Page 8 - 1922-22
P. 8

Pag. 336.                                   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                            Nr. 22


                                     Uşa                                               nuntă  ovreiască  venia  dela  Lipcani
                                                                                       spre  Briceni  în.  cinci  trăsuri.  In
                                                                                       dreptul  pădurei  sunt  opriţi  de  patru
                        Avem şi noi un duşman ce clipele ne strică                     oameni  înarmaţi  cari  îi  desbracă,  le
                        Când simt mai strâns lipită de piept făptura-ţi mică;          iau  toate  lucrurile  de  preţ,  îi  des­
                        Iar ne’nduratul duşman nu-i om străin sau rudă:                culţă  şi  îi  expediază  pe  jos  mai
                        E uşa care ’ntr'una ne strică vraja ’n ciudă.                  departe  —  fără  mireasă.  Se  nime­
                                                                                       rise  biata  fată,  frumoasă.  Altădată
                        La fiecare sgomot ce-a uzi cu ’nfiorare                        e oprită de tâlhari o birjă ce mergea
                        Din braţe mi te smulge a ei ameninţare,                        spre  gară.  Sunt  jefuiţi  şi  pasagerii
                        Şă-ţi potriveşti în grabă în părul de cărbune                  şi  birjarul  şi  tâlharii  nu  iau  nimica
                        Şuviţa trădătoare de clipele nebune.                           unui  ofiţer,  care  se  găsea  tot  între
                                                                                       cei  jefuiţi.  I-au  spus  doar  ofiţe­
                                                                                       rului  :  „Dela  ofiţeri  n-avem  ce  lua.
                        Ne supără într’una şi totuş de departe
                        Din dorurile mele şi uşa face parte                            Aşteptăm să vă ’ mărească soldele“.
                        Şi simt atunci că vraja iubirii jără ea                          Am  ajuns  la  gară.  O  lampă  of-
                        Ştirbită mi-ar părea.                                          ticoasă  ne  luminează  feţele  lungite
                                                                                       de  îndelungile  mizerii  ale  drumului,
                                                              G. ROTICĂ-               iar  un  impiegat  plictisit  ne  anunţă
                                                                                       mormăind, că am scăpat trenul.
                                                                                         —  Nu, Simion Leiba, fireai al...?
               pingându-se  un  ovreiu  bătrân  cu   scoate  din  boarfe  nasul  cârn  şi  ve-'   Halal să-i fie. S’a nimerit să nu
               un  tinăr  îngrijitor  de  armăsari  ai   cina mea:                     întârzie  trenul  tocmai  acuma  când
               Statului;  pe  capră  zgriburesc  de   —  Nu am ajuns dija?             întârziase  Leiba.  înjura  el  singur  în
               frig  doui  negustori  gesticulând  nă­  Trecem  prin  păduri.  E  locul  pe­  jargonul  lui  aşa  că  nu  mai  era  ne­
               bădăios  cu  gesturi  mari  jargonul   riclitat  de  bandele  de  tâlhari.  O  tă­  voie să-i ajutăm si noi.
               neamului  lui  Sim  iar  înaintea  lor  cere  de  mormânt  a  cuprins  pe  pa­  —  Vai  de  mini,  şi  am  să  fac  iu
               pe  un  sac  ridicat  în  picioare,  avidul   sageri.  Se  aud  doar  sforăiturile  cai­  acum?  —  Scâncea  cu  glas  de  bo­
               Leiba Simion socoteşte în gând „ghi-   lor  sleiţi  de  oboseală.  Şi  e  un  frig   cet  vecina  în  timp  ce  negustorii  de
               şeftul“ zilei. Şapte. ’             care  ne-a  amorţit  şi  gândul  în  creer.   pe  capră  prinseseră  ocasiunea  să
                 —  Nu  număra,  câ n’ari sâ fi  bini   Un  vânt  s’a  deslănţuit  şi  şuşoteşte
               — îmi spune vecina mea din dreapta  printre  frunzele  uscate  ale  pădurii.   „ciupească“  bietului  Leiba  jumă­
                                                                                       tate  preţ.  Vorba  e,  unde  dormim?
               înfiorată  probabil  de  zvonurile  de­  Glasul spăimântat al ovreicei, a scos   Alt  tren  nu  e  decât  dimineaţă,  gara
               selor  tâlhării  întâmplate  pe  drumul   doar un sugrumat:             n-are  sală  de  aşteptare  şi  e  un
               spre gară.                            —  Nuuu, au vinit dija?           frig,  un  frig  de  înghiaţă  gândul
                 îmi  ridic  gulerul paltonului şi  în­  Am trecut de păduri. O veselie —   în creer.
               cerc să-mi trec vremea gândindu-mă  motivată  de  altfel  —  a  cuprins  vie­
               la  ceva.  Mi-e  imposibil.  Urechile  tăţile  din  barca  lui  Simion  Leiba.     Căpitanul Draconarius
               îmi  vâjâie  în  creer  cea  mai  gro­  Se  povestesc  toate  isprăvile  tâlha­
               zavă durere pe care am trăit-o vreo­  rilor din această regiune. Odată o
               dată.  Barca  ovreiului  se  leagănă,
               pârăind  din  toate  încheeturile  şi
               ameninţând  să  ne  răstoarne  în  fie­
               care  clipă.  Roţile  se  afundau  mai
               mult  de  jumătate,  lăsând  în  urma            "Rapsodia loamnei
               lor  pleoscăitul  stropilor  murdari  de
               mocirlă  care  ne  umple  hainele  şi       Toamnă, toamnă, risipit-ai frunze moarte peste Fire.
               feţele.  O  bură  ceţoasă  se 1;  să  prin   Plânsul vântului le’ngroapă, ochii cerului le plânge,
               pâcla umedă şi întunerecul complec-         Toamnă, toamnă, prinde-ţi doliu, floarea florilor se frânge
               tează  tabloul  tragic  în  timp  ce  bie­  Pleoapa zărilor se pleacă, întunerecul se strânge
               tele  animale  se  opintesc  din  toate     Şi lumina se distramă tot mai slabă, mai subţire...
               puterile lor să tragă prin marea mo­
               cirlei,  barca  arhitixită  de  alt  soiu   Toamnă, toamnă, cântăreţii, s’au pierdut de mult în zare.
               de dobitoace mai crude.                     Cântul visurilor noastre, toamnă cine-o să-l mai cânte?
                 E  drumul  nesfârşitului,  drumul         Plânsul crengilor uscate, crângul trist o să-l frământe
               care  n-are  să  se  mai  termine.  Iadul   Şi în nopţile ’ngheţate, cine-o să se mai avânte
               de  zece  ori  mai  îndrăcit  decât  l-a    Să'mpletească peste Fire, salbă de mărgăritare! . . .
               descris  Dante.  Şi  monotonia aceasta
               diavolească  abia  este  întreruptă  din    Toamnă,   toamnă, solul morţii, mi-a bătut aseară’n poartă.
               când  în  când  de  câte  o  oprire,  când   Avea ochii de jăratec şi privirile fier untate;
               birjarul  zbiară,  înjură,  bate  mârţoa-   Mi-a cerut să-i dau iubirea,   să-i dau lacrimile toate.
               gele  nenorocite  cari  se opintesc de­     Lacrimi riam avut nici una, căci isvoarele's secate
               geaba  fără  ajutorul  nostru  al  pasa­    Iar iubirea am găsit-o intfun colţ de suflet, moartă. . .
               gerilor  nevoiţi  de  a  ne  înjuga  la
               osii  în  mocirla  ce  trece  peste  ge­                                             DEM. GÂLMAN
               nunchi.  In  momentele  acestea  îşi
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13