Page 10 - 1923-14
P. 10
Pag. 218 C O S I N Z E A N A --------------- 25—VII 1923
Ce aveam să facem ? Proviziunile
Lumea pierdută alimentate de prada puştilor noastre,
nu ne dădeau de gândit încă, dar
Roman de A. Conan Doyle odată şi odată se vor sfârşi şi nu
— Urmare — puteam aştepta să ne găsească aici
clipa aceasta. In câteva luni vom
Dar dacă existau pe platou ani deni, ca şi în punctul unde le-am avea anotimpul ploios, şi valurile
male preistorice, numărul lor nu văzut pentru prima dată. In foto de apă ne spală de pe aici cu ta
părea prea mare, dupăce .în cursul grafia pustietăţii presărate cu pietrii, bără cu tot. Stânca era mai tare de
celor trei zile, cari au urmat, nu puteţi vedea lanţul acestor inexpug cât marmura, şi era peste puterile
am mai văzut nimic asemănător. In nabile stânci. noastre şi posibilităţile ce ni le dă
acest interval am traversat la nor — Dar — zisei, pe când discu dea vremea, să încercăm să tăem
dul şi ostul zidului un ţinut istovi tam situaţia — ploaia de pe platou până în vârful lor o scară în piatră.
tor, alternând pârtii de pustietăţi trebue să se scurgă pe undeva. Tre- Nu era deci nici o mirare că în
presărate cu fărămituri de stâncă bue să se găsească canaluri în zi sara aceia ne priveam unul pe al
şi mlaştini pline de fel de fel de dul acesta. tul trişti, şi curând ne-am aco
paseri sălbatece. începând dela par — Prietenul nostru tinâr, are câte perit în păturile noastre, abia schim
tea ostică terenul e cu totul inacce odată şi clipe lucide — zise Profesorul bând două vorbe. Îmi aduc aminte,
sibil, şi dacă nu am fi găsit o În Challenger, bătându-mă pe umăr. că ultima imagine pe care am avut-o
gustă cărăruie de pământ solid, care — Pe undeva trebue să se scurgă înainte de a adormi, era cea alui
se întindea imediat la baza stânci ploaia, inzistai. Challenger, care stătea ghemuit lângă
lor, am fi fost nevoiţi să ne întoar — Este o chestiune asupra căreia foc, asemenea unei enorme broaşte,
cem. De câteva ori ne-am cufundat ne-am putea gândi, dacă nu am fi con cu puternica lui ţastă strânsă în
până Ia brâu în noroiul acestei statat cu ochii nostrii chiar, că nu exis palme, adâncit cu totul în gânduri,
mlaştini semitropicale. Şi ca să se tă canaluri de apă prin stâncă în jos. şi cu totul distrat Ia „noaptea bună“
înrăutăţească şi mai mult acest blăs- — Dar atunci pe unde curge? pe care i-o doream.
tămat teren, am descoperit că, era întrebai. Dar, dimineaţa când ne-am trezit
un favorit loc al şerpilor Jaracaca, — Eu cred, că am fi foarte lo am avut un Challenger cu totul al
reptila cea mai veninoasă şi mai gici dacă am conclude, că dupăce tul decât cel de-asară — un Chal
agresivă a Americei de sud. De nou apa nu se scurge în afară, trebue lenger radios cu-o nemărginită mul
şi de nou .vedeam cum se apropie să se scurgă înlăuntrul cercului îm ţumire în toată firea lui. Pe când
de noi aceste oribilé creaturi şerpu prejmuit de stânci. ne-am adunat în jurul prânzului,
ind şi sărind pe suprafaţa mlaşti- — In cazul acesta trebue să existe ne primi în ochi cu o falşe modes
tinei putrede, şi numai puştile noastre în mijlocul platoului un lac. tie, foarte transparentă, ca şi când
cu alice ne-au mântuit din mijlocul — Eu cred că există. ar fi voit să ne zică : „Eu ştiu că
lor. Are să-mi rămână de-apururi — E mai mult de cât posibil, că sunt vrednic de laudele, pe care vreţi
ca amintirea unui urât vis, aspectul lacul va fi craterul unui bătrân vul să mi le spuneţi, dar vă rog să mă
unei părţi a acestei mocirle, de o can stins — zise Summerlee. De cruţaţi de gena, pe care aş avea-o
coloare lividă-verde, ce i-o dădea altfel întreaga formaţiune e tipic când le-aş auzi“. Stătea cu barba
un fel de licheni, care o acopereau. vulcanică. Oricum ar fi înse, eu aş burzuluită, îsi scoase pieptul în afară
Pare, că aici era cuibul acestor hi tept să găsim suprafaţa platoului şi îşi adânci dreapta în încheitura
doase animale; mişuna locul de înclinată înspre punctul central, în jachetei. Eu sunt încredinţat, că în
şerpi care porniră deodată cu toţii spre un lac central, care se scurge o asemenea postură se imagina el
înspre noi, fiind o particularitate a încet prin un canal suteran alimen aşezat pe un vacant piedestal de
acestui şerpe Jaracaca, să atace fără tând apa Mlaştinei Jaracaca. pe Trafalgar Square, înmulţind cu
amânare omul pe care îl vede. Erau — Dar se poate, că o puternică una ororile străzilor din London.
prea mulţi decăt să-i putem împuşca, evaporare ţine echilibrul — remarcă — Eureka! izbucni, albindu-i dinţii
şi aşa am luat-o la fugă, gonind Profesorul Challenger, şi cei doi printre pădurea bărbii. Domnilor!
până am căzut istoviţi. Nu am să savanţi porniră în una din inter mă puteţi felicita, şi ne putem îm
uit nicicând, că privind în urma minabilele lor discuţii ştiinţifice, a prumutat felicita. Am deslegat pro
noastră, până unde ne putea duce căror argumentaţie era chineză pen blema.
ochiul, mlaştina era plină de cape tru orice laic. — Ai găsit un drum la platou?
tele şi gâturile urmăritorilor noştrii, A şasa zi ne-am terminat circui — Aşa cred.
care în goana lor se ridicau şi dis tul în jurul stâncilor, şi ne găseam — Pe unde ?
păreau, între stuful din baltă. Acest de nou la locul primei noastre ta In loc de răspuns arătă înspre
îngrozitor loc l-am botezat, în harta bere, la poalele* tancului de stâncă ţancul de piatră din dreapta noastră.
pe care am schiţat-o Mlaştina Jara izolat. Eram o deprimată ceată de Ni s’au lungit de nou feţele —
caca. oameni, dupăce eram încredinţaţi cel puţin a mea însă — când am
De partea opusă, stâncile nu mai că pe lângă toate amănunţitele noas înţeles care era deslegarea lui Chal
erau deschis roşietece, ca în punc tre cercetări nu am găsit, nu exista lenger.
tul plecării noastre, ci brune negrii; nici un singur punct în lanţul de Nu aveam îndoială că stânca sin
vegetaţia din vârful lor era mai rară, stânci, pe unde ar fi putut nădăj guratică putea fi urcată. Dar între
şi cu toate că le scăzuse înălţimea la dui vre-un om, oricât de îndemâna- ea şi între platou căsca un îngrozi
trei-patrusute de picioare, nicăiri tec ar fi fost el, să urce păretele. tor abis.
nu am putut găsi vre-un loc, care Peştera, pe care a indicat-o Maple — Nu vom putea trece nici când
să ne permită să le urcăm. Erau White, şi care l-a condus pe ei, era prăpastia, suspinai.
tot peatât de inaccesibile pretutin- acum cu desăvârşire inpracticabilă. — Deocamdată este cert, că ne