Page 10 - 1923-06
P. 10

Pag. 98                                C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A                          25—IV. 1923.


            nunchiul  amintirilor,  tu  îţi  vei                              ‘Plaiurile line?elii mele
            toarce  firul  povestei  vieţii  tale,  ple-
            cându-ţi  liniştit  capul,  închizând              Mi-e dor de plaiurile tinereţii mele
            blând ochii.                                       Unde-am visat în nopţi târzii de vară,
              Şi  pe  urma  ta,  viaţa  va  trece              Şi-am adorat scăpărătoare stele.
            mereu  pe  acelaşi  drum,  presărat  cu            Mă’nvinge nesfârşita nostalgie ...
            flori  şi  spini,  înbiind  în  dreapta  şi           Cum nu pot să ’ntorc Timpul înnapoi,
            stânga  pocalul  bucuriilor  şi  a  du­            Să retrăesc senina mea copilărie!
            rerilor.                                           Vreau flori şi dragoste alinătoare,
              Tu nu râzi Mephisto?                             Căci laurii măririi mă ucid, —
              De  ce  ai  râde,  doar  tot  ce  ţi-am          Vreau soare cald, vreau soare!...
            spus  mie  mi  le-am  spus.  E  soartea            Deschideţi-mi cernitele castele
            mea aceasta, a noastră, a tuturor.                 Să viu în ţara de-unde am plecat —
              Ascultă  chemarea  sturzului  !  Pa-             Mi-e dor de plaiurile tinereţii melc.
            re-că  ar  fi  dangăt  de  clopot  de              M’aşteaptă visurile ’ngălbenite,
            argint  în  zgomotul  atâtor  cântăreţi.          Privighetorile, în flori de tei,
            Închid  ochii,  să  zăgăzuesc  în  su­            Nădejdile de-uitare copleşite ...
            fletul  meu  zbuciumat  întregul  acest
            tablou de frumuseţe.                              Aşi vrea
                                                              Să sfăşii palida-mi melancolie,
              Adânc  de  tot,  răsar  conturele  al­
            tei  icoane  în  această  zi  de  primă­           Şi Timpul să-l opresc o clipă’n loc —
            vară.  O  icoană  pe  care  n’o  în­               Să retrăesc senina mea copilărie ...
            tunecă  anii,  n’o  spălătăcesc  amin­                                        Iustin llieşiu
            tirile.  Aevea  trăeşte  de  ani  şi  ani
            va mai trăi.                                                 Sxcelsior
              Mephisto!  Aşi  dori  să  mai  re­
            văd  ţărmul  înflorit  dela  Anadol               Spre zări albastre înălţăm pământul
            Hissar pe Bosfor! Să mă mai plimb                 Pe care orice om îl poartăn sine,
            cu  barca  pe  la  Kadi-Kibi,  să  mai            Spre ţări cu soare nou în care cântul
            stau  în  umbra  întunecaţilor  chi­              Nu-i înnecat adesea de suspine.
            paroşi din cimiterul Eiub.’                       In sferele acele siderale
              Acolo,  au  florile  alt  miros,  aerul         întregul nostru corp uşor se simte.
            alt balzam, cerul un alt albastru.                Aceea-i lumea visurilor sale,
              Mephisto  !  Aşa-i  că  acolo  a  fost          Lume etern frumoasă, ce nu minte.
            raiul, perdut pentru un sărut al Evei.            Dar sufletul zărind iar alte stele,
              De ce râzi??                                    De-a căror strălucire se 'nfioară,
                      — Va urma. —                             Prăjit din nou de lumile acele
                                                              Mai sus, mai sus, ne duce corpul iară.
                                                              Eterni pribegi, e trist sfârşitul vostru..
                                                              Mormântul şi uitarea vă e partea,
                                                              Plângând am înţeles destinul nostru,
                                                                 Ne naştem să nu moară altfel moartea!
                                                                                          Const. II ic seu
                                                              8>-atâtâ de


                                                             Cărarea, care duce spre fântâni
                                                             O văd în strălucirea unui vis.
                                                             Avea atunci de strajă doi salcâmi
                                                             Şi drumul ei era de floare nins.
                                                             O dulce ’nfiorare m’a cuprins,
                                                             Când am trecut acum pe drumul ei.
                                                             Mi-a răzvrătit în suflet, dragul vis
                                                             Când am crezut nebun, în ochii tăi.
                                                             Cărarea, care duce spre fântâni
                                                             E astăzi toată, prinsă în pustiu!
                                                             Avea atunci de strajă doi salcâmi
                                                             Azi nu mai sunt! E-atăta de târziu...
                                                             E-atâta de târziu... zadarnic viu
                                                             Şi cântece şi flori, tot ce-am iubit
                                                             Le-am aşternut pe toate ’ntr’un sicriu
                                                             Şi le păstrez în sufletu-mi trudit...
                                                                               G. VLĂDESCU ALBEŞTI
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15