Page 9 - 1922-22
P. 9

Nr. 22    ---------------------------------------------- C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    ------------------------------------------  Pag. 337.

          Moartea voluntarului              ţară,  din  Ardeal,  de  peste  îmbrobo-   trecând acolo, unde-1 trăgea inima.
                                            ditele  creste  ale  Carpaţilor.  Acolo   A  stat  doi  ani  în  Ţară,  slujind  la
                                            copilărise  şi  de  acolo  îl  aduseseră   unul  şi  altul,  până  în  sfârşit  a  ve­
          ...„începuse  să  cadă  de  câteva                                    nit  războiul,  pe  care-1  visase  de  a-
        zile  o  lapoviţă  deasă  şi  măruntă,   vânturile  în  ţară,  înainte  de  războiu
                                            cu  doi  ani,  când  pârjolul  începuse  tâtea ori.
        că  nu  mai  era  chip  să  se  înceapă
                                                                                  Iată-1  acum,  e  în  mijlocul  lui.
        lupta.  împuşcăturile  abia  se  mai   acolo.  Atunci  abia  avea  16  ani  şi   După  patru  luni  de  hărţueli  neîn­
        auziau  din  când  în  când  şi  oştenii   a  fugit  peste  munţi,  nu  pentrucă
                                            i-ar  fi  fost  frică  că-1  vor  duce  la  trerupte,  de  înaintări  furtunatice  şi
        se  retrăseseră  în  adăposturi,  să-şi   luptă,  că  doar  era  prea  tânăr  pen­  de  retrageri  prăpăstioase,  fără  o
        mai  hodinească  oboselile  grele  din   tru  asta,  —  ci  pentrucă  auzise,  că  clipă  de  hodină,  fără  o  clipă  de
        zilele  din  urmă.  Zăceau  acum  pe   va  bate  ca  mâne  ceasul  cel  mare  răgaz, luptând mereu şi mereu stând
         paie,  îşi  cosau  hainele  rupte,  pu­  şi  România  va  porni  să-şi  desro-  în  faţa  morţii,  —  iată-1  însfârşit  a-
         neau în rânduială armamentul şi spu­
         neau  toată  ziua  la  basme  şi  la  glu­  bească  fraţii.  Nu  vroia  să  lipsească  juns la adăpost, într’un ‘bordeiu, să­
                                                                                pat  câţiva  metri  sub  pământ.  Ce
        me.  întreagă  faţa  satului  trecea  pe   dela  războiul  acesta  şi  a  părăsit  sa­  bine-i pare, că poate însfârşit să-şi
         dinaintea  lor  şi  flăcăii  erau  veseli,   tul lui înfundat în creerii munţilor,  y  7
         că  mai  aveau  răgaz  să-şi  potolea­
         scă  cele  doruri,  urzite  nopţi  dea-
         rândul  sub  lumina  plăpândă  a  ste­                   Jndoială. . .
         lelor.
           Când  dorul  se  furişa  adânc  de              Stăm singuri în salon pe canapea.
         tot  în  sufletul  unuia,  acela  începea         Tăcem — şi eu şi ea.
         să  îngâne  o  doină  trăgănată  şi  fe­          Tăcerea ne apasă ca ’n mormânt!
         ciorii  se  pomeneau  cu  toţii,  că doi­            Am vrea să spunem singur un cuvânt
         nesc alăturea de el.                                  Dar nu putem ... ni-e graiul ferecat
           Fiecare  avea  în  suflet  aceeaş                 , Dar inimile ’ti piept cum ni se sbat!
         icoană  dulce  şi  dragă:  a  căminului           Tăcerea creşte, creşte, tot mai grea
         îndepărtat, cu toate bucuriile lui din            Şi tot nici un cuvânt nici eu, nici ea...
         vremi de pace...
           După patru zile, cerul ce însenină              —  Da, da! —
         deodată  şi  se  lăsă  un  frig  aspru.           Şi capul ea şi-l clatină uşor
         Pământul  îngheţă  şi  crengile  copa­            Privind cu ochii ţintă la covor.
         cilor  se  împodobiră  cu  o  brumă               —  Ce gânduri te muncesc, iubită, spune,
         deasă şi albă ca omătul.                          Te îndoeşti de dragostea-mi minune!?
           —  Pe  anul  aista  am  isprăvit  cu            In ochii ei frumoşi s’aprinde-o rază
         Neamţul,  mă  flăcăi,  zise  caporalul            Şi din adâncul inimei oftează.
         Gheorghieş,  un  Român  voinic,  dela
         Olt, care într’o luptă la baionetă în­            Ca rânduneaua ’n fapt de dimineaţă
         cepuse  a  lovi  cu  patul  puştii  şi  do-       Aşa e mândra mea de vorbăreaţă.
         borîse vre-o şapte Barbarezi.                     Ea râde şi suspină... O, iubită
           —  De-acum  să  ne  vedem  sănă­                Ce fericit sunt, când eşti fericită!
         toşi  la  primăvară,  când  or  da  mu­
         gurii  !  răspunse  un  alt  viteaz,  mă­         Aceasta e acum dorinţa ei,
         runţel, cu ochii căprii şi şireţi...              S’o luăm prin crâng la strâns de ghiocei...
           Şi  printre  soldaţi  începu  să  se            ... Cu drag adună stropii de lumină,
         închege  vorba  şi  să  curgă  domol,             Pe cel mai alb cu buzele-l atinge
         ca  năcazurile  îndelungate  peste  ca­           Şi drăgălaş în peptul meu l-anină...
         pul  neamului  nostru.  Vorbiau  toţi             O, ’n preajma mea petale albe ninge!
         din  toate  părţile,  de  câte-o  fetiţă  cu
         părul  ca  mătasa  de  moale;  de  vre-o          Ai obosit iubita mea? Ci vin’,
         păţanie  de  prin  Ardeal,  sau  te  miri         Şi şezi pe pardesiul meu puţin...
         de  ce  întâmplare,  petrecută  cu  ani           Ascultă râsul undelor ce curg,
         înainte.  Toate  lucrurile  vechi  renă-          Priveşte  cum  coboară  în  amurg
         şteau  în  sufletele  lor  şi  căpătau  o         Moş-Soare,  cu-alui  turmă  aurie
         formă  nouă,  plină  de  viaţă  şi  plină         Ce paşte ’ncet pe verdea vecinicie. ..
         de coloare.                                       Şi-ascultă ’n zări măiastră ciocârlie
           Singur  Radu  Mătrăgună,  sta  cu               Cum jubilează dragostea ’n chindie!
         capul  plecat  pe-o  mână  şi  cu  ochii
         duşi,  gândindu-se  cine  ştie  la  ce
         lucruri  triste,  din  viaţa  lui  năcăjită.      Surâzi, surâzi! frumoasa mea minune,
         El  era  cam  strein  printre  flăcăii            Căci dac’un soare — acolo 'n zări apune
         aceştia.  Nu  era  cu  niciunul  dintr’un         Mi-cşti  soare  tu!  Te  inima-mi  de  ghiaţă
         sat,  nu  copilărise  cu  ei,  nu  hoină­         Apleacă-te uşor şi dă-i vieaţă.. .
         rise  şi  nu  bătuseră  împreună  şe-             Surâzi, surâzi! — pe floarea cea virgină,
                                                           Pe gura ta, pe cea mai dulce floare,
         zătorile,  în  lungile  nopţi  de  iarnă,
         când urla vântul prin hogeacul bor­               Să se coboare a mea ca o albină
         deielor şi sufla fumul în casă.                   Şi să culeagă mierea ’mbătătoare!
           Se  trăgea  de  departe,  din  altă        Ibaşfalău 1921.                          D. SCURTU
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14