Page 12 - 1923-03

Pag. 52 C O S I N Z E A N A ---------------------------- 10—11. 1923

Dor de casă du-mă către uşe, şi deschizându-o.
— Poţi să înjuri cum îţi place.
Casă albă adumbrită de un falnic ulm bătrân Dar orice lucru îşi are marginile...
Câte zile fericite petrecut-am la-al tău sân, Să nu te atingi de mine!
Câte lacrimi dulci vărsat-am care numai tu le ştii, ; ' — Să nu mă ating de Dta? —
7 u şi vişinul în floare de la marginea de vii. lnaintă încet, într-un chip foarte
• î. r J ■ . ‘ v ' ameninţător^ daţ se oprP în faţa
înspre sară 'n totdeauna cum îşi revărsa spre tine mea, adârfşihdu-şl mânile 4riv buzu­
Dolul umbra luCduioasă, vibrătoare de suspine, narele surtucului, curiofe, copilăresc,
Eu şedeam sub ulmul falnic şi visam la viitor, pe care îl avea pe sine. — Am go­
Când vom fi o naţiune sub un mare Domnitor. nit din casa .mea pe mai mulţi
. -4 ' s z..' . ’ . • ;•«* dealde voi. Dta eşti al patrălea
Azi, căsuţa mică, albă, a ajuns pe mâni străine, sau al cincilea. Şi de fiecare am
Ulmul, pretin vechi priveşte peste ea în zări senine, plătit trei funţi şi jumătate* amendă.
7remurându-şi frunza verde el aşteaptă neîncetat Cam costisitor, dar foarte necesar!
Pe copilul dus în lume, petrecut de un oftat. Ei, domnule! de ce nu ah urma şi
Dta pe colegii Dtale? Eu cred! că
1
' Dolul singur,'el bătrânul stă visând posomorit, trebue să-i urmezi. Şi continuă îna­
T ‘ Vărfu-i dornic de lumină e in ceaţă n văluit, intarea lui fioroasă, ujţiblând în
y
Şi nicicând nu tresăreşte, doară numai câte-odată, vârful degetelor, ca un măestru de
■ Când un biet român mai cântă vreo doină trăgănată. dans.
Nicolae Badiu Aş fi putut fugi spre poartă, dar
y •'1--—— ■ ....... •
1 Dolul e un deal romantic, care predomină aproape ar fi fost prea ruşinos. Şi, să spun
toate satele din plasa Alibunar, în Iugoslavia. dreptatea.se aprinse şi în mine o
scântee de mânie. Mai înainte eu
eram cel ce nu aveam:* dreptate,
dar ameninţările acestui om a adus
au întărit situaţia părerii contrare? Sări în picioare, în ochi cu o dreptatea de partea mea.
— Ce fel de dovezi? —-Vorbea furie nebună. Chiar şi în această — Te rog, domnule să-ţi iei mă-
cu o linişte prevest toare de fur­ supremă clipă de primejdie, am nile de pe mine. Nu am să o tolerez!
tună. avut vreme să observ cu mirare, că — Vai de mine!—De subt muste-
— Da, da, fără îndoială... sunt profesorul de fapt era un om scurt, ţele negre luci un dinte de câine.
sigur, că în ochii Dvoastre nu pot ajungându-i capul abea la umerii — Nu ai să tolerezi, hai? "f
conta acelea de dovezi definitive... mei — un Hercule trunchiat, a că­ — Nu fi nebun, domnule pro­
Eu mă gândeanr numai la direcţia rui putere s-a concentrat în grosi­ fesor ! strigai. Ce te prinzi Dta cu
modernă a gâ.ndirei omeneşti, la mea pieptului şi în craniul lui. mine, nu vezi că sunt atlet? Eu
punctul de vedere ştinţific general... — Palavre! strigă plecându-se nu sunt omul...
dacă mă pot exprima în felul acesta... spre mine, răzimat cu mâinile de In clipa aceasta năvăli (asupra
Se plecă înspre mine foarte serios. masă. Palavre ştinţifice, iată ce erau mea. Norocul a fost, că am deschis
— Presupun — 2ise numărând întrebările mele către Dta! Iţi în­ de mai înainte uşa, altfel treceam
pe degete întrebările, care aveau chipui că mă poţi trage pe sfoară? amândoi prin ea. Ne-am prins la
să urmeze — presupun, că eşti con­ Dta pe mine, cu creerul Dtale cât o horă macabră dealungul corido­
vins, că indexul cranial este un o nucă? Voi, infernali mâzgălitori rului. In drumul nostru, ne-am în­
factor constant? de hârtie, credeţi că sunteţi atot­ câlcit oarecum picioarele într-un
— Natural, răspunsei. puternici? Credeţi că stupida voas­ scaun, şi l-am târât şi pe el în
— Şi că' telegonia e pururea tră laudă poate să facă un om, şi vârtejul nostru spre poartă. Gura
„sub judice“? cârtirea voastră să-l nimicească? îmi era plină de fuiorul bărbii pro­
— Fără îndoială. Suntem datori cu toţii să ne plecăm fesorului, braţele ne erau încleştate,
— Şi că plasma germinală este di­ în faţa voastră şi să vă milogim o trupurile încordate să se rupă, şi
ferenţă de oul partenogenetic? vorbă de laudă? Viermi urâţi, ce blăstămatul de scaun descria cu
— Sigur, sigur! Zisei cu convin­ sunteţi, vă cunosc eu pe voi! Prea picioarele lui cercuri în jurul nos­
gere, şi -mă felicitam de îndrăz­ departe aţi ajuns. Era o vreme tru. Precautul Austin a deschis îna­
neala mea. când vă cunoşteaţi locul, dar v-aţi intea noastră poarta. Intr-un vâr­
— Şi ce dovedesc acestea toate? pierdut noţiunea proporţiunilor. Bă­ tej nebun ne-am rostogolit pe scări
mă întrebă cu o voce dulce, pre­ şici de săpun umflate! Am să vă la vale. Am mai văzut aşa ceva la
venitoare. aşez eu la locul vostru! Da, dom­ circ, cu cei doi Mac, dar mi se
— Ah, da ! Ce dovedesc aceste nule, încă nu aţi putut trece peste pare, că îţi trebue un lung exerci­
toate? murmurai. Ce dovedesc a- George Eduard Challenger! lată un ţiu să o poţi face, fără să te chi-
cestea? om, care e bun de voi! El şi-a fă­ lăveşti. Scaunul s-a făcut ţăndări,
— Să îţi spun eu? şopti. cut datoria: te-a avertizat de mai iar noi ne-am pomenit rostogoliţi
— Dacă sunteţi bun... înainte, şi dacă totuşi ai îndrăznit în canalul din stradă. Profesorul
— Aceste toate dovedesc — urlă să vii, ai făcut-o pe rizicul Dtale. sări cel dintâi în picioare, rotindu-
cuprins de‘furie, — că Dta eşti cel Pedeapsa, domnule Malone, să-ţi şi pumnii, şi gâfâind ca un' as­
mai neruşinat impostor din London iei pedeapsa! Ai jucat un joc prea in atic.
— că eşti un ziarist infect şi mur­ primejdios, şi mi se pare că l-ai — Ţi-a fost de ajuns?
dar, care cât eşti de prost, pe atât pierdut! — Nebun infernal!' strigai ridi-
eşti şi de impertinent! — Uite Domnule, zisei, retrăgân- cându-mă şi eu..