Page 10 - 1922-22
P. 10

Pag. 338.                          - - - - - - - - -   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - -  ------------------------------------- Nr. 22


                    Gănlare                  că  doar  nu  ne-a  dat  Ţara  arma  în   şi-I  culcă  la  pământ,  cu  mânile  în­
                                             mână,  să  ne  îngropăm  de  vii  cu  ea  tinse spre inamic.
                                             în pământ!                                          * *
          O, noapte dulce şi schinteetoare                                                        *
         De care ’n veci mi-e sete să mă ’ncânt   —  Bine,  bine,  mă  Puiule,  adăugă   —  Aşa  s’a  stâns,  bietul  Mătră­
          Ţe simt, te văd şi dalbe visuri iară   Românul  chipeş,  muşcându-şi  un  fir   gună, voluntar ardelean, prietene, —
         Îmi dau să beau din farmecul tău sfânt:  de  mustaţă,  ce-i  alunecă  în  gură,
                                             —  văd  eu  că  eşti  isteţ  la  vorbă,   îmi  zise  colegul  meu  de  şcoală  de
                                             dar  ce-o  să  te  faci  tu,  dacă  te  dă   pe  vremuri,  cu  care  am  stat  alaltă-
          Eu râd cu ochii stelelor şi ’ti mine                                    seară  la  poveşti  lângă  un  vinişor
          Sunt o pădure numai fir de brad,   din  bordeiu  afară,  că  mama  ţi-i  de­  acriu.  El  fiind  ofiţer  combatant,  a
          Pune-ţi urechea pe pământ cu grije   parte,  colo  în  Ardeal,  şi  nu  te  poate   văzut  mult  şi  ştie  multe.  L-am  în­
          Şi-ascultă graiul apelor ce cad...  lua  în  poală,  să  te  ocrotească  de
                                             vifor“.                              trebat  din  întâmplare  despre  bietul
          Haho, cine-i în mândra mea pădure     Flăcăii  încep  a  râde  cu  hohot  şi   Radu,  căci  îmi  fusese  consătean  şi
          De-mi pune ’n frunze-un freamăt    Radu  Mătrăgună  încruntă  din  sprin-  nu  demult  am  primit  dela  mama  lui
                                                                                  un  răvaş,  în  care  îmi  cerea  veşti
                                  [dureros?  cene,  simţind,  că  tovarăşul  său  îşi   despre  Radu  al  ei.  De  sigur,  că
          — Sunt dorurile tale neîmpăcate,   bate  joc  de  el.  Se  scoală  în  picioare   n’am  tăria  să  i-le  pot  da,  dar,  am
          închide ochii, suflete, frumos.    şi  mergând  drept  spre  Dumitru,  îi
                                             zice  cu  blândeţe  şi  hotărîre  în  ace-   aşternut  pe  hârtie  povestea  aceasta
                                             iaş vreme:                           banală, despre moartea unui om oa­
          Haho, cine-i străinul care cântă                                        recare,  ca  atâţia  alţii,  care  au  făcut
          Şi-mi hohoteşte lutig printre copaci?  —  Nene  Dumitre,  nu-mi  place   războiul.
          — E părul lunii despletit de vânturi,   să-ţi  baţi  joc  de  mine.  Eu  am  fraţi
          închide ochii suflete şi taci...!  şi  surori  colo  ’n  Ardeal  şi  ’mi  vine   Şi  cu  toate  acestea,  nu  ştiu  cum,
                                             greu  să  stau  acum  închis  aici,  în   dar  mi-se  pare  că  moartea  lui  Radu
                               T. MURĂŞANU    loc  să  mă  lupt,  ca  să  ajung  mai   Mătrăgună  a  fost  mai  aleasă  şi  mai
                                                       ;
                                              repede la e ...                     bine  primită  ca  jertfa  adusă  de  alţii.
                                                Flăcăii  toţi  încetează  din  râs  şi-şi   Poate  pentru  că  mi-a  fost  mie  con­
                                              ascut  urechile,  să  audă  ce-o  mâi   sătean  sau  poate  pentru  că  a  murit
                                              zice  voluntarul.  Acesta  însă  nu  mai   cu  dorul  adâncit  în  suflet  după  pă­
          mai  adune  gândurile,  că  poate  să   zice  nimic  şi  începe  să  meargă  spre
          se  mai  gândească  la  cei  rămaşi  a-   foc,  când  năvăleşte  deodată  un  alt   rinţi  şi  după  ţara  lui  robită  o  miie
          casă,  în  Ardealul  de  care  poate  e   soldat  pe  uşă  şi  se  prăbuşeşte  în   de  ani.  Nu  ştiu  şi  nici  nu  vreau  să
          pe totdeauna despărţit...                                               ştiu.  E  treaba  altora  să  descurce
                                              mijlocul lor:                       Îucrul  acesta.  Eu  am  scris  povestea,
            Simţea  că  genele  i-se  umezesc,   —  Atacă Nemţii !                aşa  cum  mi-a  spus-o  prietenul  meu
          că  în  pieptul  lui  se  luptă  năvalnic   Soldaţii  toţi  îşi  încing  armătura   şi  fără  gândul  ascuns,  ca  să  arăt
          un  şuvoiu  de  lacrimi,  -ta  să  dea   şi ’n câteva clipe bordeiui e, gol.  moartea  eroică  a  unui  biet  voluntar
          buzna  şi  să  ’nceapă  a  i-se  scurge   —  Ei,  acu  să  te  văd,  Piciule  cât   ardelean,  din  răsboiul  nostru  pentru
          pe  obraji.  Şi  ar  plânge,  ah,  cum  ar   îţi  plăteşte  cojocul,  —  strigă  nenea   întregire.  Aceasta  doar  nu  i-ar  fo­
          plânge,  dacă  n’ar  fi  soldat,  dacă   Dumitru.                       losi  nimănui.  Cei  morţi,  voluntari
          alăturea  de  el  n’ar  fi  armă  şi  ba­  —  Să mă  vezi, nene Dumitre,  —   ori  nevoluntari,  îşi  dorm  de  mult
          ionetă  şi  în  jurul  lui  atâţia  fraţi  de   zice  Radu,  —  şi  se  repede  afară  în   acum  somnul  de  veci,  şi  pe  mor-
          arme.  Aceştia  însă  şi-ar  bate  joc  de   mijlocul tovarăşilor de arme.  mânturile  lor  a  răsărit  şi  s’a  uscat
          el,  poate  i-ar  zice,  că-i  fricos,  vă-   Nemţii începuseră deodată un vio­  deatâtea ori iarba.
          zându-i  lacrimile  şi  asta  l’ar  omorî   lent  bombardament  de  artilerie  si
          de  ruşine!  Nu,  nu  va  plânge,  deşi   ghiulele cad cu sutele, înainte şi după   1917.   Se bastion Bornemisa.
          simte,  că  vre-o  câteva  lacrimi  l-ar   tranşee.
          mai  uşura,  i-ar  mai  potoli  dorul   Deodată  apoi  se  aud  vajnice  pâ-
          fără margini, după cei de-acasă...  râituri,  ţăcănituri  de  mitralieră  şi
            Uşa  bordeiului  se  deschide  şi  din
                                              strigăte de : ura, ura! Infanteria ina­
          tranşee  coboară  un  voinic  cu  mu­  mică  porneşte  la  atac  şi  acum  vine   Jncoponarea.
          staţa  sbârlită  şi  cu  un  ochiu  înro­  rândul  la  ai  noştri,  ca  să-i  stăvi­
                                                                                              Dintr’o regretabilă greşală
          şit,  de  nu  se  vedea  nimic  alb  în  el.   lească.  Flăcăii  trag  la  voe,  ochind   acest  articol  ni-a  sosit  cu
          Odată  cu  dânsul,  se  furişează  şi  un   şi  rândurile  duşmanului  încep  să   întârziere/  din  care  pricină
          aer  răcoros  şi  câţiva  fulgi  albi  de   se  rărească,  să  facă  goluri  din  ce   abia acum îi putem da loc.
          zăpadă...                           în  ce  mai  mari.  Dupâ  câteva  mi­
            — „Hm, da bine o mai duceţi voi,  nute  se  dă  semnalul,  să  iasă  ai   Visul sfânt s'a împlinit. Dela Tisa
          fârtaţilor“,  zice  el  cu  glasul  ca  de  noştri  din  tranşee  şi  să-i  alunge  până  la  Mare,  tot  Românul  s’a  în­
          dojană.  „Afară  a’nceput  să  fulguie   pe căpcăuni înapoi în văgăunile lor.  veselit.  Steagurile  fâlfăiau  în  toată
          şi  cred,  că  vă  simţiţi  bine  aici,  în   Radu  Mătrăgună  se  asvârle  cu  o  splendoarea lor, muzicile cântau im­
          jurul  focului,  cu  spatele  la  căldură.  furie  nebună  spre  inamic  şi  merge  nul  gloriei,  clopotele  sunau  dulce,
          Da  Neamţul  ce  zice,  hai?  Credeţi   cu  câţiva  paşi  mereu  înaintea  rân­  ducând  la  ceruri  mulţumirea  nea­
          voi,  că  are  să  va  lase  în  pace  şi   dului  de  asalt.  Din  urmă  Dumitru  mului,  tunurile  bubuiau  de  bucurie,
          nu  va  veni  să  vă  scormonească  din  îl zăreşte şi strigă la el:    că ora gloriei s’a împlinit. La aceas­
          culcuş“ ?                             —  Fii  cuminte,  copilule,  să  nu-ţi   tă  solemnitate  mare  a  luat  parte
            —  Las’să ne scormonească, nene  rămână pe-acilea oasele !            aproape întreagă Europa prin dele­
          Dumitre,  —  răspunde  încet  Radu    El  însă  nu  mai  aude  cuvintele  gaţii ei mari şi falnici. Sora noastră
          Mătrăgună,  care  se  trezeşte  din  .acestea,  căci  în  momentul  acesta  un  Franţa şi-a trimes pe cel mai înalt şi
          gânduri  la  vorbele  noului  venit,  —  glonţ  vrăşmaş  îl  loveşte  în  frunte  mai priceput ostaş, pe mareşalul Foch,
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15