Page 14 - 1923-10-11

Pag. 166 - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - 10—V11923

Din fiecare notă, scânteia un tovărăşia unei seri liniştite din bele diamantului ! Cine ştie ! Şi
gând, o amintire... O femee, la April. ’ apoi, Neli dragă, nu-mi dau nici o
vârsta d-nei Pătraşcu, mătuşa Cor­ Inserarea, îşi lasă alene, um­ fârimitură, din sufletul meu, pen­
neliei, răsturna o întreagă conven­ brele potolite, fără adieri. tru o clipă din viaţa Cristeştilor!
ţie socială... Cânta frumos, şi su­ Cornelia dezmeardă petalele unei „Până la capăt merg, pentru
fletul aduse în acele clipe, tot ce-a flori de măr, şoptind fărimituri din- suflet....
fost tinereţe şi iubire.... tr’un cântec. — Şi cu suflet, şi fără suflet,
Chiar d-1 Gogii, filosoful tăcut, Au trecut în cameră. norocul merge alături de tine, cu
omul cărţilor şi al calcului, o ruga D-na Pătraşcu, privea cu nesaţ umbra ta. Aşa-i viaţa, o roată de
pe d-na Pătraşcu, să mai repete la un mănunchiu de liliac alb. bâlciu !
ultima strofă... Mama Corneliei, pregăti pe tă­ Doamna Pătraşcu sorbi ultimul
Tot ce-a fost trecut şi tinereţe cute o gustare, iar Cornelia, începu pahar şi vinul înspumat îi răscoli
s’a coborât în ultimele strofe, şi a ceti s:risoarea Nataliei, primită, tot sufletul. Cânta:
dna Pătraşcu plângea rostindu-le: chiar în ziua aceia. „Visuri nebune, viaţă de carte
„.... Vezi, ţi-am mai scris, viaţa „Filozofie stearpă şi pustie
„Vi«uri nebune, viaţă din carte de studentă, îi nesuferită. Ne lup­ „Fugiţi de lângă mine la oparte !...
Filozofie stearpă şi pustie, tăm grozav, cu nevoile şi adesea, „Daţi-mi iubire, cântece şi flori...
Fugiţi de lângă mine la op.irte cu mult năcaz svârl toate căîţile Cornelia privea undeva, departe...
Dati-mi iubire, cântece si flori... de pe masă....“ Gândul ei depăna, ceva din viaţa,
Doamna Pătraşcu râdea, şi ri­ fără înţeles şi fără sprijin.
dicând degetul şopti Corneliei:
Cornelia a sărutat fruntea, prinsă Florile de liliac, râdeau, pentru
într’un cerc de foc. a mătuşei, şi — Filozofie stearpă şi pustie.... o clipă, în vasul cu apă proaspătă,
ochii ei în sfârâmătura unei lacrimi, „Ţi-am mai scris de Matilda. iar d-na Amalia apropiindu-se de
a prins ceva neînţeles, din taina Dupâce s’a săturat de viaţa ei de Cornelia, îi sărută apăsat fruntea
cântecului. ştrengar, acum îi mamă ! înrourată şi-i şterse, cu duioşie
Doamna Amalia a rămas pe gân­ Vezi dragă Cornelio, ce va să sfărimiturile lacrimilor, ce-i alu­
duri şi prietena ei, plângea dea- zică viaţa? Uite, stricăciunea asta necau sfioase.
binele. pe care o cunoşteau toţi copiii, azi — O cresc pentru suflet.... Nu­
D-1 Gogu, nu mai rosti nici un e soţia unui colonel ! Nu-i rămă mai pentru el... Norocul Matildei,
cuvânt nou. Un paenjeniş neîn­ sese local de noapte necunoşcut şi să nu ţi-1 dee Dumnezeu !....
ţeles, îi acoperise vederea şi o pâclă numele Cristeştilor devenise cu­ 70 Maiu 1923.
grea se prinse curmeziş în calea noscut şi de lăutari! Azi, Matilda G. Vladescu Albeşti
gândului. se plimbă într’o trăsură elegantă,
Numai d-na Pătraşcu, era mai vie. bătându-şi joc de munca şi vred­
— Umpleţi paharele, să bem. nicia noastră“... Gănlşc
Aceasta-i viaţa. Cine se luptă cu — Ce-am zis eu, odată ? Ce-am zis?
ea, cade. Şi doamna Pătraşcu întorcându-se, Iubirea mea o ştie frunza
Au golit, bucuroşi şi veseli, şi către d-na Amalia, îi porunci, a- Ce-c suflă vântu 'n cărpiniş,
n’au mai cutezat, s’o întrerupă, pe proape restit. O cântă păsările toate
d-na Pătraşcu. — Toarnă aici, fetiţo.... Umple Adăpostite prin tufiş.
Toţi au sărutat pe Cornelia şi paharul... Aşa-i viaţa. E-o roată de
au plecat ca întotdeauna, mulţumiţi. bâlciu. Poţi face pe sfântul în bi­ O murmură isvorul sara
Era aproape de miezul nopţei. serică, dacă n-ai noroc, mori fără Făcândii-şi cale printre stânci;
D-na Amalia, a schimbat apa flo­ lumânare.... O poartă liniştea sfioasă,
rilor împrospătându-o, — şi luând la mai ceteşte ! Din toiul nopţilor adânci.
cartea d-luiGogu, o înmână, sfioasă, Cornelia rămăsese pe gânduri.
Corneliei. „Azi ni’am uitat în oglindă ! Am O ştie bolta azurie
— Cartea, păstrează-ţi cartea.... numărat firele albe din tâmplă şi Şi stolul aştrilor pribegi,
A sărutat-o mult, mai mult ca am plâns! Natura toată o pricepe
de obiceiu şi au trecut la odihnă. E aşa de nepătrunsă taina vieţci, Şi numai tu n’o înţelegi!!
;
Cornelia, a avut în tot timpul că n ci-o difiniţie nu te împacă ! Aurel Pop
nopţei, un vâjâit prin urechi şi nu Ne stângem tinereţea în labora-
putea să-şi desprindă din suflet toriu şi sufletul nostru arde la Găleva rânduri
ultimile strofe. flacăra luminei ! O lume de sam­
sari ne ia locul, şi cartea, ah ! Abea te-ai dus şi iată 'ţi scriu,
1 se părea continuă, că cineva, Aşa-i de gol şi de pustiu
necunoscut îi şopteşte la ureche: cartea....
„Dar, Neli, dragă Neli, să nu Acuma, fără tine.
„Filosofic stearpă şi pustie, uităm, că avem un suflet.... Când ies vrc'odată după-amiazi,
Doamna Amalia plângea.... Plân­ M’aşez pe banca dintre brazi
Fugiţi de lângă mine la o parte....
gea, ca un copil şi lacrimile ei Şi vine dorul... vine...
alunecau în stropi mărunţi, în spuma
II. vinului roş.,.. Şi capu ’n mână ’ncct mi-i plec,
Şi cad pe gânduri... Toate trec
Zilele şi anii, au trecut în fulge­ — Aşa, Neli. Suflet, numai su­ Şi visuri... şi iubire...
rarea clipelor. Cornelia terminase fletul.... Un crin am pus pe\ banca ta;
„farmacia" şi era în căutarea unui loc. „Avem un suflet, şi o datorie a-1 Iubite, de mă vei uita,
Sub umbrarul de ederă şi viţă, d-na ridica peste mocirla pământului. Să-l ţii de amintire...
Amalia, sora şi Cornelia, stau în Vom culege şi noi vreodată, boa­ Zaza