Page 9 - 1923-06
P. 9

25—IV. 1923                                C  O  S  I N  Z  E  A  N    A                          Pag. 97

                      Carnetul lui Radu Roman                                     dulcege  aleargă  peste  cuprinsul
                                                                                  scăldat  în  floare.  Psalţi  împănaţi  îşi
                                     de Mihail Gaşpar                             cântă  ariile  nemuritoare,  chemând
                                                                                  în  stihuri  neintrecute  pe  părtaşa
                          V.                  mari  şi  voluptoşi  tuturora;  şi  o  vă­  bucuriilor  de  mâne.  Se  reparează
            Mephisto! Cunoşti tu farmecul ti­  zusem  ca  pe  o  furie  din  tragediile  cuiburi,  se  leagă  noi  căsnicii.  E  o
          nereţii?  Simţit-ai  tu  vreodată  fiorul   greceşti urmărindu-şi jertfele.  beţie a vieţii Mephisto!
          unei  seri  de  mai?  Adastat-^i  vreo­  O  admiram  şi  sufletul  meu  îşi   Sufletul  tău  rece  şi  nesimţitor  nu
          dată  sub  ploaia  florii  de  cireş  în-  pleca  adânc  fruntea  înaintea  celui   se  mişcă  la  văzul  acestei  icoane?
          tr’un  amurg  de  primăvară  cu  ochii   ce  a  chemat  la  vieaţă  imensul  cu­  Ştiu,  te  gândeşti  că  toate  acestea
          ţintă  la  o  fereastră  cu  oblonul  în­  prins de azur.               trec; că bucuriilor acestora v’a urma
          tredeschis?                           Cu  râsul  tău  răutăcios  tu  şi  a-  stropul  de  pelin.  Adevărat,  dar  ce
           * Nu?                              tunci puneai zăgaz sufletului meu.  are  să  însemne  amarul  clipelor  din
            Atunci, la ce ţi-e bună nemurirea?  Intr’o zi sosi o familie de englezi.   urmă,  alături  de  voluptatea  unui
             Priveşte splendoarea din jurul tău.  Tatăl,  mama  şi  —o  minune  cu  faţa   lanţ de bucurii?
          Uite,  marea  de  verdeaţă  şi  potopul   de  marmură  şi  cu  doi  ochi,  mai  al­  Vezi,  în  faţa  acestei  icoane  sim­
          de  floare.  Ascultă  corul  psalţilor  baştrii decât azurul mării lângă Capri.   ţesc  cu  adevărat  că  am  şi  suflet  şi
          naturii,  scaldă-ţi  fiinţa  în  baia  de   Pe  faţa  de  marmură,  Thanatos  îşi   că  sufletul  meu  e  străin  de  mine.
          lumină...  Pleacă  urechea  şi  prinde   pusese însă semnul înfricoşat.  Aşi  vrea  să  cuprind  în  braţe  în­
          graiul  mut  al  firii...  Auzi  cum  râde   Bolnavii  fac  atât  de  uşor  cuno­  treaga  această  lume  înflorită  şi  aşi
          totul în jurul nostru, cum schinceşte  ştinţă. Sub cerul de azur şi în umbra   vrea  să  culeg  dintr’odată  mierea
          în  porniri  de  voluptate  firea  şi  to­  pădurilor  de  oleandrii  înfloriţi  şe   tuturor  bucuriilor.  Să  simţesc,  în­
          tul  cântă  şi  ţipă  şi  strigă  mereu   nădesc lesnicios basmele.     treg,  tot  sbuciumul  acestei  lumi.
           eternul  imn  al  iubirii...  izvor  nese­  Minunea  cu  ochi  albaştrii  sorbia   Să  plângă  în  mine  toate  durerile  şi
          cat al vieţii.                      cu  toată  hâlia  plămânilor  bolnavi   să  mă  cutremur  de  fiorul  tuturor
            Mephisto!  Acestea  sânt  zilele  de   balsamul  înbătător  al  sudului.  Un   bucuriilor.
          sărbătoare  în  univers.  In  aceste  zile   medic  acolo,  în  ţara  lui  de  neguri   Ai  râs?  Ai  dreptate.  Sunt  un  ne­
          e  praznic  pretutindeni.  Acestea  sânt  îi  spusese,  că  Capri  e  o  Vitezdă.   bun.  Tu  doar  ai  aceea,  ce  eu  cer
          zilele  când  şi  Făcătorul  se-  bucură  Trupul  istovit  se  cramponase  cu   şi  totuşi  treci  cu-zimbet  rece  şi
          de opera sa.                        întregul  lui  dor  nebun  de  a  trăi  de  sfidător  pe  lângă  lumea  noastră  de
            Tu  însă  stai  şi  astăzi  rece  ca  şi   acest colţ minunat.        plăceri.  Pornit  din  înfinit,  din  di­
          eri...  ca  şi  în  clipa  când  duhul  tău   Pe  o  stâncă,  care  domina  portul   mensiuni  astrale  şi  senine,  pe  cari
          a  trecut  pentru  întâiaşdată  peste   mititel  ş  zarea  albastră  îşi  alese  sufletul  nostru  le’bănue  numai,  tu
          chaos.                              locul  de  odihnă.  Acolo  s’au  ţesut  râzi  de  bucuriile  noastre,  tu  râzi  de
            Desfâ  învălişul  tău  îngheţat  de   timp  de  două  luni  atâtea  doruri;  durerile noastre.
          suflul  eternei  negaţiuni...  şi  gustă   de  pe  cuprinsul  acela  îngust  au   Dar  atunci  pentru  ce  unele  şi
          din  plin  splendoarea  Iunei  de  Mai.   pornit  atâtea  nădejdi  spre  zări  in­  pentru ce celelalte?
          Las’  să  bată  mai  repede  inima  ta  finite,  nădejdi  cari  au  murit  în  clipa   Ce  rost  are  atunci  beţia  aceasta
          încremenită din clipa revoltei voastre   naşterii.                      a  firii  din  luna  Mai  şi  pregătirea
          contra  Lui,  să  treacă  o  singură  dată   Intr’o  zi,  pe  buzele  crispate  de   înspre moarte din pragul ernii?
          numai  printr’însa  raza  caldă  a   dorul  vieţii  s’a  ivit  un  mărgăritar   Descurcă-mi  taina  aceasta  Me­
          celei  dintâi  iubiri...  ş’atunci  du-te   roş...  mugurul  înfricoşat  al  tranda­  phisto !
          şi  cerşeşte  în  schimbul  nemuririi  firului  morţii...  Peste  alte  trei  zile,   Nu,  nu!  Lasă-o  aşa,  e  mai  bine.
          tale,  un  drum  din  vieaţa  scăldată   minunea  cu  ochi  albasrii,  pleca  în   Să-mi  merg  drumul  fără  să  ştiu
          în aurul lunei Mai.                 cuprinsul  coşciugului  de  metal  din   unde  am  să  ajung.  De  mă  aşteaptă
            Nu vrei să mă înţelegi?           port  spre  ţara  lui  de  neguri  De   Ia popasuri bucurii ori dureri.
            Odată  erai  aproape  s’o  faci.  Iţi   pe  stânca  care  i-a  fost  atât  de   Las’să mă bucur de viaţă.
          mai  aduci  aminte?  Nebun  ce  sunt,   dragă  o  petreceam  cu  ochii.  Eram   Priveşte,  ce  frumoasă  este.  As­
          doar  mintea  ta  nu  are  hotar,  pentru   atât  de  gol  în  ceasul  acela,  încât  cultă  siujba  aceasta  solemnă  din
          tine  nu  există  nici  azi,  nici  eri,  nici  sufletul  meu  nu  simţia  nimic.  Dar   domul  acesta  fără  măsuri,  ascultă
          mâne.                               în  liniştea  desăvârşită  care  mă  în-   şi  râde.  Dar  nu  cu  râsul  tău  care
             Eram  pe  insula  Capri,  cu  plămâ-  cunjura.  urechea  mea  osebi  clar  îngheaţă,  nu,  râde  tu  râsul  nostru
          nile  zdruncinate  şi  locuiam  în  „Qui   icnirile unui plâns înecat.  mărginit,  arginţiu  şi  metalic,  chiotul
          si  sana“  având  ferestrile  spre  mi­  Cine  a  plâns  în  clipa  aceea  Me­  vijelios  al  făpturii  care-şi  cunoaşte
          nunatul sin al Neapolei.            phisto?                             sfârşitul.  Şi  prin  sufletul  tău  ţesut
            Numai  un  singur  loc  e  mai  fru­  De ce n’ai râs ca’n alte dăţi?  din  nemărginire,  las’să  treacă  fiorii
          mos ca Capri — Mephisto!              Vezi,  şi  nemuritorii  au  clipa  de   cari  fac  să  plesnească  mugurii,  să
            Anadol-Hissar, pe Bosfor!         slăbiciune omenească.               răzbată  cântecul  de  dragoste  care
            Mi-se  prescrisese  linişte  desăvâr­  .          VI.                 imbată  codrii  ocrotitori  de  taine  şi
          şită  şi  mi-se  dăduse  o  slabă  rază   Mephisto! Înfloresc cireşii!  să se restrângă în el dorul nebun....
          de  nădejde.  Nu  cunoşteam  pe  ni­  Potopul  de  floare  respiră  valuri   Şi  când  toate  vor  fi  trecut,  când
          meni.  Tu-mi  erai  şi  atunci,  ca  şi  de miros îmbătător. Albinele aleargă   la  picioarele  tale  tremurânde  tu  vei
          acum, singurul tovarăş. Din fereastra  înnebunite  dela  floare  la  floare,  cu­  vedea  zăcând  pocalul  spart  din
          mea  priviam  ziua  întreagă  marea   legând  ambrozia  şi  îndeplinindu-şi   care  ai  sorbit  odată  atâtea  bucurii,
          admirându-i firea de femee cochetă.   marea  taină  a  fecundităţii.  Pămân­  când  ochiul  nu  va  mai  privi  în
          O  vedeam  ca  pe  o  bachantă  în   tul  înferbântat  se  cutremură  în  de­  soare  ca’n  anii  vijelioşi  ai  tinereţii
          nopţi  de  orgii,  înbiindu-şi  sânii  liciul  conceperii.  Valuri  de  miresme  atunci..., să vie ciasul. Din mă-
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14