Page 16 - 1923-10-11
P. 16
Pag. 168 ■■■■ .......................... - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - ----------------------------------- 10—VI 1923
si vocea puternică obişnuită a Pro o fiinţă greoae, un furnicar sau un ninţarea lor pe feţele îngrozite ale
fesorului Challengcr s’a redus aici urs. Era singurul animal cu adevă tovarăşilor nostrii Indieni. Până şi
la şoaptă. Singur, dacă aş fi trecut rat pământean, pe care l-am vă metişii noştrii, încercaţi şi curagioşi
dealungul acestor păduri, nu aş fi zut în acest imens codru de pe păreau impresionaţi de acest mesa
ştiut numele acestor gigantici ar Amazon. giu al adâncurilor pădurii.
bori, dar savanţii noştri mi-au ară Şi totuşi aveam semne, că în a- Am constatat de altă parte, încă
tat care e cedrul, arborul de bum ceste părţi de pământ misterioase odată, că atât Challenger, cât şi
bac, împreună cu întreaga se trăesc şi oameni, şi nici nu prea Summerlee avea în măsură deplină
rie nesfârşită a plantelor, care a departe de calea pe care o strâbă- cel mai înalt curaj: curajul omului
făcut ca acest continent să fie team noi. A treia zi dimineaţa am de ştiinţă în mijlocul cercetărilor
pentru neamul omenesc principalul observat un sunet curios, vibrant, lui. Aveau acelaş suflet tare, care
furnizor al acelor bunuri, pe care ritmic şi solemn, umplând în in l-a susţinut pe Darwin între gauchos,
le dă lumea vegetală, pe când ră tervale aerul pădurilor. Cele două sau pe Wallace în mijlocul antro
mâne foarte sgârcit în productele luntrii vâsleau la o distanţă de câte pofagilor din Malaya. Este un mare
animalice. va picioare una de alta, în clipa, dar al Naturei, că creerul omului nu
Orchidcele cu colori vii, lichenii, când am auzit pentru prima dată se poate gândi în mod simultan la
coloriji admirabil ardeau parcă pe acest zgomot. Deodată indianii nos- doue lucruri deosebite, aşa, că dacă
trunchii întunecoşi ai arborilor, iar trii au rămas nemişcaţi, parcă s’ar e preocupat cu totul de gânduri în
acolo, unde cădea câte un mănunchi ■fi făcut stane de piatră, ascultând legătură cu ştiinţa, nu mai au în el
de raze de soare pe o allamanda încordaţi, pe faţă cu espresia unei loc consideraţiuni de ordin perso
de aur, pe câte o ciorchină de ta- estreme groaze. nal. Toată ziua, în mijlocul amenin
xonia purpurie, sau pe vânătul în — Ce este? întrebai. ţării misterioase şi neîncetate, pro
chis a unei ipomaea, credeai că te — Darabane, — îmi răspunse fesorii noştrii pândeau cu luare
găseşti într-o minunată ţară din fără grije lordul John. Darabane de aminte toată paserea care trecea în
poveşti. In aceste nesfârşile crân războiu. Le-am mai auzit eu şi de zbor, toată tufa de pe ţărm, espri-
guri, toată vietatea care se fereşte altă dată. mându-şi în toată clipa mulţumirea
de iutuncrec, se strâdueşte în sus — Da domnule darabane de răz lor sufletească, împerechindu-se aici
spre lumină. Toate plantele, chiar boiu, — întări Gotnez, metisul. In paşnic glasul piţigăiat alui Sum
şi cele mai mici, se întind, se tru dianii sălbateci, răi, ne spionează merlee cu basul tnoros alui Challen
desc să ajungă la bolta de verdeaţă, milă de milă ; dacă pot ne omoară. ger — fără înse să se gândească,
căţărându-se în strădania lor de — Cum ne pot ci spiona? între sau să-i impresioneze cât de puţin
fraţii mai puternici şi mai înalţi. bai privind în depărtarea umbroase primejdia şi Indianii cu darabanele
Plantele fugâtoare sunt aici într-un nemişcată. lor, parcă ar sta amândoi hodiniţi
’ ..
c
număr mare, enorme, luxoase în — Ştiu ei cum se ne spioneze. în saloanele dela Royal Society Club,
culori. Ra ce e mai mult, unele Îşi au metoadele lor Ne spionează, pe St. James Street. O singură da
plante, care pe alte locuri cresc îşi vorbesc, delà sat la sat în limba tă s’au coborât din înălţimile lor, să
din puterea lor, aici au învăţat arta darabanelor. Dacă pot ne omoară. discute lucrul, care ne preocupa
de a se căţăra, ca să scape d în Spre sara zilei aceleia — calen pe noi.
p
tunecimea sombră de lângă pământ. darul meu de buzunar îmi spunea, — Canibali din tribul Miranha
Aşa, că aici poţi vedea urzica, ias- că era Miercuri 18 August — au sau Amajuca — zise Challenger
minul, şi chiar unii palmieri îmbră zeam bătând deodată şase, şapte boldind cu pumnul către codrul plin
ţişând trunchii puternici ai cedrilor, darabane, în diferite părţi ale pă- de vibrările darabanelor.
trudindu-se să le ajungă coroana, durei. Câteodată băteau domol, — Fără îndoială, domnule —răs
Subt puternicile bolţi de biserică, câteodată furios, câteodată perindat punse Summerlee — eu cred, că
care se deschideau altele şi altele în întrebări şi răspunsuri ; una de asemenea aloralalte triburi, aceştia
pe măsură ce înaintam, nu era nici parte spre răsărit, sacadat, răspun- au o limbă polysyntetică şi au
urmă de viaţă animalică, dar veş zându-i, dupe o pauză alta, delà tipul mongol.
nicul zgomot îndepărtat ce purce- nord, într’un adânc şi prelung zbâr- — Limbă polysyntetică da —
dea de deasupra capetelor noastre, năit. Ere ceva estrem de nelinişti zise indulgent Challenger. Nu cred
ne amintea lumea de şerpi şi moi- tor şi ameninţător în acest neîntre să existe pe continentul acesta o
miţe, de paseri şi bradipi, care tră rupt zgomot, care îţi chinuia nervii, limbă de alta natură — şi eu o pot
iau aci, în lumina soarelui, şi ne prişi delà o vreme, părea că se schimbă constata aceasta, dupăce am notiţe
veau miraţi, cum treceam, o ceată de în cuvintele lui Gomez, repetate asupra alor vre-o sută de limbi de
figuri necunoscute, în adâncimea um într’una, neîncetat: „Dacă putem, aici. Ce priveşte însă teoria dtale
broasă şi atât de mare de subt lu vă omorîm. Dacă putem vă omo- cu tipul mongol, din partea mea
mea lor. In zori de zi şi la apusul râin“. In codrul tăcut nu era nici o o primesc cu cea mai adâncă ne
soarelui era plină pădurea de stri mişcare. Pacea şi liniştea Naturei încredere.
gătul moimelor urlătoare, şi striden se întindea sfântă pe subt boita de — Aş fi crezut până acum, că şi
tele ţipete ale papagalilor, peste zi verdeaţă, dar din depărtare ne so cele mai limitate cunoştinţe de anato
însă nu auzeam decât veşnicul zum sea fără întrerupere vestirea sinistră a mie comparativă ar ajunge, ca cineva
zet al insectelor, care ne umpleau soţilor noştrii oameni. „Dacă putem, să poată recunoaşte corectitatea teo
urechile cu zgomotul unui foarte vă omorâm“, ne spuneau oamenii riei mele, — zise Summerlee amar.
îndepărtat cataract. Nimic altceva delà răsărit... „Dacă putem, vă Chalenger îşi înţepă înainte băr
nu tulbura pacea solemnă a minu omorâm“, ne spuneau oamenii delà bia agresivă, până nu mai era faţa
natei colonade de trunchi, care, în nord. lui decât o barbă stufoasă subt o
depărtări se pierdea în noapte. O Toată ziua au murmurat şi au pălăriuţă de pae.
singură dată am zărit fugind de noi vibrat darabanele, reflectând ame — Fără îndoială, domnule, o cu
