Page 19 - 1923-10-11

IO—VI 1923 - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - Pag. 171

însă se apropie de mine cu o faţă Ochii ochii, această poatră a sufletului, a
mai gravă decât l-am văzut vre­ ta, — chiar o poartă, — o fereastră
odată înainte. prin care poţi citi de multe ori în
Avea în mână binoclul. N’a fost zarvă în Sălcuţa decâryd suflet. Nimic mai mult!
s’o pus temelie satului istuia, de pe — „Şi cu toate acestea, rămân Ia
— L-am prins în câmpul lintei
înainte de a dispare între arbori, vremea lui Papurâ-Vodă s’au şi mai părerea mea. Ochii pot să dorească,
zise. Nu m-aş încumenta să spun de demult şi nici n’a fost’atâta să redea, să poruncească, să ex­
cu hotărâre, ce a fost anume, dar treapăd grăbit şi îngrijorat ca azi, prime — mai clar — de multe ori
îmi pun în joc întreaga mea repu­ între primărie, jandarmerie şi crâşma ceiace individul — cu mintea lui,
taţie de sportsmen, că nu a fost nici lui Grosulescu. Bietul primar asudă şi de bună seamă că nu inima lui
un fel de pasere, pe care am vă­ şi umblă ca un cal de postă, jan­ voia, nu aproba. Ţi-aduci aminte de
zut-o eu vre-odată. darmii îmbrăcaţi ca din cutie şi în­ cazul Pavliu?.... relativ la adulter“...
cinşi strâns peste tunicile întinse pe — „Păi ăsta-i acel care-mi de­
lată cum stau lucrurile. Ne găsim trup, aleargă cu rapoarte şi hârtii monstrează tocmai tema mea. Su­
oare la hotarul Necunoscutului, ne dela secţie la primărie, de-acolo la fletul damei lua parte activă şi vo­
găsim oare în faţa zidurilor Lumei cârciumă şi iar înapoi. luntară la“....
nouă, despre care ne-a vorbit con­ Din trăsura largă, cu podeţul de Şi au continuat drscuţia multă
ducătorul nostru? Vă povestesc nu­ piele, se coboară procurorul şi cu vreme, până au căzut de acord ca
mai incidentul, aşa dupăcum s’a un judecător, tineri, cu o linişte care Ia prima ocazie, judele să-i demon­
produs şi din povestirea mea veţi abea trădează o mare curiositate să­ streze procurorului aceasta, prin do­
şti şi Dv. ceace ştiu şi eu. Un in­ pată pe faţă. vezi palpabile
cident singuratec, după ce nu am înaintea lor, în front, drepţi, jan­
*
mai văzut şi altceva, ce am putea darmii, primarele şi cu notarul Ie * *
numi că e un lucru remarcabil. face un salut respectuos cum li se Dimineaţa, soneriile telefoanelui*
Şi acum, iubiţii mei cititori iată cuvine unor feţe aşa de înalte cum au zbârnăit nervoase şi grăbite delà
n’au mai fost până acum în Sălcuţa.
v-am condus dealungul râului enorm, tribunal la ei şi delà unul la altul,
v-am trect prin cortina de papură Judele şi cu procurorul sunt vechi şi-au pornit amândoi în trăsura cu
v-am plimbat în sus prin tunelul de şi buni prieteni — au învăţat îm­ acoperişul de piele neagră, pe valea
verdeaţă, la deal prin ţinutul pal­ preună şi s’au pasionat de meseria Briheciuiui până la Sălcuţa, unde
mierilor, aţi străbătut cu mine enor­ asta a lor, în jurul căreia discutau s’a petrecut o crimă nemotivată, —
mul perete de bambus şi platoul până târziu în nopţile întunecate de unde ei prevedeau dacă nu un „caz
arborilor-feregă. In fine, avem în iarnă, pe fotoliile moi în jurul că­ grav“, cel puţin „un caz curios şi
faţa noastră ţinta trudelor îndurate. minului în care pâlpâia în zvâcniri interesant“.
;
Dupăce am trecut al doilea rând scurte şi repetate para albăstrie a Si iată-i sos ţi în faţa cârciumii,
de coline, am avut în faţi noastră focului. Aseară, cu loate câ-i primă­ în lumina clară şi orbitoare a zilei
un vast teren plan, prisărat cu pal­ vară acum, s’au afundat în biblio­ de primăvară, gravi din obişnuinţă
mieri, iar în fundul sceneriei l.nia tecă şi s’au pornit pe discutat. După şi după situaţie, primiţi la scară de
înaltă a stâncilor roşii, pe care le mai multă vorbă: toate „organele administrative“ ale
văzusem în schiţa delà Challenger. — „Ai citit „Jetatura“ lui Theo- satului Sălcuţa, perdut pe valea asta,
Pe când scriu, am înaintea mea phile Gauthier, .dragă Florian?? între codrii de stejăriş şi fag, unde
acest perete de stânci, şi nu pot — „Da!.. O operă în genul lui n’a mai călcat niciodată picior de
să am nici o îndoială, că sunt iden­ şi în genul şcoalei din care făcea procuror. S’au dat jos, urmaţi *le
tice cu cele din desen. Cel mai parte. O operă literară, nici mai acei care-i primiseră, îngrijoraţi şi
apropiat punct al lor e cam de şapte mult nici mai puţin, dragă!..“ cu frica ’n sân, se duseră până lângă
mile delà popasul nostru de acum, — „Bine, dar din puncul de ve­ o masă retrasă sub un salcâm abea
şi se întind, în dreapta şi în stânga, dere al dreptului, ce părere ai des­ înmugurit. Jos, în ţărână, plin de
până unde îmi pot vedea othii. pre asemenea persoane? sânge negru şi închiegat, cu faţa
Challenger, de mândru ce este, se — „Hei, dragul meu, eu, pur şi scrijelată adânc de o tăietură de
umflă în pene ca un păun, Sum- simplu iau faptul în sine! Nu prea cuţit, pe care se ’ndesaseră muştele,
merle tace, tot sceptic încă. Nădâj- cred în arabescurile pe care le gra­ cu beregata tăiată, mortul păzit de
duesc, că ziua de mâine ne va vează scriitorii în jurul unei întâm­ un jandarm cu baioneta la armă,
mântui de câteva din chinuitoarele plări — care deseori a fost numai drept, roş ca un rac.
indoeli, care ne-au apăsat până în mintea lor..,. Judele şi cu procurorul priviră
acum. — „Va să zică, tu eşti pozitivist mortul. Pe-o masă alăturată, notarul
în privinţa asta?! scria ce-i dicta când unul cănd altul,
Şi acum, dupăce José, al cărui — „Ca şi tine!“
sub privirea îngheţată a celor ce-i
braţ i l-a rănit un bambus rupt, — „Ei nu ! Aici ne deosebim. Po­ împrejmuia şi a lumii ţinută mai de­
inzistă să se întoarcă, trimit cu el zitivist, da, în toate celelalte ramuri parte de gărdaşi.
scrisoarea aceasta, şi abea pot nă­ de acţiuni omeneşti. Apoi începură întrebările. Chemă
dăjdui, că va ajunge vre-odată la „Dar nu ştiu cum, cred — cred, întâi pe Stan Creţu, care a fost la
destinaţie. Am să mai scriu, când
voi avea prilegiu. Alătur o schiţă te rog nu zâmbi — cred că ochii, o masă cu toţii delà ’nceput şi până
această poartă a sufletului poartă
la urmă. îşi luă căciula din cap şi
rudimentară a drumului parcurs de în ei ceva deosebit de suflet, de intimidat o învârtea în mâni:
noi, care poate va avea darul să care sufletul nu-i de vină şi încă — „Săru’ mâna, domnule „pro-
lămurească încâtva descrierea aces- mai puţin individul!“.. coror“, — aşa-i când dă păcatul
ţei părţi a călătoriei noastre.
— „Ei... ’mi da! Te cam deose­ peste om... Că numa’ ist care-o mu­
(Va urma.) beşti de mine!... Ştii că eu cred rit nu era doară vinovat... Ne mi­