Page 14 - 1923-01
P. 14
Pag. 14 C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 10—I. 1923.
punde conul Vasile privind poznaş Gănlecul mării
pe deasupra ochelarilor. Mă rog,
cănd îl paşte păcatul pe om, nu Se sbuciumă marea şi ’n spumă de nea
scapă, s’a isprăvit! Plec la Botoşani Prelung forfotirea şi-o cântă;
cu Bărbuţă. Bun. El se duce la De stâncile moarte se sbate trăind
Prefectură, eu la judecătorie. Hotă Şi trupul mereu şi-l frământă.
râm să ne întâlnim la 2 după Lumini tremurate îşi caută ’n van
amiază, Ia hanul din pescăria ve Icoana lor vie în apă,
che, unde trăsesem. Când marea întreagă mă chiamă cu glas
Când vin eu la 2, măi băeţi, ce Ce ’n suflet sălbatec se sapă.
să vezi? Bărbuţă venise de la Pre
fectură cu vre-o doi cenuşeri de-a- Şi luna întinde un pod de argint,
colo şi se aşternuse pe chef. Un pod minunat din poveste,
— ’Nu era chip Zoiţă! Să-I fi Să fugă pe dânsul pustiul meu gând
auzit pe Paraschiv cum ofta din Spre ce-a fost şi-acum nu mai este.
scripcă şi din gură: „Arde-ar ro Constanţa GR. VÂfA
chiţa pe tine, cum arde inima’n sania măi băeţi, că dacă aşi fi fost care se zărea. Socoteală de om
mine“, tu să fi fost şi te-ai fi aş teafăr hotărât că ameţeam; noroc prost, că până la canton era 1 Km.
ternut pe chef. Bărbuţă şi cu ce- că eram ameţit gata. In vale, hara- şi mai bine şi lupii n’aveau de cât
nuşerii erau în patru’ iţe, dovadă bagiul dă să apuce spre Orăşeni; 100 de metri până la mine. Dau
că lucrau demult, nu mă potriveam drumul meu era la stânga prin pă să mai chiui, nu pot. S’au dus boii
cu dânşii. Am luat câteva păhăruţe durea Raiului. Mă dau jos şi-o dracului, ziceam eu în sinea mea.
de vin da nu uitam de casă şi’l iau apostoleşte. De-acum, mi-am întorc capul să văd cât îs de
tot îndemnam să plece. Dac’am zis eu, mai am până acasă 6 Km., aproape dihăniile şi abea atunci
văzut că nu se dă, am eşit pe fu îi calc şi pe jos, şi mă aşez pe am văzut fântâna cu cumpănă de
riş, am înhămat caii şi ’ după ce marginea şoselei să fac o ţigară. la cotitură. Din trei salturi am ajuns
m’am îmbrăcat cu blana, vin la Până ce-am urcat dealul din pă şi am început a mă căţăra voini
Bărbuţă şi-i spun hotărât: durea Raiului se ivi şi luna dea ceşte în sus. Ajunsesem’ la jumă
— Ascultă lorgule, ori mergi, ori supra pădurei. Şi era, măi băeţi, tatea furcei, când sosiră şi lupii.
te las aici. Eu am pus caii şi-s o noapte mândră, da şi-un puişor M’am avântat de vre-o câteva ori
gata de drum. de ger, lucru mare. înainte de-a şi-am ajuns în vârf. Scăpasem de-o-
Dar am uitat să vă spun că se eşi din pădure rupsesein un cio camdată. Lupii se aşezară pe ho-
făcuse ceasurile patru şi jumătate. mag şi-l duceam pe umăr ca pen dină în jurul fântânei. Vreau să
Mă rog înoptase. Bărbuţă, când tru orice întâmplare. Prinsesem a mai chiui, nu pot, vreau să vorbesc
auzi că am de gând să-l las, se fluera nu ştiu ce, mergând fără nici aşa cu mine singur, de bucurie
uită la mine acru de tot şi de abia o grijă, împăcat acum cu gândul c’am scăpat de moarte, nu pot zice
deschise gura: că fac drumul pe jos şi că peste-un nici o vorbă. Măi, ce o mai fi şi asta?
— Mda, da, uite............. mergem ceas, cel mult, o să ajung acasă. Mă Dar lupii să aibă gând de ple
acum şi chiar eşi pe uşă. Eu ră gândeam la procesul meu, care se cat, pace bună! Se puseră să mă
mân cu cenuşerii. Aştept vreo 20 amânase pe după Crăciun, când de prohodească. Şi urlau măi frate,
minute, Bărbuţă nu mai vine. Când odată ridicând capul văd un câr- de-ţi era mai mare jalea să-i asculţi,
es afară, sania nicăiri. Arunc blana dişor de oi, cam la vreo 800 de cum îşi plâng aleanul. De la o
cea mare şi-o iau la fugă să-l metri de la şosea, în spre Zâi ceşti. vreme un lup mai căpăţinos prinde
ajung. Doar aveam şi eu câteva pă Încă mă gândeam: măi, ce oameni, să scurme la rădăcina furcei. Şi
hăruţe de vin la cap. Ajung la ba lasă oile pe câmp; dacă, doamue vin şi alţii să-i ajute. Va să zică
rieră, Bărbuţă nicăiri. fereşte. Ie mănâncă nişte dihănii. tot n’am scăpat, gândeam eu. Ce
Ce se întâmplase? Cum era el Şi prind a mă uita cu luare aminte să fac? Scot chibriturile şi încep
turtit şi mâna straşnic, când a dat spre oi. Deodată fără să vreau, mă să aprind câte unul şi-l arunc jos.
pe uliţa dintre cafenele si-a vrut opresc cam intrigat. Oile în loc să Deocamdată s’au ferit ei, dar vă
să câ’rnească spre sf. (jheorghe, stea liniştite, veneau spre mine şi’n zând că nu-i nici o primejdie s’au
sania s’a hârtoit în Ioc, a sărit Ioc să meargă ca oile, săreau una apropiat iar şi un lup mai bătrân
peste bordura trotuarului şi c’o peste alta. Mi s’au muiat încheie s'a ridicat cu labele de dinainte pe
aripă s’a izbit într’o fereastră de la turile. Mă uit împrejur, nici o scă furcă şi urla la mine de mama fo
un subsol, magazie de cărbuni pe pare şi oile se tot apropiau. Sim cului. Nu ştiu cum am potrivit un
atunci. Negustorul iasă afară speriat ţeam cum se ridică căciula pe vâr chibrit aprins, că i-a căzut drept
şi pune mâna pe Bărbuţă, care se ful capului, împinsă de părul ce între ochi. Dihania scutură capul
rostogolise din sanie. Un vardist mi se zbârlea, de bucurie se’nţelege. straşnic, mai privi odată spre mine
oprise caii şi luând pe Bărbuţă îl Am prins a chiui vârtos de-mi scâr şi pe urină porni încet spre pă
duse la poliţie. ţâia gâtul, şi la fugă băete, că te dure. După aceia unul câte unul
Eu nu ştiam nimic despre trebu- prind berbecii! Ce să fugi măi frate se depărtară spre pădurea Raiului
şoara asta. Cum v’am spus, ajun că şi oiţele o luaseră iutişor după mine. şi am rămas eu singur cucuiat pe
sesem Ia barieră. Tocmai atunci un Trebuie să fi fugit zdravăn, nu-i cumpăna fântânei.
harabagiu mă ajunge din urmă. Mă vorbă, dar ce folos, că distanţa A doua zi nişte oameni m’au adus
sui lângă el. între mine şi dihănii în loc să se acasă mai mult mort decât viu. N’am
— Jupâne, zic eu, ai un franc de mărească, se micşora, şi picioarele putut vorbi de loc opt zile şi toată
la mine, dacă ajungi o sanie care-i începuseră să mă dea de sminteală, lumea zicea c’am să rămân mut.
înaintea noastră. că-mi tremurau genunchii ca măr Şi iaca aşa, măi băieţi, pentru
Valea spre pădurea Raiului, nici gică. Fugisem o bucată bună, şi câteva păhăruţe de vin eram să
nu ştiu când am scoborât-o. Fugea nădăjduiam să ajung la cantonul dau pielea popii. v. NICO ARĂ