Page 12 - 1923-01

Pag. 12 ---- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - 10—I. 1923.

vremea, icoana acestei întâmplări — Hau... hau!... tai şi al doilea pahar, se duse să-şi
supărătoare din copilărie s’a cufun­ Odată, de două ori. Tace si iar vadă de lucru.
dat în mine, întunecându-se, şter- începe. Şi ca împinsă de-o miste­ Ca de obiceiu rămăseiu singur în
gându-se. Nu ştiu, nu-mi aduc a- rioasă mână, îmi apare înaintea o- cameră, în împărăţia liniştei şi a
minte să mi se mai fi trezit vre-o chilor icoana acelei amintiri, de care tăcerii. îmi luai de pe-un scaun car­
dată în suflet de-atunci... înzadar încerc să mă apăr şi înza- tea de Fizică şi mă apucai să citesc
...Astăzi însă, stând la fereastră şi dar încerc să aflu, ce legătură poate încă odată capitolul despre stările
ascultând cum mi se isbeşte de a- fi între ea şi între după amiaza de agregaţiune ale apei: rouă, bru­
coperişul casei ploaia rece şi me­ aceasta ploioasă şi posomorâtă de mă, nea, zăpadă. Voiam să-mi dau
lancolică de toamnă, — mi-a părut toamnă... seama despre minunea care se pe­
deodată c’aud, prin scâncetele înă­ trece cu apa.
buşite ale vântului, schelelăitul acela TEODOR MURĂŞANU. Dar şirele din carte nu mă mul­
vechiu şi uitat: ţumeau. Erau aşa de fără de viaţă,
îmi părea că nu-mi esplică nimic.
In minte îmi veni din nou săniatul
de azi noapte şi simţeam că iarăşi
Darul de Crăciun mi se aprind obrazii. Mă uitai pe
fereastră: fulgi mari, scămoşi cădeau
încet şi mut din văzduhul mohorât.
— Dintr’un carnet —
„O să se facă şi mai bună calea
»...Când m’am trezit azi dimineaţă toţi prietenii pe care i-am întâlnit de sanie“ mi-am’ zis, şi deodată
am rămas mirat de tot văzând că pe grui. Erau între ei şi băeţi pe simţii o durere vie care-mi trecu
sunt în pat. Obrazii, mi-ardeau încă care nu-i mai văzusem * de un an. prin inimă ca o suliţă. In urma ei
de căldura săniatului: toată noaptea Era Costică şi Jianu şi Petrişor. rămase o părere de rău, un fel de
visasem că mă dădeam cu sania pe Nu ştiam că-i fac vr’un rău ma­ regret care-mi părea cu mult mai
grui. Ce lunecuş ca de os, ce dungi mei; de-aş fi ştiut n’aş fi suflat un mare, mai larg, decât să-mi încapă
viorii sclipeau în urma săniuţelor, singur cuvânt despre ei. l-aş fi în­ în sufletul meu. îmi părea că de el
în soarele cu dinţi, ce larmă veselă, chis în inima mea, aşa veseli, să­ se umpluse casa, că se puse ca o
ce ţipete de bucurie! Toată noaptea nătoşi, săltăreţi, cu obrazii roşii, cu ceaţă fină pe geamuri, că pătrunse
am respirat aerul tare de afară, îl ochii aprinşi de bucurie. şi afară şi umplea de tăcere văzdu­
sorbeam toţi copiii ca pe-o băutură Mama se depărtă îndată de lângă hul sur din care izvorau mereu flo­
care ne făcea sângele să fiarbă. patul meu: ştiam eu ce însemnează rile albe de nea.
Când m’am trezit nici nu mi-a asta. Aşa făcea de câte ori nu-şi pu­ Multă vreme n’am ştiut izvorul
venit să cred că sunt în casă, în tea opri lacrimile. Am înţeles de acestei păreri de rău care părea că
patul meu; închisei ochii să văd din mult că ea suferă mai mult ca mine, se face stăpână pe viaţa întreagă
nou minunăţiile din care m’am trezit. şi mă rog mereu lui Dumnezeu să cu cât cădeau mai deşi fulgii de
Tiptil, în vârful degetelor, mama nu mai lase să fie aşa. Căci mie nea. Şi ei, drăguţii, izvorau tot mai
se apropie de pat. Oricât ar fi venit mi-e bine şi sunt mulţumit aşa cum spornici din înălţimile fumurii, —se
de încet, eu o simţii, căci sunt obici­ a rânduit El. Pentruce să sufere ea jucau, o luau razna, iar se întorceau,
nuit cu apropierea aceasta, ca în pentru un lucru de caie nu e vino­ şi nu le venea să cadă pe pământ.
vis, a mamei. Deschisei ochii. vată, cum nu sunt nici eu vinovat? Mă uitam la ei şi-mi uitasem de
— Tu nu dormi? mă întrebă ea Decâte ori mă gândesc la lucrul visul meu cu săniatul, şi simţeam o
cu glasul acela cald şi bun, care acesta îmi vin în minte cuvintele dorinţă arzătoare să stau cu’ ei de
mi-e cunoscut ca orice lucru din Mântuitorului că nici un fir de păr vorbă. Deşi erau nenumăraţi eu îi
lumea asta. din cap nu se clinteşte fără ştirea şi simţeam pe fiecare că-i singur ca
— Nu, dar îmi pare că visez“, voia lui. Atunci pentruce să’ ne în­ şi mine, că-i mut ca şi mine. Gro­
i-am răspuns. Nu sunt eu oare tristăm ? zav aş fi voit să-i întreb de unde
pe grui? M’am săniat aşa de bine! Mama s’a dus pentru a se întoarce vin aşa de lin şi potoliţi..
Mama, în loc să-i pară bine, se îndată cu paharul cu lapte. Când Nu ştiu câtă vreme i-am urmărit
întunecă, îmi luă mâna, îmi pipăi a văzut cu câtă poftă îl sorb, faţa din ochi, părându-mi rău de fiecare
pulsul, apoi îşi puse măna ei rece ei se însenină odată cu sufletul meu. fluturaş care n’a mai putut să bată
pe obrazii mei arzători. Mai cerni un pahar. din aripi şi s’a coborât, scămos şi
Suspină, cum am auzit’o de-atâtea Ea râse : uşor, să se amestece cu frăţiorii lui
ori, apoi făcându-se că zimbeşte,— „îmi vine să cred că ’ntr’adevăr muţi căzuţi mai de vreme. Deşi pri­
ba cred că chiar zimbea cu adevă­ n’ai nimic. veam încă prin geam, simţii pe
rat căci îmi simţii inima plină subt — Nu, mamă, ci sunt flămând mama apropiindu-se.
zimbetul ei, — îmi zise: după alergatul de azi noapte. — Şti tu ce ziuă e azi? mă în­
— Nu-i nimic; puţină căldură, Ea mă sărută pe amândoi obrazii trebă cu glasul acela care pentru
dar o să treacă. şi fugi sprintenă să-mi mai aducă mine, de mult acum, era însăşi ea. /
— Ştiu că nu-i nimic, i-am răs­ un pahar cu lapte. Eram gata să-i răspund: marea
puns. ’ Dacă-mi ard obrazii e din Simţeam că-mi fugise căldura din zi de după săniatul meu. Dar te-
pricina săniatului şi a aerului tare faţă. Mă trezisem de tot şi-mi lua­ mându-mă să nu creadă din nou că
de afară. Am visat... da, acuma sunt sem chipul meu obicinuit pe care-1 am călduri, i-am răspuns:
convins că am visat. Doamne, şt cât cunosc din oglindă în ceasurile când — Cum să nu ştiu. E ajunul Cră­
a fost de bine.“ mi se dă voe să umblu. ciunului.
Şi începui să-i înşir mamei pe Mama se linişti şi după ce deşer­ — Şi tu încă tot nu mi-ai spus