Page 11 - 1923-10-11

10—VI. 1923 --------------------------------------------- C O S I N Z A E N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 163

Carnetul lui Radu Roman

de Mihail Gaşpar.

X. neantul albastru. In cadenţata că­ adaptând ceva... caut urmele sân­
... Mephisto ! Mi-se împlineşte do­ dere a roţilor delà tren, mă prind, gerosului praznic... locurile de jertfă
rul. Am să revăd locurile de acum că fredonez melodii învăţate în co­ sângeroasă... prinosul scump adus
douăzeci de ani. Am să revăd ţer- pilărie. Şi ceea-ce mă surprinde de copiii neamului meu pe aceste
mii Bosforului iarăşi, am să mă este, că cadenţa aceasta a roţilor, locuri... Sufletul meu evoacă toate
plimb din nou pe sub chiparoşii se potriveşte la toate melodiile... icoanele ororilor cari au dăinuit
sombrii din Eiub. Sufletul meu are Dunărea se conturează în zare cu aicia. Şi mă gândesc, ce urâtă a
să se răsfăţească sub umbra porto­ ţermii presăraţi cu sălcii. Un duruit putut fi moartea aici, în monotonia
calilor din Prinkipo şi ochiul o să lung îmi spune că încălecăm bă­ aceasta cenuşie, unde nu dai cu
lăcrimeze de emoţie la văzul ferme­ trânul râu, prin vadurile căruia s’a ciasurile de un copac, de un izvor,
cătorului oraş. strecurat întreaga poveste a Euro­ de o tufă.
Mă însoţeşti Mephisto? Vino, pei. In dreapta văd colnicii sterpi Turci bătrâni dar încă drepţi,
prieten nedespărţit! Insoţeşte-mă ! ai Dobrogei, cu poalele scăldate în români răzimaţi în bâte, tătari cu
Şi chiar dacă râsul tău răutăcios lanuri de rapiţă. Privirea aleargă capul colţuros şi ochii adânciţi, bul­
îmi va turbura atâtea şi atâtea clipe, nervoasă peste vâlcele şi dâmbuleţe gari incolori, murdari şi cu privirea
amară... Biata Dobrogea noastră !
Drum de ţară al tuturor neamurilor
cari au năvălit peste colnicii sterpi
spre sud, spre acelaş oraş de aur,
al cărui miraj mă chiamă şi pe mine
acum.
In zarea Răsăritului luminat de
razele soarelui ce apune se contu­
rează icoana unui zid cenuşiu. E
ca şi cum ar fi o pânză.de dealuri...
Marea !!!

Nu m’am putut stăpâni şi am
plecat în toiul nopţii să-i aud gla­
sul.
In lumina becurilor, o lume for­
fotea pe terasa largă învăluită în
acordurile celor două muzici. Dea­
supra cheiului noaptea plutea ca o
pasere uriaşă, al cărei cap îl ve­
deau cele două lumini de la far.
Răzimat de parapetul de piatră a-
dastai să prind graiul mării.
vreau să te ştiu aproape. Am im­
presia că voi fi singur. Căci din
acei, pe cari i-am întâlnit atunci,
cine ştie dacă v’a mai trăi careva.
Şi chiar de ar şi trăi, cine ştie unde
i’a zvârlit furtuna cea mare? Aşa,
îmi vei rămânea tu, însoţitor şi prie­
ten. In clipe de zbucium sufletesc
te voi şti aproape. Ca atunci de
demult.
Simţesc cum mă cuprinde neli­
niştea. E un vechiu cunoscut din
zilele de pribegie. Dar atunci avea
înţeles. Acum însă nu înţeleg de
ce ? Nu mai aştept doar nimic, nici
sensaţii, nici bucurii, nici...
Ai râs?
Nu?
Curios, mi se părea că aud ae-
vea râsul tău.
XI.
... Câmpia românească rămâne în Dela serbările din BlajT Andrei Mureşan scuturând lanţurile iobăgiei cu poezia:
urmă, îmbrăţişându-se la orizont cu Deşteaptă-te Române !