Page 12 - 1923-04

5—II. 9123.---------------------------------- ----------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - Pag. 68

La vânătoare rânii molizi îşi plecau crengile în­ potrivit pentru aşteptare, iar el trecu
cărcate de neauă şi pârâiaşele îşi
spre dreapta privindu-şi cu dragoste
rostogoleau spre vale undele crista­ arma bătrână....
line. După o cale de câteva ceasuri . . . . Acest moşneag cunoscut subt
De-odată cu venirea turmelor dela ne-am oprit. Tovarăşii îşi şterseră numele de „Moş Vasile“ — este
munte se apropiará şi lupii. Ziua obosiţi frunţile asudate cu mânecile una dintre celea mai plăcute fisi-
steteau ascunşi prin codrii, iar noap­ suynanului, apoi priviră întrebători onomii ţărăneşti din câte am văzut
tea se furişau în sat. Nu trecea o spre Moş Vasile. Acesta alese pe vreodată. Are ’aproape şaptezeci de
zi fără să auzi că la cela... i’au doi dintre cei mai tineri şi dupăce ani, dar traiul regulat şi fără excese
dus din staul două, trei oi, ba că la le dete câteva sfaturi îi trimise la l’a păstrat voinic şi sprinten. In ti-
altul i’au scos purcelul din cotet şi hăituit îndicându-i fiecăruia locul nereţele lui despre cari ştie povesti
nu era rar să ducă şi câte un câne de unde avea să înceapă. Apoi se multe şi interesante — a fost unul
de lângă tinda căsii. întoarse spre un al treielea poreclit dintre ce-i mai iscusiţi vânători din
Indrăsneala lor ajunse la culme „Nuţu Gafiei“, un bărbat voinic, cu câţi s’au pomenit vre-odată prin
şi a dat naştere la multe poveşti mustăţile aduse pe oală şi îi zise: munţii Vlădesei. Mai bine de trei­
superstiţioase. „Tu o ia măi frate Nuţe pe valea zeci de ani a stat în slujba conţilor
— „I-s strigoi !“... spunea o ba­ cerbului în jos şi când vei socoti unguri, cari au stăpânit munţii şi
bă, care venia des pela noi în po­ că şi ceilalţi vor fi ajuns la locul astfel arma i’a fost tovarăş nedes­
veşti — seara cu furca. lor, să roteşti la dreapta până iângă părţit. Spun cei de o vrâstă cu el
Eu ascultam zimbind poveştile „Piatra Dorului“ — ş’apoi să înce­ că în tinereţe era atât de dibaciu
fantastice şi în gândul meu încolţi peţi a da la deal de-odată aşa cum încât îţi scotea ursul din bârlog şi
dorul de-a avea un cojoc din blană îi rândul.“ puşca şoimul din sbor. — Avea
de lup. Dupăce îi văzu plecaţi, porunci însă un cusur:era superstiţios grozav !
— Am plănuit împreună cu câţiva celor doi, cari au rămas lângă noi Locul de pândă, care mi-1 alese
ochitori iscusiţi o vânătoare şi să strângă în grabă câteva cetine Moş Vasile era o poieniţă îngustă
într’o dimineaţă friguroasă de iarnă uscate, iar el scăpără cu amnarul. de unde se deschidea o perspectivă
ne-am trezit urcând pe un colnic In curând focul începu să-şi tre­ întinsă. Spre stânga se vedea mun­
din marginea satului. Trecând pe mure flăcările vineţii, împrăştiind în tele „Vlădeasa“ — care părea un
lângă bordeiul pitit între brazii mă­ aerul rece miros plăcut de răşină. colos de neauă. înainte, spre vale
runţi alui „Badea Mitroi“ — baba Moşul îşi umplu pipa cu tutun, departe... se zăria „Drăganul“ şer­
Hinca tocmai vrea să iasă pe uşa apoi luând între degetele noduroase puitor; iar spre dreapta se deschi­
strâmtă a bordeiului cu un vas gol o bucată de jar îl legănă câteva dea până departe, cât putea să
în mână. Când ne zări se trase re­ clipe în palmă, apoi îl întoarse în străbată ochiul un şir nesfârşit de
pede înapoi şi dispăru... Moşul pipă, ciocănindu-1 uşor. Dete dru­ dealuri şi văi....
Vasile — cel mai bătrân dintre în­ mul la câteva rotocoale de fum, Cu gândul pierdut în admirarea
soţitori, privi mânios spre locul unde apoi privi din nou spre apus. sălbaticei frumuseţi a naturii vremea
dispăruse baba, murmurând: — „Ne-a furtuni spre seară, pă­ îşi picura clipele nepăsătoare. Subt
— „Ne-a merge toate rău!... că rinte“ — mormăi scurt printre dinţi cojocul moale de miel simţiam o
ne eşi hârca de dimineaţa cu vasul bătrânul, netezindu-şi îngândurat căldură plăcută, dar picioarele îmi
gol în drum !...“ pletele albe. degerau de frig. începui a face
— „Nu crede moşule înde aste!“ Privii nedumerit spre moşneag... manevrele cocostârcilor, ridicând
— îi zic eu. „Las să vezi că de Cerul era liniştit şi senin, doar mereu când un picior când altul,
seară venim cu plin!...“ — Bătrâ­ dinspre Vlădeasa adia încet un vânt dar de geaba! Prin cişmele subţiri
nul îşi îndesă căciula peste ureohi, rece şi spre apus în zările depăr­ străbătuse umezeala şi era pace de
apoi privi ţintă spre apus, unde se tate se vedeau câteva făşii de nori încălzit. Cuprins de neastâmpăr îmi
zăreau câteva făşii de nori cenuşii. cenuşii... aprinsei o ţigară, privind cercetă­
— „Ne-a mai şi furtuni!“ — zise, . . . . Stăm tolănit pe un pat de tor în jur. In aer plutea o linişte
apoi tăcu gânditor. crengi cu picioarele întinse spre adâncă, doar murmurul Drăganului
Urcam cu greu pe creasta dealu­ foc şi ascultam zimbind povestea de străbătea încet prelung... Abia
lui, cufundându-ne adânc în omeţii unui crâmpeiu din viaţa lui Moş aruncai capătul stins al ţigării când
strânşi de furtună. Uneori ne înpe- Vasile. Cei doi tovarăşi ascultau şi deodată mi-se păru că aud dinspre
decam în tufele mărunte de pin ei tăcuţi, mai aruncând din cănd în vale un sgomot surd. îmi pregătii
— ascunse subt zăpadă — cioc- când pe jarul schinteetor câte o ce­ arma şi oprindu-mi respiraţia stăm
nindu-ne capetele, sau rostogolindu- tină care se încingea pornind. gata. Peste câteva clipe răsări din
ne în neaua moale... Ne-am Isprăvind cu povestea îşi mai brădet o căprioară. Prin zăpada
făcut planul că trecem peste umplu odată pipa, apoi se ridică mare venia încet, în salturi. Uneori
piciorul de munte „Bănişorul“ — de lângă foc. Aruncă de câteva ori se cufunda adânc apoi îarăşi săria.
din dreapta „Vlădesei“ — trecând neauă pe jarul care începu să sfâ­ La câţiva paşi de mine se opri.
pe lângă „Piatra grăitoare“ — şi râie îndemnând şi pe ceilalţi doi Era atât de obosită, încât respiraţia
să ne îndreptăm spre gurile „Dră- să facă la fel. grăbită o îneca. Stătu câteva clipe
ganului.“ Drumul era primejdios. — „La fiară nu îi place să o apoi fără să mă observe trecu ală­
Cărările erau troienite şi înfundate aştepţi cu oala la foc“ — spuse turi în salturi mari şi se pierdu în
de neaua îngheţată, pe care puteai zimbind bătrânul — „am avut no­ brădetul delà spate. Strigătul hăita-
să luneci uşor şi să te trezeşti rosto­ roc că vântul trage spre noi, căci alt­ şilor se auzia tot mai lămurit. ‘De­
golit în adâncimi. Dar timpul se cum ne trecea de încălzit.“ odată un tunet prelung străbătu
promitea favorabil şi noi uitând de Dupăce se încredinţă că focul e prin aer, care se pierdu încet de­
greutăţi năzuiam înainte!... Băt­ stâns, ne alese fiecăruia un loc parte în văi. Abia se pierdu cel din