Page 7 - 1923-08
P. 7
25—IV. 1923 -------------------------------- - - - - - - - - - - - - C O S I N Z A E N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 127
I o n i c ă printre aceia cari au trebuit să când altul mai dădea semne de viaţă.
Ionică tăcea. Călători sosiţi din păr
plece numai decât.
Peste biata lele Anică vestea ţile acele nu ştiau nimic despre el,
In timpul din urmă îmi trecea căzu ca un trăsnet din senin. Nu nu aduceau nici o veste. Intr’un
tot mai des şi tot mai cu mustrare se opri până la mine. Gâfăia în rând în sat sosi un svon neliniştitor
pcla poartă. Trecea aruncându-mi, grozitor, faţa îi era schimbată cu despre prâpădirea unei companii în
prin sticla geamurilor, priviri sfâ totul. Părea o stafie. Afară viscolia tregi de feciori la un pod peste
şietoare, pline de înţelesuri înă încet, şi fulgii se jucau ştrengă Tisa. Compania însă nu se ştia de
buşite. reşte printre ramurile negre, pe la care se ţine şi svonul a rămas o
Căutăturile ei mă pătrundeau adânc fereşti.... In tindă tuşi, îşi frecă ciu taină ...
cu fiecare ocaziune şi par’că mă botele mari de rogojina pusă îna Dar Ionică tăcea.
întrebau, mă implorau să spun dacă intea intrării, bătu la uşă: Bătrâna îmi devenise oaspe zilnic.
n’a sosit ceva despre Ionică. — Intră ... îi strigai într’o aştep Era sdrobită de tot. Dela un timp
Am ajuns în cele din urmă să tare neliniştitoare. mă temeam de privirile ei. Am în
fug, să mă ascund de biata femee Pemeea deschise şi intră, trăgân- ceput s’o încunjur, să mă ascund.
şi de privirile ei, ca de-o mustrare du -şi trupul greu. Se opri o clipă Şi am încunjurat-o mult aşa. In
tulburătoare..., privindu-mă tăcută. sfârşit nu s’a mai putut. Ah, privi
O chema Anică. Era trecută de In sfârşit isbucni deodată : rile acele iscoditoare şi îndurerate !
şaizeci de ani. Frântă de mijloc, — Părinte, Ionică se duce '. . . — Ce să fie cu Ionică, părinte?...
femee mărunţică, cu faţa înegrită Scapă-1! S’o fi prăpădit băiatul!
şi sbârcită de ani şi de năcazuri, Revenindu-şi câte puţin urmă mai — E bun Dumnezeu, lele Anică.
în timpul din urmă rămase abia o liniştită: N’avea nici o grijă.
umbră, din ceeace a fost înainte. — Dumnezeu mi l-a adus acasă — Părinte, încearcă pe unde vei
A avut trei feciori: singura avere teafăr din răsboiu ... Patru ani în şti că trebue, doar doar vei putea
afla ceva despre băiat.
şi singura nădejde a zilelor de mai foc, unde-i mai rău ... Dacă pleacă Şi plecă întunecată, stoarsă şi mai
bine pentru ea şi’ pentru „omul“ din nou, eu am o presimţire că nu frântă de mijloc parcă, decât tot
ei, care îşi pierduse lumina ochilor se mai reîntoarce nici odată ... deauna, trăgându-şi ciubotele grele
de vre-o cinci ani. Părinte, scapă-I ... Scoate-1 din
listă! şi vechi.
Din cei trei feciori, răsboiul i-a Informaţiunile primite au fost nu
prăpădit doi. Toţi câţi se reîntoar- Am privit-o nedumerit. Faţa ei mai un prilej de spaimă. Bănuiala
seră de pe câmpiile de sânge şi schimbată, cu luciri de spaimă’ m’a de care mă temeam numai putea fi
cu cari feciorii ei „au fost la o cutremurat o clipă. Am început să-i amăgită cu nimic.
companie“, îi povestiră în acelaş arăt că aşa ceva nu atârnă dela ... A doua zi, ori mai târziu când
fel, cum i-au văzut până au căzut, mine ... Că ceeace îmi cere e peste veni bătrâna să se intereseze, eram
cum au înţepenit pentru totoeauna dreptul şi putinţa mea... Dealtfel schimbat de tot. Şi nu-mi dau sama
şi cum i-au îngropat apoi acolo în şi dacă se mai face răsboiu, ceeace pentru ce. Ea însă nu m’a observat,
pământul străin şi îndepărtat... Io îi aşteaptă de astădată pe feciorii nu m’a înţeles.
nică i-a scăpat teafăr. In zilele cu noştri, e floare la ureche, faţă de — Ai aflat ceva?
mişcări de revoluţie, cu cântece de cele prin câte au trecut. In eâteva — Nu, lele Anică, încă nu! Dar
libertate şi cu chiote de bucurie în săptămâni vor isprăvi pe uşor şi se eu cred că mâine ...
fricoşată, când România îşi arunca vor întoarce cu toţii în pace acasă. N’aştepta să-mi încheiu vorba.
marginile tot mai aproape, până la Va veni îndărăt şi Ionică al ei şi Pleca grăbită, pentruca a doua zi,
Murăş, până la Someş, până Ia la primăvară va fi printre cei dintâiu să vină iară, negreşit.
Ciucea, — Ionică a fost poate prin împărtăşit cu pământ... — Nu, n’am aflat nici astăzi. Dar
tre cei dintâiu cari au sosit în sat. Femea dădu din cap ascultându- ţi-oiu da eu de ştire, când va sosi
Era un băiat de-o bunătate rară. mă ca în biserică. O umbră de îm ceva ...
Bătrâna nu şi-a crezut ochilor o păcare mi s’a părut că i s’a aşezat Pentru biata lele Anică însă n’a
:
clipă. L-a pipăit, l-a netezit, l-a pe cutea feţe , pe îndoiturile gurii. mai sosit nimica în veci, despre bă
agrâit. Glasul i-se îneca de bucurie. Ceva neînţeles îi unduia totuş în iatul ei, despre Ionică al ei.
Şi băiatul a povestit până târziu priviri: In fiecare zi îşi făcea drum pe la
prin câte a trecut, pe unde a um — Dacă părintele aşa spune, poarta mea aruncându-mi priviri
blat şi câte a păţit. asa va fi ... rugătoare, dureroase prin geamuri.
>
„Mă gândiam, părinte, că dacă Eu însă tare mă rog: scapă-1, da Zi cu zi era tot mai stânsă, tot mai
voia lui Dumnezeu a fost, să nu-mi că poţi, lasă-1 din listă ... îmboţită în spate. Dar vestea, pe
mai văd pe Lica şi pe Gheorghiţă, * care o aştepta cu atâta sete, nu se
în schimb de Ionică trebue să mă Ionică a plecat fireşte în rând cu îndura să-i sosească ... Mă feriam,
bucur cât de toţi trei împreună“.... ceilalţi. Câtva timp a trimis scrisori mă ascundeam în timpul din urmă,
Şi se şi bucura biata lele Anică. acasă din părţile Sătmarului, pe ur ca de-o mustrare, de ochii şi de
Par’că întinârise cu zece ani de- mă de undeva de pe la Tisa. Pe silueta ei, de câteori o vedeam că
când i-a venit acasă Ionică. Umbla afară înmuguriau pomii. Peste faţa se iveşte peste punte.
mai drept, mai liniştită şi cu faţa ogoarelor negre se prelingeau adieri In sfârşit nu am mai putut suferi.
mai senină.... de primăvară caldă şi vânturi pur M’a biruit hotărîrea ce mi-am pus-o
*
tătoare de miresme. Cei plecaţi deo în gând şi într’o zi, punându-mi
Când a sosit în sat „Ordinul de dată tăcură. Cu ei tăcu şi Ionică. toate lucrurile pe câteva care, am
mobilizare*, în urma ciocnirilor dela Un şir de săptămâni se puseră în părăsit satul pentru totdeauna ...
Ciucea şi dela Zălau, Ionică era mijloc. Dintre cei plecaţi, când unul, TEODOR MUREŞ A NU.
