Page 11 - 1923-12
P. 11
25—VI 1923-------------------------------- ------------ C O S I N Z E A N A - - - - - - - ------------------------------------ Pag. 187
sul mânei şi îndreptându-se spre cleşte de ghiaţă. Şi’n nopţile lungi, primit femeile şi spaima lor când
preşedinte urmă : când mergeam pe drumuri necuno le-am spus că-s plecat de la regi
— Apoi a venit vârtejul luptelor scute şi glodoase, încovoiaţi de greu ment fără voie.
delà Oituz. 12 zile şi 12 nopţi tatea ce duceam în spate, sfârşiţi După ce înserase bine, eu stăm
de luptă fără liodină, de ploi pu- de obosală şi biciuiţi de ploile cu în faţa focului, că atâta lumină a-
1rede cari ne pătrunseseră până la spic ae omăt, un gând sângeros mă veam în casă, şi mi trudeam min
oase, până când. cu ajutorul lui trudea amarnic: să omor cânele care tea spre cine să mă îndrept ca să
Dumnezeu, l’am răsturnat pe neamţ umblă să-mi necinstească casa. găsesc ceva pentru gură să le las
peste graniţă. Ne-am retras la Târ Comisarul regal se ridică grăbit: femeilor, aud cânele cum se repede
gul Ocnei. De două luni şi mai bine — Domnule preşedinte, am o- de pe prispă la om străin. Încă mă
nu ştiam nimic de-acasă. Şi aici la noare a vă ruga să binevoiţi a re muca face către mine:
Târgul Ocnei, într’o dimineaţă po ţine această declaraţie a inculpa — Costăchel, ascunde-te dragul
somorâtă şi pâcloasă, domnul că tului, că el încă din timpul retra- mamei, că vine nu ştiu cine.
prar lliuţă mi-a dat o scrisoare şi gerei se gândea să săvârşească a- Când am auzit că bate în uşa
tot dumnealui mi-a cetit-o. Mai bine cest omor. tindei, rn-am repezit pe la’ţă, m’am
n’o mai primeam, zise inculpatul — Da, da, zise încruntat preşe- ghemuit şi m’am învăluit cu ţolul.
cu voce înăbuşită, că scrisoarea dintel^, de altfel el a recunoscut Mămuca s’a dus să deschidă şi
asta mi-a adus numai grijă şi amar. fapta şi la instrucţie. domnul plutonier Ignat a intrat în
— Da ce scrisoare era aia ? în Inculpatul rămase cu ochii hol casă, cu chipiul pe-o sprânceană,
trebă preşedintele. baţi şi gura deschisă, plimbându-şi cum umbla dumnealui, şi cu arma
— Păi, să trăiţi domnule colonel privirea de la preşedintele la comi în banduleră. Când 1* am văzut, că
poftim, cetiţi-o şi dv. sarul regal. pândeam cu’n ochi pe sub ţolul ri
Costache a Gavrilesei puse- mol — Mai departe, zise preşedin dicat la un colţ, m-o prins un fior,
com capela jos, pe podele, şi scoase tele. da nu m-am clintit de-acolo.
din buzunarul tunicei o scrisoare — In ajunul Crăciunului porneam — Ce mai faci tu Ileană, zise
mototolită şi învechită de purtare. cu regimentul, cât mai rămăsese, domnul plutonier, tot bolnavă?
— Domnule grefier, zise preşe porneam din Botoşani să mergem — Tot, tot, zise mămuca.
dintele ceteşte scrisoarea inculpatului. ^.spre Brăeşti, unde zicea că voin sta — Apoi dacă eşti a dracului şi
Locotenentul grefier întinse pe în cantonament. Când treceam prin nu vrei să te dai pe brazdă, răs
masă scrisoarea, cântând s’o aducă târgul vitelor, zăresc un om din sa punde el aşezându-se pe scăunel
la forma de la început, şi chiorân- tul meu, venit la târg cu’n car de în faţa focului. Iaca, acu trebue să
du-se peste şirurile scrise tremurat lemne. Mă furişez din coada cum te duc la şpital că tu eşti bolnavă
şi strâmb, din care multe litere erau păniri cu gând să-l întreb ce-i pe- de fibră curentă.
şterse, după o îndelungată trudă ceti : acasă şi pe urmă să vin spre Bră — Da cum să meargă la spital,
„Dragă Costache, mai întâi de eşti. Ceasul rău, oftează inculpatul, face mămuca, nu ştii că are copil
toate dorim ca mica noastră scri ştergându-şi cu dosul mânei sudoa de ţâţă?
soare să te găsească sănătos, despre rea de pe frunte. Când mi-a spus — D’apoi 'ce-mi pasă mie, aşa e
noi vei şti că suntem sănătoase, omul că tot satul hueşte pe cum că ordenul!
dar tare amărâte. Ionică a fost rău domnul plutonier umblă după nc- — Ei, orden, d’apoi dacă nu se
bolnav, amu s’o făcut bine da-i tare vastă-mea, şi din pricină că-i cin poate!
slab Eu ţi-am mai scris vre-o trei stită este chinuită să facă cele mai — Tu să taci, babo, se îăstcşte
cărţi da văd că tu nu-mi răspunzi. grele corvezi; când mi-a spus că o dumnealui, şi să faci bunătate să
Dragă Costache de-ai veni mai re săptămână încheiată, pe geruri cum eşi mâne la pădure, că mai ai de
pede acasă că greu o ducem. Ignat plite, nevasta a trebuit să care lemne dus trei care de lemne.
se tot aţine în drumul meu cu gân din ponoarele pădurei la spitalul N’am mai putut răbda, şi dintr’un
duri spurcate, bată-l amarul. Eu din Tifeşti, până când sărmana s’o salt am fost în picioare. Domnul
l’am repezit şi acum se ţine de noi îmbolnăvit; când mi-o spus că în plutonier înlemnise pe scăunel.
şi ne tot scoate la muncă în locul locu nevestei domnul plutonier a — Câne. am răcnit, ai rămas în
altora, bogătaşi, cu care el s’a uns scos la muncă pe mămica, o babă sat ca să-ţi baţi joc de nişte fe
pe bot. Ne mai având cc-ţi scrie prăpădită şi neputincioasă, o ame mei sărmane şi neputincioase? Asta
te sărută a ta soţie Ileana“. ţeală m-o cuprins, şi un gând gre ţi-i slujba? Şi i-am izbit o palmă.
Costache a Gavrilesei ascultă scri şit mi-o fulgerat prin minte: să mă Cum era răposatul, Dumnezeu să-l
soarea cu luare aminte şi clătină răpâd acasă să văd ce fac ai mei. erte, puţintel la trup şi bicisnic,
trist capul. Apoi rămase cu mâna Şi m’am dus. Am ajuns acasă în s’o prăbuşit jos, cu capul de pri-
la gură şi privirile aţintite undeva zorii zilei de Crăciun. Să ferească chiciul vetrei. M’am ferit un pas
- departe. Duniuezeu şi pe duşmanii mei de înapoi, dar domnul plutonier se ri
— Mai departe, spuse preşedin fericirea ce-am găsit. Nevastă-mea dică iute în picioare cauta să-şi
tele. scuturată de friguri gemea pe laiţă; scoată arma de pe umăr. M’am re
— Apoi, să trăiţi domnule colo ionică slăbit de boală, numai pielea pezit şi l’am lipit de părete.
nel, de Ja primirea scrisoarei iştia şi oasele; mămuca gârbovită se pâr — Tu hoţule eşti dezertor, răc
n’am mai fost om. Ca într’o pâclă jolea la un foc de găteje ude, care neşte el. Las’că te potrivesc eu !
deasă mi-am târâit trupul prin văl fâsâia pe vatră. Şi’n ogradă nici o Puşcăria te mănâncă, şi muerile tot
măşagul luptelor, până la venirea mână de nutreţ ’ pentru vaci, şi’n cu mine au să rămâe! Le-oi plăti
în Moldova, cam pe la Crăciun. pod un singur căuş de făină pen eu pentru palma asta!
O durere cumplită, pe care nu v’o tru două guri. Şi era Crăciunul! De-odată un val de sânge mi se
pot spune cu graiul meu de om Amar Crăciun! Nu mai spun, că grămădi la cap, o pânză roşie îmi
prost, mi-a strâns inima ca într’un nici nu pot, jălania cu care m’au acoperi ochii, şi, ca la scăparea