Page 15 - 1923-10-11

CAPITOLUL VIII. junghiat pe credinciosul nostru ne­ largul tău, tot pe atăt de peste pu­
gru, dacă nu era acesta atât de tare tinţă îţi este să te plictiseşti: Te
La hotarele Lumei noui. şi nu-I putea dezarma cu mâna găseşti pururea într’o stare de aş­
Prietenii noştri de acasă se pot care îi era liberă, l-am înfruntat şi teptare a întorsăturei neaşteptate pe
bucura împreună cu noi, că am i-arn silit să-şi dee mâna, şi avem care o poate lua din clipă în clipă
ajuns în fine la ţinta noastră, şi am nădejde că s’a terminat incidentul firea lui impulsivă.
dovedit cel puţin atât până acum, cu atăt. Cât priveşte discuţiile celor Două zile am mers în susul unui
că afirmaţiile Profesorului Challen- doi savanţi, ele sunt neîncetate şi râu cu malurile bine definite, lat de
ger, în oarecare măsură pot fi ve­ înverşunate. Trebue să admit, că câteva sute de yarzi, şi atât de clar,
rificate. Este adevărat, că până acum Challenger este extrem de provo- încât, cu toate că avea o apă întu­
nu am reuşit să ne urcăm pe pla­ cător, dar de altă parte Summerlee necoasă, aproape pretutindenea îi
tou, dar el este în faţa noastră şi are o limbă veninoasă, care îl în­ puteam vedea fundul. Jumătate din
până şi Profesorul Sumerlee pare a dârjeşte şi mai mult pe antagonis­ afluenţii Amazonului au apele aceste
da semne de penitenţă pentru ati­ tul lui. clare, pe când cealaltă jumătate duc
tudinea lui de până acum. Nu este Aseară Challenger a zis, că e în­ unde alburii, opace, potrivit solu­
vorba să admită că rivalul lui ar credinţat, că este destinat pentru lui regiunei prin care trec. Cele
putea avea dreptate, dar a mai în­ Vestmi’nster Abbey. Summerlee i-a cu ape întunecoase şi clare do­
cetat cu veşnicile lui observări acre, ripostat imediat însă, cu un zimbet vedesc un pat de străvechi vege­
şi păstrează pentru moment o tă­ amar, că regretă că puşcăria Mill- taţii putrezite, cele mâloase trec
cere plină de înţeles. Dar trebuesă banc' a fost dărîmată. Înălţimea, la peste ţinuturi lutoase. De două ori
mă întorc, şi să încep povestirea de care se simte Challenger e prea am întâlnit în calea noastră cata­
acolo, de unde am întrerupt-o în mare decât să arate că a fost atins. racte, care ne-au silit să ne ducem
ultima mea scrisoare. Azi trimite.<1 De aceia se mulţumi să-şi râdă în în spate luntrile şi bagajele câţe-o
înapoi pe unul dintre Indiani, care barbă şi să îngâne de câteva ori: jumătate de milă. In dreapta şi în
s’a îmbolnăvit, şi lui îi încredinţez „Ai dreptate! Ai dreptate!" într’un stânga noastră se întindeau păduri
scrisoarea aceasta, foarte neîncre­ ton iertător, cum s’ar adresa unui seculare, cu mult mai uşor de stră­
zător, că ea va sosi vreodată la copil. De fapt, amândoi sunt copii bătut decât pădurile mai tinere, şi
destinaţie. — unul sâcâit şi cicălitor, celalalt aşa nu am întâmpinat greuţăţi prea
Când am scris ultima oră, eram arogant, dispreţuitor — dar fiecare mari când ne-am dus prin ele
gata să plecăm din satul indian cu o minte, care i-a aşezat în frun­ luntrile. Cum aş putea să uit
unde ne-a debarcat „Esmeralda“. tea oamenilor de ştiinţă a genera­ vro-dată solemnitatea misterioasă
Trebue să încep cu noutăţi rele, ţiei noastre. Minte, caracter, suflet a acestor păduri? Înălţimea ar­
dupăce în aceiaş seară s’a produs — numai dupăce ai trecut şi ai borilor şi grosimea trunchilor în­
prima neînţelegere gravă de ordin văzut multe în viaţă, vezi ce deo­ treceau ’toate măsurile pe care eu,
personal (trecând peste neîncetatele sebite lucruri sunt aceste! omul oraşului mi le-am putut vreo­
polemici mărunte dintre cei doi pro­ Chiar a doua zi am continuat re­ dată imagina. Se înălţau în columne
fesori), care era căt pe aici să iee marcabila noastră expediţie. Lucru­ măreţe, până când la o distanţă
un sfârşit tragic. V-am amintit rile ne-au încăput foarte bine în enormă deasupra capetelor noastre,
de metisul nostru, care vorbeşte en­ cele două luntrii, iar noi am luat abia puteam distinge locul unde îşi
glezeşte, de Gomez, — un bun om loc câte şase într’una, luând, în in­ împreunau crengile în boltituri go­
de serviciu, ascultător, dar stăpânit teresul păcei. cuvenitele măsuri, a- tice, formând deasupra noastră un
de patima curiozităţii, de altfel atât şezând câte un profesor în fie­ nemărginit coperiş de verdeaţă, prin
de frecventă la oameni de condiţia care luntre. Eu am luat loc în care unde şi unde ţifnea câte o
iui. In ultima sară pare că s’a fu­ luntrea lui Challenger, care radia rază de soare aurie, ca să tragă
rişat lângă coliba, în care ne gă­ de fericire, şi ca un om în extaz de câte o linie de foc subţire şi tremu­
seam noi şi discutam planurile bucurie, era de o bunătate şi pre- rătoare în majestosul semiîntunerec.
noastre, şi observat de giganticul venienţă extremă. Dar, dupăce am Pe când treceam tăcuţi peste co­
nostru negro, Zambo, care ni-e cre­ avut în legătură cu el unele expe­ vorul gros şi moale pe care îl în­
dincios, ca un câine, şi are în suflet rienţe cam neplăcute, nu m’aş fi tindea subt picioarele noastre stra­
ura neamului său faţă de toţi me­ mirat de loc, dacă în mijlocul a- turi pe straturi de vegetaţie moartă,
tişii, a fost prins de acesta şi adus cestui aer senin ar fi isbit deodată s’a coborât în sufletele noastre sfiala
pe sus în faţa noastră. Gomez şi-a vre-un trăznet. Dacă, în societatea pe care o ai când treci pe subt
scos cuţitul, şi fără îndoială l’a’r fi lui ţi-e peste putinţă, sa te simţi la boltiturjle bătrânelor mănăstiri. Până