Page 12 - 1923-13

Pag. 204 - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - -------------------------------10—VII 1923

părţi a crepăturei se ridicau per­ într’un unghiu de palruzecişicinci dent, care are o importanţă în ve­
pendicular giganticele pietrii, iar grade. Apoi clinul deveni şi mai derea celor ce aveau să urmeze.
cerul adânc albastru nu’l vedeam pieziş, şi ne-am pomenit târându-ne Stăteam lângă olaltă dedesuptul
decât ca o subţire frânghie aco­ în sus în genunchi şi în mâni, dea- gurei peşterei, vre-o patruzeci de
perită şi aceasta de verdeaţa din lungul pietrişului care se desprin­ picioare subt aceasta, când deodată
vârful stâncei, lăsând să pătrundă dea de subt noi, şi se rostogolea se rostogoli la vale o bucată de
până la noi abea o opacă şi um­ la vale. Deodată auzirăm glasul stâncă, trecând pe lângă noi cu o
broasă lumină. Nu mai aveam cu Lordului Roxton: înfiorătoare putere. Trecuse pe lângă
noi aproape de loc alimente, eram — Calea ni-e blocată! noi moartea. Nu am putut să ne
rupţi de oboseala drumului greu Târându-ne la spatele lui am vă­ dăm seama de unde a pornit stânca,
printre bolovanii dela poalele zidu­ zut în câmpul galben a luminei e- dar servitorii noştrii metişi, care se
lui, dar nervii noştri erau încordaţi lectrice, că aveam în faţa noastră găseau încă în gura peşterei ne-au
prea mult de dorul de a găsi in­ un perete de stânci basaltice sfărâ­ spus, că a trecut pe dasupra cape­
trarea lumei necunoscute, decât să mate. telor lor. venind desigur din creasta
ne putem opri aici. Am dat ordin — S’a năruit boltitura. peretelui de stânci. Privind in sus,
Indianilor să facă tabăra, iar noi In zadar am desprins câţiva bo­ nu am putut vedea nici o mişcare
patru, împreună cu cei doi metişi lovani din zidul care ne oprea. Alţii deasupra noastră în tufişul verde
ne-am adâncit în gura adâncă a se porneau de deasupra, mai mari, care acoperea creasta. Totuşi, nu
stâncilor. şi ameninţau să se rostogolească ne mai puteam îndoi, că piatra
La început nu era mai largă cre- pe pantă la vale, strivindu-ne. Cu­ ne-a fost destinată nouă — şi aşa
pătura de vreo patruzeci de picioare, rând am constatat, că piedeca, care deduceam, că pe platou se găsesc
dar se îngustă şi mai mult, pe urmă ni-se punea era mai mare decât să oameni—oameni duşmănoşi faţă de
întâlnindu-se cei doi pereţi într’un o putem noi trece, cu puterile noi.
unghiu ascuţit, prea piezişi de toate noastre. Calea pe care a urcat Ma­ Am părăsit grăbiţi prăpastia, cu
părţile, decât să îl putem urca. Fără ple White ne era cu totul închisă. gândul obsedat de noua întorsă­
îndoială premergătorul nostru nu Prea abătuţi, decât să putem tură a lucrurilor şi de desastrul pe
voia să ne indice această cale. vorbi, am coborât tăcuţi tunelul ne­ care l-au suferit nădejdile noastre.
Ne-am întors — întreaga crepătură gru, şi am pornit spre locul unde Situaţia ne era şi altfel destul de
nu era mai adâncă de un sfert de ne aşteptau Indienii. grea, dar dacă pe lângă greutăţile,
milă—şi în drumul nostru ochii a- înainte de a părăsi crăpătura pe cari ni le punea în cale natura,
geri ai Lordului John a descoperit stâncilor s’a produs un mic inci­ mai aveam în faţa noastră şi pie-
ceace căutam. Sus, deasupra cape­
telor noastre, în mijlocul umbrelor
întunecoase, era un cerc negru. Nu
putea fi decât deschizătura unei
peşteri.
Subt acest loc, baza stâncilor era
plină de pietriş fărâmat, şi nu ne-a
fost prea greu să urcăm până sus.
Când am ajuns, ne-a dispărut orice
îndoială. Nu am găsit numai gura
unui tunel, care străpungea stâncile
ci pe un perete al peşterei am des­
coperit de nou semnul săgetei. Aici
era locul căutat de noi, aici era
calea pe care au putut pătrunde la
platou Maple White şi nenorocitul
lui tovarăş!
Eram prea înfriguraţi de nerăb­
dare, decât să ne putem întoarce
la tabăra de jos, şi ne’am urmat
fără întârziere cercetările. Lordul
John avea în raniţă o laternă elec­
trică, care avea să ne lumineze dru­
mul. Roxton trecu înainte, proiec­
tând în faţa lui cercul mic şi tre­
murător de lumină galbenă, iar noi
îl urmam înşiruiţi unul la spatele
celuialalt.
Peştera fără îndoială era săpată
de cursul apei, având pereţii lucii
şi vatra acoperită de pietricele ro­
tunde. Abea avea lărgimea, ca să
poată pătrunde prin ea un om, ple­
cat în brânci. Vre-o patruzeci de
picioare înaintă orizontal în trupul
stâncilor, apoi deodată se ridică