Page 13 - 1923-01

10—I. 1923. -------------------------------- ----------- C O S 1 N Z E A N A - - - - - ■ P a g 1 3 .

ce-ai dori să-ţi aducă Moş Crăciun. aş fi zburdat cu ceialalţi copii. Dar în puterile mele. Mă gândesc nu la
De-o săptămână te întreb mereu. nu o poate săvârşi decât numai cel nemărginit, ci Ia celce s’a făcut
— Nimic, mamă. Dumnezeu. Ştiu că El e aproape şi om şi s’a născut în iesle, la Copila­
— Îmi răspunzi aşa mereu. mă aude, dar e neasemănat mai mare şul. Mă gândesc cât a fost de bine
Aş fi voit să-i spun: Mi-aş dori decât mama. Pe El trebue să-l rog ia săniat azi noapte, în tovărăşia
o sanie nouă, dar ştiam că are să mult, şi ştiu că’n clipa în care voiu copiilor, şi-mi creşte curajul.
se întristeze. fi vrednic să fiu auzit, mă va şi Nu. Nu sunt nefericit.
— Tu şti că nu mai sunt aşa de asculta, şi că în clipa aceea voiu Mă rog pentru darul meu de
mic să-mi doresc jucării. putea zburda în toată voia. Crăciun.
— Dar bine, ţi-ai putea dori o Dar, cum să-l rog pentruca să mă II voiu primi?...
carte. audă? Sunt tot aşa de mut ca şi Şi de nu-1 voiu primi mă voiu
— Cărţi îmi daţi voi şi fără mij­ fluturii de nea la care privesc prin ruga să mă duc, în vis, cu sania
locirea lui Moş Crăciun, i-am răs­ fereastră. în toată noaptea. Dumnezeu a dat
puns zimbindu-i cu mulţumire. îmi pare mie că mă rog cu căl­ zăpada şi lunecuşul să ne bucurăm
Mă întrebă pe rând tot ce-i veni dură şi arzător... Dar Dumnezeu nu-i de ele. In vis ori aievea? Poate e
în minte. un Moş Crăciun, nu-i un om... tot una.
De când sunt bolnav m’am obici­ Şi totuşi azi am încredere mare /. AGÂRBICEANU.
nuit să fiu sincer. Am înţeles că
lipsa sincerităţii e dureroasă, că ne
face rău nouă înşine. Nu putea să
mă apere la nimic din ce-mi înşira
mama. Scrisoare de primăvară
— Aşa dar n’ai nici o dorinţă? Ecaterinei Pitiş
— Mamă, nu mai sunt copil. Am
o dorinţă dar aceasta e dorinţă de Pe-o frunză galbenă e scris Ci, uită-te, acum în zări,
om mare. Norocul tău de ani de-arăndul? Splendoarea primăverii vine
i care-i? Iu n’ai nici dor, tu n'ai nici vis, Cu râs zburdalnic pe cărări,
u mi-o puteţi voi împlini. Viaţa 71 tine ţi-ai închis Cu dor de viaţă şi cântări,
Nici Moş Crăciun, căci o ştiu eu De-o tot fărâmă ’n versuri gândul? Cu nesfârşitul zvon de-albinc.
bine că după cojocul lui se ascund
tot părinţii. Cu lungi şiraguri de cocori,
Am cutezat să spun atâta crezând Cu frunza galbenă îngropi Cu fulger repezit din soare,
că mama nu mă va înţelege. Cât de Fiinţa ta în zi de toamnă? Cu vălul blândei aurori
De-asupra dureroasei gropi
râu îmi pare că n’am tăcut! Dar întins pe munţi, în fapt de zori,
visul de azi noapte a fost de vină, Aşterni plângând noian de stropi Cu rouă limpede pe floare.
nu mai puteam scăpa de subt far­ Ce pentru mulţi nimic înseamnă?
mecul lui. Mama izbucni în plâns Ci, uită-te, acum furiş,
şi eu m’am întristat adânc cât de Asculţi, când bate-al toamnei vânt, La frunza verde pe mlădiţă,
prosteşte am vorbit Nu s’a putut Povestea toamnei care moare? Gângănii ies la luminiş,
linişti lângă mine, ci a trecut într’o E cel din urmă vechiu cuvânt La un bordeiu pe-acoperiş
odae vecină. Am auzit’o multă vre­ Rostit drept lege pe pământ Râd două flori de luminiţă.
me oftând şi suspinând. Mă durea Că viaţa noastră-i pieritoare.
inima! Pe coperişul cel uscat
Dar, lucru ciudat, în durerea asta Din ramul sufletului tău Crescură flori suave — două.
m’am rugat mai cu căldură decât Cad visele îmbătrânite? Din gândul tău cel înoptat
oricând pentru darul meu de Cră­ Rămân părerile de rău Va creşte vis întraripat
ciun. Îmi părea că nu mă rog atâta Ca nişte pietre de pârău Să-ţi toarne ’n suflet viaţă nouă.
pentru mine, ci pentru ea, pentru a De mâna apei părăsite. VOLBURĂ POIANĂ
o scăpa odată de durerea ei fără
mângăere.
Sunt sincer şi urăsc minciuna:
darul meu de Crăciun ştiam că nu­
mai Dumnezeu mi-1 poate da. Căci L U P I I
eu mă rugam întâia oară arzător, cu
lacrimi, cum o vedeam pe mama
rugându-se, — pentru sănătatea — Eu, mâi băeţi, de frica lupilor termen la judecătoria din Botoşani.
mea. ' am şi muţit, zice conu Vasile ră­ Aci în sat era pe atunci notar unu,
Da, pentru sănătatea mea ! sucind tacticos o ţigară ^groasă cât Iorgu Vasiliu, căruia ;noi îi ziceam
Săniatul de azi noapte a fost aşa degetul. „bărbuţă“, că purta un tâf în barbă,
de frumos încât nu-1 mai puteam — 12 bre, numai 12, dar... unul ca Cogălniceanu. Bărbuţă trebuia
uita. Să fug, să alerg, să trec vije­ şi unul, graşi, vrednici şi zdraveni. să meargă la Botoşani tot de Sf.
lios cu săniuţa mea în ceata tova­ Or fi mai bine de 20 de ani de Andrei. Eu, să nu merg cu sania
răşilor şi să fiu asurzit de ţipetele atunci! Nu-i aşa Zoiţă? Ei, da, da, mea?!
de bucurie a copiilor de seama mea. mai mult de 20. Era chiar în>eara — Păi, aşa ai fost tu, scump la
Şi ştiam că minunea numai Dum­ de Sf. Andrei............Mă rog, să ve­ tărâ e, zice cucoana.
nezeu o poate face. O, dacă ar fi deţi cum a fost păţania. -- la taci femeie, nu vorbi tu,
putut s’o săvârşască mama, decând in ziua de Sf. Andrei aveam un că cu îs capul gospodăriei, răs-