Page 20 - 1923-10-11

Pag. 172 C O S Î N Z E A N A 10—VI 1923

răm şi noi, că doar vecini au fost, la ea... şi-l văd sărind repede peste doi ochi hipnotici, ameţitori, ca două
cu bucăţile ’n hat au fost, duşmă­ masă, peste pahare şi sticle, si-o fereşti de iad întunecate, înfiorătoare
nie n’au ţinut niciodată nici o zi vărsat totul, şi iac’aşa, repede, fără strălucind — cu două cearcăne vi­
măcar, de sfădit nu i-am auzit sfă- să ne putem măcar scula, l’a trântit nete în jur înconjurând un şir de
dindu-se... martor ni-i Dumnezeu la pe ista pe schinare şi l'a ciopârţit gene lungi şi dese care arcuiau un
toate... D’aşa vine păcatul şi vântul cum îl vezi, mai mare păcatu’ şi văl de umbră peste ei, se ridicară
rău peste om... Că cine se mai gân­ urgia lui Dumnezeu pe capul lor. muţi şi trişti, de-o tristeţe obosită
dea acu’ două zile la asta?!... Judele asculta atent, grăbit, inte­ şi indiferentă, fără viaţă — se des­
— „Da spune cum a fost, omule, resant. Procurorul nota ceva din chiseră ţintuindu-se în ochii celoi
nu bate câmpii!... în când şi se uita la Creţu de par’ doi judecători, la amândoi deodată
—- „Sâru' mâna domnule judecă­ c’ar fi vrut să-i citească sufletul. şi amândoi la fiecare odată, ca nişte
tor, cum să hie ? !_Iaca tocmai se Atunci Creţu plecă ochii în jos, se taine nepătrunse. Magistraţii tăcură
’ncepuse hora aici în ogradă şi soa­ întrerupea, şi apoi pornea iar pe o clipă, surprinşi, gândindu-se:
rele mai avea cel mult patru haragi spus înainte, învârtindu-şi mereu că­ — „Ai avut trai rău cu bărbatul
pân’ la zare... Că noi iştea cu gos­ ciula ’n mână. tău?“
podărie, ne-am strâns ca’n toate săr­ După aceea au chemat pe ucigaş. — „Nu !“
bătorile aici în preajma tinereţii... Un om înalt, voinic, cu ochii turburi, — „Ai fost înţeleasă cu Ion Druică
şi-am cerut vin, fiecare cât l’a lăsat cu mustaţa sburlită, cu părul în înainte de a-l omorî?,,
punga şi-am venit şi cu nevestele desordine, cu mâinile legate la spate, — „Nu!" — şi răspunsurile se
că asta Dumineca-i zi de veselie şi cu dinţii strânşi, dar abătut, foarte succedau regulat, stacate, scurte,
de hodină, şi la masa asta ist mort — abătut, încruntat şi nesimţitor la unele după altele de par’că te ener­
Dumnezeu să-i ierte păcatele — şi ghionturile jandarmului. vau cu inflexibilitatea lor rece şi
eu Pavăl Ţarălungă şi cu Gheorghe — „Cum te cheamă? îl întrebă tăetoare, care nu spunea decât în-
Savin şi cu al de cumătru Ion — grav, procurorul. căpăţinare.
da ei se chiamă c’au venit mai târ­ — „Ion Druică“ răspunse scurt, — „Şi nu-ti pare rău că l’a omo­
ziu, că noi băusem câte-o duşcă — fără vlagă, cu ochii în jos. rât“?
şi toţi cu femeile noastre. Şi ici în — „De câţi ani eşti! îl întrebă — „...Îmi pare! Că’doar eu n’am
colţul ista, şedea nenorocitul, ală­ mai stăruitor, căutând a-l privi în vrut să moară.
turea de nevastă-sa şi de Savin, şi ochi. — „De ce te uitai în ochii lui
’n faţa lui, mortul cu nevastă-sa. În­ — „De treizeci şi unu ’ti toamnă“. Druică la masă“.
chinăm noi ce închinăm, da să nu — „l e-ai certat vre-odată cu cel — „Nu ştiu, eu n’am vrut.
crezi că ne-am perdut piuita, nuuu... mort, aţi avut vre-un conflict?“ *
că noi suntem mai tari, ţinem la — „Eu... nu! Cu el n’am avut ni­ * *
păhar. Şi eu vedeam cum Ana ne­ mic. Că doar nu i-am purtat Sâm­ Mai mult decât atâta n’au mai
vasta istui mort se uita la colţul betele niciodată. putut scoate oamenii legii.
unde şedea celalt cu nevastă-sa, şi — „De ce l-ai omorât, dar“? Dar când s’au urcat în trăsură au
el se uita la ea şi apoi şi-abătea Druică, stă plecat gânditor, întu­ lăsat în urmă ochii mari, negri,
privirile şi iar se uitau, da’ ea nu necat şi fără cuvânt, în faţa procu­ * adânci, nepătrunşi, ca două taine, ca
schimba deloc, câtu-i negruşor sub rorului. Nu zicea nimic. Apoi deo­ două spărturi de iad întunecate, li­
unghie, la faţă. Numai se uita aşa dată ridică ochii, se uită la cei din niştiţi şi strălucitori, adumbriţi de
la el. Da’ el se făcea când galben, jur, îşi pironii ochii, inploratori, a- genele arcuite care le lasă o umbră
când roş, şi bea — că-i drept, el o supra judecătorului, uscaţi, sperieţi, de întunerec peste ei.
băut mai mult, — da’ nu mult tare, conştienţi, şi începu întretăet şi clar.
Şi când au ajuns, într’un târziu,
că el când se ’mbată bea patru ve­ — „Ana, ochii ei, Domnule jude­ pe drumul singurat c, întorcându-se
dre. Da’ eu mi-am zis: păi c’aşa-i cător, eu n’am vrut, a fost o nebu­ spre judecător, procurorul zise în­
la vin, da’ ştiam pe Ana femee ’n nie, dar’ numai ochii ei, mă ’ndem-
minte, cu copchil şi cu bărbat vred­ nau, îmi porunceau, se uita un drac gândurat.
nic şi nu s’a auzit de ea nici a- prin ei la mine, şi mă sfredeleau în — „Vezi, ar mai rămânea de do­
grâire în şagă măcar şi numai odată inimă, şi-mi potunceau, că eram a- vedit dacă Druică n’a avut nimic cu
au început glumele. Ba că Savin are ineţit de beutură, da’ şi ’n alte dâţi Ana, dar eu sunt convins că ea n'a
să-şi mărite fata cu a Honţului, ba că se uita ea aşa la mine, dar m’am vrut să-l omoare Druică şi nici el
el o ’mpuşcă, ba că se mărită fata păzit, că era păcat, era greu, că ea n’a vrut, ochii, ei singuri sunt vi­
şi singură. Da’ mă rog, râdeam noi, era femee frumoasă, da’ acu’ eram novaţi. Ai dreptate, ai câştigat cauza“.
aşa, că la noi de-aistea — să ne ameţit de vin, da, ochii ei, don’le Şi se afundară în noapte, tăcuţii
ferească Dumnezeu — că nu se judecător, ochii ei m’au nenorocit“. fiecare cu ochii deschişi în beznă,
’ntâmplă ca’n alte sate, cum îi în Şi repede, gâfâind, căută să se de par’că cele două priviri întune­
Ihomoceasau în Ţâţu, nuuu... la noi-s desvinovăţeascâ. O tresărire pe faţa cate, negre adumbrite de arcuirea
toţi la locul lor şi cum spuneam se celor doi oameni ai legii. — „Să genelor lungi, le-or răsări nedume­
uitau aşa unul la altul. Da’ deodată vie Ana Munteanu !“ riţi, reci, întrebători în faţă. Deodată
ista de-i mort aşa ’n şagă, râzând, Şi o femee palidă, înaltă, puter­ procurorul rupse tăcerea:
numa’i zice istuilalt: nică, cu sânii crescuţi în afară îm­ — „Nu ştiu ce aşi face dacă aseme­
„Da mai uitâ-te bre şi la neva- boldind cămaşa de borangic ţesută nea ochi obsedanţi, ar cere ceva
stă-ta, că se uită cu jind la tine. cu fir, cu sprâncenile arcuite, cu odată dela mine“... şi apoi tăcură,
Vezi să nu mă ’ndrăgeşti prea tare“. nasul drept şi gura roşie ca sângele, visând în legănarea perpetuă a tră­
— Că el sărac’ credea că la el se încruntată, zdrobită, cu faţa întune­ surii care alerga la trap, pe şoseaua
uită ist păcătos. Şi numa’ atuncea cată, veni în faţa lor. petruitâ, în noapte spre casă.
s’au mai uitat odată, ea la el şi el Şi doi ochi mari, negri, fără fund, Const. Crişan.