Page 3 - 1923-13
P. 3

10—vn. 1923 ——■ —-—«---------- -—i--------  C O S I. fii 1 £ A ti A    --------------------------------------Pag. 195

               P e a t r a   g r ă i t o a r e                              poieniţă.  Aici  s’au  întâlnit.  Când  a
                                                                            văzut  flăcăul  pe  Ileana,  a  îndrăgit-o
                               — Legendă —                                  foc,  iar  ei  îi  era  drag  încă  de  mult
                                                                            ciobanul.  La  chemările  duioase  ale
                                                                                                             ;
      Muntele  Vlădeasa  cu  împrejuri-  zică  ceva,  dar  tăcu,  scuturând'u-şi   lui  şi  ameţită  de  cântecul  vrăjit  ea
    mile-i  romantice  este  fără  îndoială   gânditor pletele albe.        s’a  aşezat  pe  iarbă  lângă  el.  Dar
    unul  dintre  cei  mai  frumoşi  munţi   înainte  spre  dreapta,  departe,  se   oricât  l-a  întrebat  fata  să-i  spună
    ce împodobesc încântătoarele plaiuri   vedea  o  stâncă  înaltă,  care  părea   că  cine  e  şi  de  unde  a  venit*  nu  a
                                                                                                             1
    ardeleneşti. Giganticii codri de mo­  crescută  din  pământ.  Pe  vârful  ro­  vrut  să-i  spună.  El  îi  zicea  mereu
    lizi  ce  străjuesc  sătuleţele  risipite  tund,  care  se  continua  în  jos  sub-   mângăindu-o:
    prin  văgăuni,  cu  vecinica  lor  ver­  ţiindu-se  în  forma  unui  gât  se  ză­  — „De ce mă tot întrebi, Lenuţo?
    deaţă, privesc par’că sfidători la fră­  reau  câteva  tufe  mărunte  şi  dese  de   Eu  nici  n’aş  şti  să-ţi  spun  că  cine
    mântările vieţii nestatornice şi pitice  brad,  cari  păreau  o  cunună  de  păr  sunt,  atâta  doar  că  m’am  trezit  de
    din .jur.                           bogat.  Sub  gât  stânca  se  îngroşa  în   mic  Ia  oi.  De  tata  şi  de  mama  eu
       Aici  trăiesc  .în  linişte  şi  libertate  forma  sânilor  din  cari  răsăreau  două   nu-mi  aduc  aminte.’  Eu  n’am  ştiut
     deplină  cerbii  sburdalnici  în  cete  şi   braţe întinse înainte.    ce-i  dragostea  până  când  te-am  în­
    gingaşele căprioare.                  Privită  din  depărtare,  stânca  îţi   tâlnit  pe  tine“.  —  Ileana  îl  asculta
       Spre  crestele  muntelui,  pline  de  făcea  impresia  unui  trup  de  femeie,   dusă  pe  gânduri,  cu  capul  răzimat
    câmpuri  şi  poieni,  unde  păşunează   ce-şi  întinde  spre  cineva  braţele  ru­  de umărul lui voinic.
    vara  turmele  de  oi,  conduc  o  mul­  gător.                            Dar dragostea lor nu a ţinut mult,
    ţime  de  poteci  înguste  cari  se  în­  —  „Ce stâncă e aceia din dreapta,   căci  flăcăii  din  sat  cari  o  îndrăgi­
    tind  şerpuitoare  pe  lângă  isvoarele   moş Vasile?“                  seră  pe  Ileana,  hotărâră  peirea  cio­
    cu  apa  cristalină,  cari  prin  vecini-   —  „Aceia  e  „peatra  grăitoare“*  banului.  Şi  fiindcă  nu  îndrăsneau
    cul  lor  şopot  alinător,  pare-că  îţi  — spuse grăbit moşul.         să  se  prindă  cu  el  pe  faţă,  plănu-
     amintesc de lumea basmelor.          —  „Dar  pentru  ce  îi  zic  peatră   iră  să-l  piardă  prin  înşelăciune.  In-
       In  mângâierile  razelor  binefăcă­  „grăitoare?“                    tr’o  zi,  către  sfârşitul  verii,  când  el
    toare  ale  soarelui  de  primăvară,  ur­  —  „îşi  are  şi  ea  povestea  ei,  o   şedea  la  umbră  lângă  un  isvor  cu
     cam  într’o  zi  pe  una  dintre  potecile   poveste lungă".           Ileana,  flăcăii  veniră  pe  furiş  şi  îi
     înguste,  în  pasul  încet  şi  cumpănit   —  „li cunoşti povestea?“   mânară  turma.  Când  s’a  trezit  şi
     al cailor mărunţi. Moş Vasile, tova­  —  O ştiu şi cu aşa... din auzite**.  s’a  uitat  în  jur,  turma  nu  mai  era.
     răşul  meu  de  drum,  se  legăna  me­  —  „Ei  bine!  ca  să  ne  mai  treacă   Atunci  a  sărit  ciobanul  aprins  şi  să-
     reu  în  şeaua  de  lemn,  mestecând  în   de urât, spune-mi-o şi mie!“  rutându-o  pe  Ileana  îi  zise:  —  „A-
     colţul gurii ţevea dela pipa ştânsă.  Bătrânul  îşi  umplu  pipa  cu  tutun,   şteaptă-mă  aici,  Lenuţo!  eu  mă  duc
       Eram  în  ajunul  scoaterii  turmelor  o  aprinse,  apoi  mă  privi  cu  ochii   să-mi caut turma, ş’apoi iarăşi viu!“
     la  munte.  In  vara  trecută  lupii  fă­  lui  blajini,  plini  de  bunătate.  Tuşi   — Apoi luându-si ’fluerul şi cioma­
     cuseră mult prăpăd între oi, şi acum  de  câteva  ori,  mşcându-se  încet  în   gul plecă în goană la vale.
     mergeam  în  căutarea  unui  loc  mai   şeaua de lemn,— şi începu povestea:  Ce  s’a  ales  de  el  şi  de  turmă  nu
     potrivit pentru aşezarea stânei.     —  „Eu  nu  ştiu  de-o  fi  drept  sau   se  ştie,  iar  Ileana  l-a  aşteptat  mereu
       Potcoavele  în  atingerea  pietrilor   nu,  dar  noi  aşa  am  apucat  dela  bă­  şi  azi,  şi  mâne.  L-a  aşteptat  un
     de  pe  potecă  trezeau  în  liniştea  a-  trâni.  Se  spune  câ  în  vremuri  de   an  şi  alţii.  Picioarele  îi  prinseră  ră­
     dâncă un suhet metalic. Sturzii spe­  demult,  într’o  primăvară,  a  nimerit   dăcini  în  pământ  de-atâta  aşteptat,
     riaţi se ridicau ţipând din iarba mă­  de  undeva,  cu  o  turmă  de  oi,  un   apoi  cuprinsă  de  durere  şi  dor  după
     tăsoasă, sburând  grăbiţi spre  desişul   cioban  frumos.  Cine  era,  şi  de  unde   cioban se prefăcu în stâncă.
     brazilor,  de  unde  se  auzea  în  răs­  era?...  asta  nimeni  nu  ştia  să  o   Noaptea,  mai  ales  pe  vreme  fur­
     timp cântecul neîntrerupt al cucului.  spună.  Pe  aici,  prin  aceste  poieni  tunoasă,  peatra  grâeşte,  chemând
       O  mulţime  de  gâze  şi  musculiţe  îşi păştea el turma.             par’că  pe  nume  ciobanul,  care  îşi
     ademenite  de  razele  ferbinţi  roiau   Oi ca ale Iui nu mai erau de fru­  pierduse urma“.
     cu  neastâmpăr  în  jurul  cailor,  cari   moase, pentru asta începură unii a-1   Moşul  isprăvi  povestea  scuturând
     urcau  la  deal  în  pas  încet,  întinzân-  pismui.  Avea  flăcăul  un  fluer  fer­  cenuşa  din  pipă,  apoi  se  întoarse
     du-şi sfpnăind gâturile vânjoase.  mecat,  din  care  doinea  aşa  de  fru­  în  şeauă  şi  privi  adânc  spre  „pea­
       Departe,  în  zarea  senină,  plutea  mos,  încât  paserile  se  grămădeau   tra  grăitoare“,  care  rămase  departe
     un şoim. mişcându-şi rar aripile sure   stoluri  în  jurul  lui  ascultându-i  cân­  în urmă.
     în rotiri îndrăsneţe. Inspiram cu sete   tecul.  Când  îţi  cânta  el  doina  „Cio­  Un  vânt  călduţ  începu  să  adie
     aerul proaspăt, plin de parfumul îm­  bănaş  cu  trei  sute  de  oi“,  vântul  se   alene,  desmierdâtvd  în  treacăt  firele
     bătător  de  brazi  şi  cu  ochii  ţintă  la  opria  din  mers  şi  codrii  suspinau.   de  iarbă,  cari  se  ’nmlădeau  sfioase.
     crestele  vinete  ascultam  tăcuţi  şo-   II  îndrăgiseră  şi  fetele  din  sat,  şi   Moş  Vasile  îşi  întoarse  calul  spre
     potul  alinător  al  apelor  din  adân­  fiindcă  el  nu  se  cobora  din  munte  stânga,  îndreptându-1  spre  un  isvor,
     cimi.                               decât  rar,  veneau  fetele  la  munte   ce-şi  strecura  undele  lin.  Descăle-
       Moşul clătina uneori din cap, vrând  cu  câte  şi  mai  câte  pricini.  Una  să   carâm,  şi  până  când  moşul  scotoci
     par’că  să  alunge  risipa  gândurilor  culeagă  fragi,  alta  smeură,  altele  să   prin  traista  legată  de  oblâncul  şeii
     ce-1 învăluiau pe nesimţite..,,     ducă  apă  de  leac  dela  te  miri  ce   după merinde, eu îmi răcorii fruntea
       —  „La  ce  te  gândiai,  mos  Va­  isvor,  numai  să  se  întâlnească  cu   cu  apa  limpede  din  isvor,  apoi  mă
     sile?“                              el  şi  să-şi  prindă  vorbă.  Aşa  a  ni­  trântii leneş în iarba moale la umbră,
       —  „Mai  ştiu  şi  eu?...  mă  gân­  merit  odată  şi  Ileana,  cea  mai  fru­  privind  spre  cerul  senin  şi  liniştit
     deam aşa...  la  vremea tinereţii, care   moasă  fată  din  sat.  El  şedea  culcat   prin  ramurile  tremurătoare  ale  unui
     s’a dus!... He-hei, atunci a fost ceea   lângă  isvor  şi  cânta  din  fluer,  iar   molid secular.
     ce-a  fost,  dar  azi?“  —  mai  vru  să  oile  păşteau’  cuminţi  şi  blânde  pe        SABIN G. TRUŢIA
   1   2   3   4   5   6   7   8