Page 11 - 1923-14

25—VII 1923 - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - Pag. 219

putem urca cu toţii în vârful stân- Sorbeam încă cu ochii frumuşeţa şeşte, să facem să cadă în direcţia
cei singuratice, zise profesorul. Odată acestei privelişti, când mi-se apăsă dorită de noi, aveam gata podul
acolo, voi avea prilegiul să vă mai pe umăr, grea, mâna profesorului. peste prăpastie. Când am pornit de
dovedesc încă odată cât de bogate — încolo să priveşti, tinere prie­ jos, Challenger îşi aruncă pe umăr
pot fi resursele unei minţi omeneşti tene, zise. „ Vestigia nalla retrorsum“. o săcure. Acum mi-o dete mie.
inventive. Nu privi nici o clipă în urmă, ci — Tînărul nostru prieten are
După prânz, am desfăcut legă­ tot înainte spre glorioasa noastră muşchi şi vine, zise.
tura, în care se găseau echipamen­ ţintă. Âici în fine poate să ne arate, că
tele de alpinist, aduse de condu­ Intorcându-mă ne-am convins, că ni-e de folos. II rog însă, să bine-
cătorul nostru. Scoase o roată de platoul era la acelaş nivel cu plat­ voiască să renunţe la idea să tae
funie uşoară şi extrem de tare, lungă forma noastră, dar tufişul verde după cum îl duce capul, şi să facă
de osutăcincizeci de picioare, apoi şi arborii singurateci de pe el mi-se exact după cum îl voi îndruma eu.
târnăcoape, potcoave cu cue şi alte păreau atât de apropiaţi încât îmi Potrivit instrucţiilor lui am înce­
asemenea lucruri. Lordul John era venea greu gândul, că ne este atât put să tai trunchiul, în aşa fel, în­
un vechiu alpinist, iar Summerlee de inaccesibil. Abisul nu era mai cât puteam să aşteptăm să cadă
în viaţa lui plină de cercetări şi de larg de patruzeci de picioare : tot încătrău doream noi. Lucrul nu era
explorări a avut ocazie să între­ atât de peste putinţă a le trece însă, greu, dupăce arborele era crescut
prindă şi câteva grele pârtii de ca şi când ar fi fost patruzeci de înclinat ceva înspre platou. Am lu­
munte, aşa, că singur eu eram no­ mile. Am cuprins cu un braţ trun­ crat cu nădejde, perândându-mâ cu
vice în lucrul de care m-am înce­ chiul arborului şi mi-am plecat ca­ Lordul John. După un ceas şi ceva
put; dar tinereţa şi puterea a su­ pul înspre prăpastie de partea de de muncă, deodată trozni arborele,
plinit lipsurile experienţei. către platou. Colo, departe, jos ve­ se plecă înspre prăpastie, căzu apoi
Cu toate că nu era prea de tot deam figurile microscopice ale ser­ îngropându-şi crengile în tufişul de
mare rizicul, am avut câteva clipe, vitorilor noştrii negri, privind în­ pe platou. Capetul trunchiului se
când simţiam cum mi se ridică pă­ cordaţi înspre noi. Partea aceasta rostogoli până chiar la marginea
rul în vârful capului. Jumătatea dru­ a peretelui era cu totul perpendi­ platformei noastre, şi o clipă — o
mului a fost cu totul uşoară, dar culară. teribilă clipă — cu toţii am crezut,
de acolo începând a devenit tot — E un lucru cu totul remarca­ că totul e dus. S’a oprit însă la o
mai piezişe stânca, până când di­ bil ! auzii vocea ascuţită a Profe­ şchioapă delà margine, şi iată, a-
stanţa celor din urmă 50 picioare sorului Summerlee. veam înaintea noastră podul spre
le-am făcut cu adevărat căţărân- Mă întorsei către el, şi l-am Necunoscut.
du-ne cu degetele şi vârfurile pi­ găsit examinând cu mult interes Fără să putem zice vre-un cu­
cioarelor în crepăturile şi îngustele trunchiul arborelui de care mă ţi­ vânt, i-am strâns cu toţii mâna Pro­
dungi ale stâncii. Nu am fi putut neam. Mi se părea că-i cunosc fesorului Challenger. care la rân­
termina cu bine aceasta parte, şi coaja netedă, şi frunzişul. dul său, îşi luă pălăriuţa de pae şi se
bietul Summerle, dacă nu ar fi a- — Se poate? strigai mirat. — plecă în faţa fiecăruia dintre noi,
juns Challenger înaintea noastră în Este fag! mulţumindu-ne foarte grav.
vârf (era extraordinar să vezi atâta — Da ! zise Summerlee, — un — Reclam pentru mine onoarea
îndemânare în o fiinţă atât de greoae) patriot de al nostru, în ţara aceasta — zise el — să fiu cel dintâi, care
şi nu ar fi fixat un capet al funiei îndepărtată. să trec acest pod înspre lumea ne­
de trunchiul arborelui puternic, care — Nu numai un patriot, bunul cunoscută : o clipă vrednică de pe­
creştea singuratic acolo. Ajutaţi de meu domn, — zise Challenger —, nelul unui mare pictor de scene is­
funie ne-am putut zbate dealungul dar dacă îmi este îngăduit să mai torice.
peretelui golaş, până ne găsirăm amplific expresiunea: un patriot, Se apropie de pod, când Lordul
cu toţii pe platforma îngustă, acoperită aliat al nostru de mare preţ. Acest John îi puse mâna pe umăr.
de iarbă, care forma vârful tancului. fag ne este mântuirea. — Dragul meu Domn, — zise Lor­
Prima impresie pe care am a- — Pe Dumnezeu ! strigă Lordul dul—eu nu pot consimţi cu nici un
vut-o dupăce mi se mai linişti ră­ John — un pod ! preţ.
suflarea, a fost cea a extraordinarei — Exact, prietenilor, un pod! — Nu poţi consimţi ? Profesorul
privelişti pe care o aveam de aici Nu am făcut un lucru zădarnic, îşi ridică capul, şi îşi împinse îna­
asupra întregului ţinut. Mi se părea, când timp de o oră întreagă mi-am inte barba.
că aveam la picioarele noastre în­ concentrat toate puterile creerului — In materie de ştiinţă, accept
treg şesul brazilian, întinzându-se meu asupra situaţiei noastre. Mi se pururea să mergeţi în faţa mea, şi
departe-departe, până se topea cu pare, că am avut odată prilegiul eu vă urmez, fiindcă Dv. sunteţi un
cerul într’o spălăcită linie vineţie. sâ-i spun tinerului nostru prieten savant. Dar e rândul Dv. să-mi lă­
In planul prim se întindea panta de aici, că George Eduard Challen­ saţi mie întâetatea şi conducerea
acoperită cu bucăţi de stânci şi ger se simte mai la largul lui, atunci, când vă găsiţi în departa­
ici-colo cu arboriferegă, mai de­ dacă e lăsat în luptă singur, cu mentul meu.
parte, pe la mijlocul peisagiului, spatele la perete. Dar acolo, unde — Şi care ar fi departamentul
trecându-mi privirea peste cele două merge mână în mână puterea voin­ Dv. Domnule?
şiruri de dealuri învecinate, vedeam ţei şi inteligenţa, totdeauna este — Fiecare avem câte o meserie:
galbenă şi verde pădurea de bam­ găsită portiţa de scăpare. Trebuie a mea este milităria. Dupe părerta
bus, prin care am trecut; şi mai să construim un pod, pe care să’l mea noi suntem pe cale să facem
departe vedeam cum se înţesea ve­ aruncăm peste abis. Iată-I! invazie într’o ţară streină, care poate
getaţia, închegându-se în urmă în Era fără îndoială o splendidă idee. să fie plină-plinuţă de tot felul de
nesfârşiţii codrii, care se întindeau Arborele avea peste şasezeci pi­ duşmani. Nu intră în planul meu
până unde ne ajungea privirea. cioare în lungime, şi dacă ne reu­ strategic să năvălim orbeşte în ea,

*