... gân pe care ea îl purta, căci nu se
sângerase urechia... O frunză ca de-aramă se desprinde crede, ca ea să fi primit alt botez
Cu-un susur tainic de pe ram...
XXXIV. de cât al sângelui. Un astfel de
nume nu deşteaptă de loc idei
r ...O labă umedă mi-se’nfipsese Arcuşuri fermecate înfioară creştine: totuşi buna conservare a
după gât, un mârâit de javră flă A’ vântului coarde domol... corpului, ce /use găsit intact după
mândă. Strângeam pleoapele — cer Apoi crescendo-u/2 celo căntă-ajară atâtea secole cât stătuse sub pă
cam să ridic mâna, să mă apăr, să O simfonie-n „mi bemoT... mânt, arăta în deajuns că era vorba
lovesc... de una din acele alese, care, ame
Câinele prinsese să latre, li sim stecate cu fecioarele, cânta în pa
ţeam răsuflarea pe frunte, pe bărbie. radis gloria divină, lată, sunt zece
Nările umede îmi lunecau pe buze, în fiecare ton ce ’nect se stânge ani de când Sta Adorata a fost
pe rana de lângă tâmplă... sfinţită la Roma“.
Mişcasem! E-un vis pierdut al meu, un dor... Ascultai distrat aceste explicaţii.
NuT mai simţeam lângă mine, fu Şi 71 fiecare frunză moartă ’şi plânge Sta Adorata nu mă interesa peste
gise — şi-amânase ospăţul pe mai Amara-i viaţă-un călător!... măsură şi era să ies din biserică,
târziu. când atenţia îmi fu atrasă de un
Să deschid ochii. Pleoapele grele, Aurel Locusteanu suspin adânc, ce se sfârşea lângă
de plumb... Ridicasem dreapta, îmi mine. Cel ce îl scosese era un
pipăiam chipul... moşneguţ elegant îmbrăcat, ce se
Auziatn departe, departe mult — Slaluele albe sprijinea pe un baston cu mâner de
aşa, ca un freamăt de codru bă mărgean, privind fix moaştele.
trân prins în ghiara vijeliei. Un Părăsii biserica şi moşneguţul
glonţ pribeag, pornit să se’nfigă în Bătrâna ruină de veacuri veghiază eşi după mine. Mă reîntorsei ca să
pieptul cine ştie cărui ascuns; o Asupra grădinei ce doarme 'ntre flori, mai zăresc silueta lui elegantă şi
aripă de vânt cu binecuvântate fâl Iar luna de ghiaţă argintu şi-l varsă din alte timpuri, lini surâse. 11 sa
fâiri şi-aproape — par’că’n adân Sădind în adâncul tăcerii fiori. lutai.
cul sufletului: un gemăt aspru... — D-ta crezi explicaţiile pe care
Pe urmă, linişte adâncă. Auziam Trei lebede albe vâslesc către ţărmuri le-a dat sacristanul? Mă întreabă
cum * îmi clocoteşte sângele în Pe lacul ce pare un cer înstelat, el în fine, într’o franţuzească cu un
inimă! Şi zarea le soarbe încetul întrânsa „r“ unguresc.
Şi liniştea ’n urmă se întinde treptat.
— Doamne, răspunsei, n’am nici
o părere asupra acestor chestiuni
Nu-i nimeni în preajmă şi totuşi îmi
Deschisesem ochii ! de credinţă“.
Cerul albastru şi sus... [pare El adăogă:
Era aproape ieri, îi sfâşiam lin Cu glasu-adâncime-i că umbre-mi — Sunteţi doar în trecere prin
ţoliul cu vârful baionetei... [vorbesc tre noi, Domnule, şi doresc tare
y Şi ’n pacea grădinii ce stă solitară de mult să descopăr adevărul des
Şi cerul*ca^noi, ca sufletele noa Statuete albe la mine privesc. pre toate acestea cuiva, încât voeşc
stre* !j A. S. SOARE să vi-1 spun cu condiţia de a nu
/
X
