Page 5 - 1923-10-11
P. 5
ÎÔ—VI 1923 C e S l N Z E A N A Pag. 157
simţiam oboseală în toate membrele lite pocăinţe. Şi plângeam ca un şi astăzi adeseori în visuri mohorâte.
ca o trezire după un somn lung şi copil, Aspra dojană a lui Dzeu a pus
adânc. In casă linişte. Un domn Pe urmă liniştindu-mă le-am po însă pază gurii mele şi am înţeles
străin, serios şi grav, îmi pipăia vestit şi eu păţania acelei zile ne că femeea în toate împrăjurările
pulsul, bărbatul meu şedea trist pe norocite. In curând m’am făcut bine. vieţii trebue să fie întâi mamă şi
dunga patului ţinând în braţă co Dar sbuciumql grozav al primejdiei apoi fetnee.
pilul cu ochii umezi de lacrimi. de acum douăzeci de ani îl retrăesc Seb. Stanca.
M’am ridicat cu o mişcare bruscă
întrebând speriată : „linde sunt, ce Serbările delà Cehul Silvaniei
sa ’ntâmplat cu mine!"
Doctorul mi-a plecat din nou ca
pul pe perină şi întorcându-se cătră Badea Oeorge, ilustrul fruntaş al
bărbatul meu îi zise: „A scăpat de Ardealului zbuciumat atâtea decenii
primejdie. De acum li.iişte şi odihnă înainte de unire, preşedintele par
şi repede se va face bine“. tidului naţional şi simbolul năzuin
Nu’nţelegeam nimic. Simţeam că ţelor noastre, pe care totuş le-am
cineva îmi strânge mânile sărutân- înfăptuit, — se poate abia acum
du-le, iar copilul îmi cuprinsese odihni în pace. Mort în cele mai
gâtul cu mânile lui moi strigând : grele zile de după unirea, care
„mama inea, scumpa mea mamă“. atunci încă nu era cimentată, el
O lumină mohorâtă începu pe’n- s’a coborât în mormânt pătruns
cetul să se înfiripe în conştiinţa de sigur de o mare durere, căci la
mea, dar nu-ini puteam da seama margínele ţării sale vedea încă rân
de situaţia mea. Un vis grozav jind primejdia şi fluturând anarhia.
par’că mă chinuise. De atunci vremile au vindecat multe
Am deschis iar ochii şi mi-am răni şi vitejia soldatului nostru a
chemat bărbatul : „Spune Ştefane, asigurat cu desăvârşire hotarele, aşa
ce-i cu mine? Unde-i copilul? Ah! că acum la trei ani dela moartea sa,
poporul românesc a putut peregrina
Ce vis îngrozitor? în toată liniştea la mormântul lui
— Linişte-te draga mea, ini-a zis din modestul’ cimitir dela Cehul Sil
el. Nu, n’a fost vis, era să fie aevea. vaniei. Şi s’au dus să i se ’nchine
Copilul a fost în gura morţii. No reprezentanţi ai tuturor păturilor so
roc că morarul l-a văzut căzând de ciale şi ai tuturor partidelor politice,
pe râpă şi pierind în adâncime. căci Badea George a fost al tuturor,
S’a aruncat în vâltoare şi l’a scos. a fost al naţiunii. Dăm aici mai
Mai licăria o scântee de viaţă în multe vederi dela măreţele serbări
trupul lui. Cu multă trudă abia l-a din Cehul Silvaniei, organizate de Crucea-mormânt a Iul George Pop de Băseşti
putut întoarce la viaţă.
familia ilustrului dispărut.
— Da, mi-aduc acum aminte, am
răspuns eu şi un fior de groază
îmi fulgeră fiinţa până în adâncul
sufletului. Au fost grozave clipele
de ieri.
— Nu ieri, îmi zise bărbatul.
— Dar când, zisei eu uimită.
— Astăzi s’ati împlinit chiar şase
săptămâni!
— Şase săptămâni? — repetai
eu, — se poate ?
— Da, ai fost greu bolnavă. O
paralizâ urâtă de nervi te-a legat
de somnul aceasta lung. Zile lungi
şi nopţi grele ai plutit între moarte
si viată. In aiureli înfierbântate
> )
pomeniai mereu un blestem de
marnă strigând după ajutor. Docto
rul spunea : astăzi întră criza, de
va birui a scăpat de moarte. Şi a-
cuma.eşti scăpată, Şi nu ştiu cum
să mulţămesc lui Dzeu că mi te-a
redat iarăşi vieţii.
Familia distinsului om al naţiunii George Bop de Băseşti, care a^orga-
— Dumnezeule, iartă’mi păcatul. nizat serbările dela Cehul Silvaniei. In mijloc d-1 Francisc Hosu Longin,
Mai mult n’am putut zice. Lacrimile la stânga d-na Elena Hosu Longin, fiica lui George Pop de Băseşti. In
mă podidiră, îmt strângeam copilul rândul de deasupra dela dreapta spre stânga: Dr. Eugen H ssu, medic,
d-na Pretor Sorescu, locot. Pretor Sorescu, d-ra Viorica Pop şi d-1 inginer
cu toată puterea dragostei mele de Alexandru Hossu, nepoţi şi nepoate. Celelalte persoane nenumite sunt
mamă şi cu văpaia celei mai umi prieteni ai familiei Hossu.
