Page 20 - 1923-10-11
P. 20

Pag. 172                                C  O  S  Î  N  Z  E  A  N    A                        10—VI 1923

                  răm şi noi, că doar vecini au fost,   la ea... şi-l văd sărind repede peste  doi ochi hipnotici, ameţitori, ca două
                  cu bucăţile ’n hat au fost, duşmă­  masă,  peste  pahare  şi  sticle,  si-o  fereşti de iad întunecate, înfiorătoare
                  nie  n’au  ţinut  niciodată  nici  o  zi  vărsat totul, şi iac’aşa, repede, fără  strălucind — cu două cearcăne vi­
                  măcar, de sfădit nu i-am auzit sfă-  să ne putem măcar scula, l’a trântit  nete în  jur înconjurând  un  şir  de
                  dindu-se... martor ni-i Dumnezeu la  pe  ista pe schinare şi l'a ciopârţit  gene lungi şi dese care arcuiau un
                  toate... D’aşa vine păcatul şi vântul  cum  îl  vezi,  mai  mare  păcatu’  şi  văl de umbră peste ei, se ridicară
                  rău peste om... Că cine se mai gân­ urgia lui Dumnezeu pe capul lor.    muţi şi trişti, de-o tristeţe obosită
                  dea acu’ două zile la asta?!...       Judele asculta atent, grăbit, inte­  şi indiferentă, fără viaţă — se des­
                    — „Da spune cum a fost, omule,  resant.  Procurorul  nota  ceva  din   chiseră ţintuindu-se în ochii celoi
                  nu bate câmpii!...                  în când şi se uita la Creţu de par’  doi judecători, la amândoi deodată
                    —- „Sâru' mâna domnule judecă­ c’ar  fi  vrut  să-i  citească  sufletul.   şi amândoi la fiecare odată, ca nişte
                  tor, cum să hie ? !_Iaca tocmai se  Atunci Creţu plecă ochii în jos, se   taine nepătrunse. Magistraţii tăcură
                  ’ncepuse hora aici în ogradă şi soa­ întrerupea,  şi  apoi  pornea  iar  pe  o clipă, surprinşi, gândindu-se:
                  rele mai avea cel mult patru haragi  spus înainte, învârtindu-şi mereu că­  —  „Ai avut trai rău cu bărbatul
                  pân’ la zare... Că noi iştea cu gos­  ciula ’n mână.                    tău?“
                  podărie, ne-am strâns ca’n toate săr­  După aceea au chemat pe ucigaş.    —  „Nu !“
                  bătorile aici în preajma tinereţii...  Un om înalt, voinic, cu ochii turburi,  —  „Ai fost înţeleasă cu Ion Druică
                  şi-am cerut vin, fiecare cât l’a lăsat  cu  mustaţa  sburlită,  cu  părul  în  înainte de a-l omorî?,,
                  punga şi-am venit şi cu nevestele   desordine, cu mâinile legate la spate,  —  „Nu!"  —  şi  răspunsurile  se
                  că asta Dumineca-i zi de veselie şi  cu dinţii strânşi, dar abătut, foarte   succedau  regulat,  stacate,  scurte,
                  de hodină, şi la masa asta ist mort —  abătut,  încruntat  şi  nesimţitor  la   unele după altele de par’că te ener­
                  Dumnezeu să-i ierte păcatele — şi  ghionturile jandarmului.             vau  cu  inflexibilitatea  lor  rece şi
                  eu Pavăl Ţarălungă şi cu Gheorghe     —  „Cum  te  cheamă?  îl  întrebă   tăetoare, care nu spunea decât în-
                  Savin  şi  cu  al  de  cumătru  Ion  —  grav, procurorul.               căpăţinare.
                  da ei se chiamă c’au venit mai târ­   —  „Ion Druică“ răspunse scurt,     —  „Şi nu-ti pare rău că l’a omo­
                  ziu, că noi băusem câte-o duşcă —  fără vlagă, cu ochii în jos.         rât“?
                  şi toţi cu femeile noastre. Şi ici în   —  „De  câţi  ani  eşti!  îl  întrebă   —  „...Îmi pare! Că’doar eu n’am
                  colţul ista, şedea nenorocitul, ală­  mai  stăruitor, căutând a-l privi în   vrut să moară.
                  turea de nevastă-sa şi de Savin, şi   ochi.                               —  „De  ce  te  uitai  în  ochii  lui
                  ’n faţa lui, mortul cu nevastă-sa. În­  —  „De treizeci şi unu ’ti toamnă“. Druică la masă“.
                  chinăm noi ce închinăm, da să nu      —  „l e-ai certat vre-odată cu cel   —  „Nu ştiu, eu n’am vrut.
                  crezi că ne-am perdut piuita, nuuu... mort, aţi avut vre-un conflict?“                  *
                  că  noi  suntem  mai  tari,  ţinem  la   —  „Eu... nu! Cu el n’am avut ni­             * *
                  păhar. Şi eu vedeam cum Ana ne­     mic. Că doar nu i-am purtat Sâm­      Mai  mult  decât  atâta  n’au  mai
                  vasta  istui  mort  se  uita  la  colţul   betele niciodată.            putut scoate oamenii legii.
                  unde şedea celalt cu nevastă-sa, şi   —  „De ce l-ai omorât, dar“?        Dar când s’au urcat în trăsură au
                  el  se  uita  la  ea  şi  apoi  şi-abătea   Druică, stă plecat gânditor, întu­  lăsat  în  urmă  ochii  mari,  negri,
                  privirile şi iar se uitau, da’ ea nu   necat şi fără cuvânt, în faţa procu­  * adânci, nepătrunşi, ca două taine, ca
                  schimba deloc, câtu-i negruşor sub  rorului. Nu zicea nimic. Apoi deo­  două spărturi de iad întunecate, li­
                  unghie, la faţă. Numai se uita aşa   dată ridică ochii, se uită la cei din   niştiţi şi strălucitori, adumbriţi de
                  la el. Da’ el se făcea când galben,  jur, îşi pironii ochii, inploratori, a-   genele arcuite care le lasă o umbră
                  când roş, şi bea — că-i drept, el o   supra judecătorului, uscaţi, sperieţi,   de întunerec peste ei.
                  băut mai mult, — da’ nu mult tare,  conştienţi, şi începu întretăet şi clar.
                                                                                            Şi când au ajuns, într’un târziu,
                  că el când se ’mbată bea patru ve­    —  „Ana, ochii ei, Domnule jude­  pe drumul singurat c, întorcându-se
                  dre. Da’ eu mi-am zis: păi c’aşa-i   cător, eu n’am vrut, a fost o nebu­  spre judecător, procurorul zise în­
                  la vin, da’ ştiam pe Ana femee ’n   nie, dar’ numai ochii ei, mă ’ndem-
                  minte, cu copchil şi cu bărbat vred­ nau, îmi porunceau, se uita un drac   gândurat.
                  nic  şi  nu  s’a  auzit  de  ea  nici  a-   prin ei la mine, şi mă sfredeleau în   —  „Vezi, ar mai rămânea de do­
                  grâire în şagă măcar şi numai odată  inimă, şi-mi potunceau, că eram a-  vedit dacă Druică n’a avut nimic cu
                  au început glumele. Ba că Savin are  ineţit de beutură, da’ şi ’n alte dâţi  Ana, dar eu sunt convins că ea n'a
                  să-şi mărite fata cu a Honţului, ba că  se  uita  ea  aşa  la  mine,  dar  m’am   vrut să-l omoare Druică şi nici el
                  el o ’mpuşcă, ba că se mărită fata   păzit, că era păcat, era greu, că ea   n’a vrut, ochii, ei singuri sunt vi­
                  şi singură. Da’ mă rog, râdeam noi,  era femee frumoasă, da’ acu’ eram  novaţi. Ai dreptate, ai câştigat cauza“.
                  aşa,  că  la  noi  de-aistea  —  să  ne   ameţit de vin, da, ochii ei, don’le   Şi se afundară în noapte, tăcuţii
                  ferească  Dumnezeu  —  că  nu  se   judecător, ochii ei m’au nenorocit“. fiecare cu ochii deschişi în beznă,
                  ’ntâmplă ca’n alte sate, cum îi în    Şi  repede,  gâfâind,  căută  să  se   de par’că cele două priviri întune­
                  Ihomoceasau în Ţâţu, nuuu... la noi-s  desvinovăţeascâ. O tresărire pe faţa  cate, negre adumbrite de arcuirea
                  toţi la locul lor şi cum spuneam se  celor  doi  oameni  ai  legii.  —  „Să  genelor lungi, le-or răsări nedume­
                  uitau aşa unul la altul. Da’ deodată  vie Ana Munteanu !“               riţi, reci, întrebători în faţă. Deodată
                  ista de-i mort aşa ’n şagă, râzând,   Şi o femee palidă, înaltă, puter­  procurorul rupse tăcerea:
                  numa’i zice istuilalt:              nică, cu sânii crescuţi în afară îm­  — „Nu ştiu ce aşi face dacă aseme­
                    „Da  mai  uitâ-te  bre  şi  la  neva-   boldind cămaşa de borangic ţesută   nea  ochi  obsedanţi,  ar  cere  ceva
                  stă-ta,  că  se  uită  cu  jind  la  tine.   cu  fir,  cu  sprâncenile  arcuite,  cu   odată dela mine“... şi apoi tăcură,
                  Vezi să nu mă ’ndrăgeşti prea tare“.  nasul drept şi gura roşie ca sângele,  visând în legănarea perpetuă a tră­
                  — Că el sărac’ credea că la el se  încruntată, zdrobită, cu faţa întune­ surii care alerga la trap, pe şoseaua
                  uită ist păcătos. Şi numa’ atuncea   cată, veni în faţa lor.            petruitâ, în noapte spre casă.
                  s’au mai uitat odată, ea la el şi el  Şi doi ochi mari, negri, fără fund,                    Const. Crişan.
   15   16   17   18   19   20   21   22   23