Page 7 - 1923-14
P. 7

25—VII 1923                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                         Pag. 215


     nu  o  sperie,  căci  ea  va  veni  tot­  —  „Nelule, Nelule, uite ce pasere   lui  era  cea  dintâi  pierdere  scumpă.
     deauna  în  bucătărie,  după  mâncare.  frumoasă! S’o punem în colivie!?  Pentru  prima  oară  vedea  totuşi,
     Şi,  dacă  va  fi  cuminte  şi  va  avea   Emoţionat  şi  cu  teamă  o  atinse   fără să înţeleagă, ce este moartea!
     grijă  să-i  pună  totdeauna  ceva  de   Nelu.  In  sfârşit!  O  putea  vedea
     mâncare,  ea  va  trăi  şi-i  va  cânta  bine.  Mierla,  înfricoşată  şi  tremu-   De  ce  ai  rămas  pierdut  în  gân­
     toată ziua de cum va veni primăvara.  rândă  se  sbătea  în  mânile  lui  Aurel.   duri  şi  din  ochi  îţi  picură  lacrâmi,
       Cu  ochii  mari,  Nelu  asculta  răpit  Avea  un  cioculeţ  lung,  galben  şi   Nicule,  copil  de  odinioară,  astăzi
     de cele ce-i spunea mama.          nişte  picioruşe  subţiri,  de-ţi  era  om  mare,  îmbătrânit  de  necazurile
       In  fiecare  zî  se  gândea  la  mierla,  teamă  să  nu  se  frângă,  atingându-Ie.  vieţii?  Da,  acelea  au  fost  cele  din­
     ce-i  va  cânta  sub  ferestre.  Adese­  Ochişorii,  ca  două  mărgele  rotunde,  tâi  visuri  ale  copilăriei  tale,  cea
     ori zicea:                         priveau zăpăciţi în juru-i. Era grozav  dintâi  iluzie  ţi-a  fost  cântecul  unei
       —  „Mamă,  iată  mierla  noastră!*   de speriată.                     păsărele,  cântec  pe  care  nu  l-ai
     Şi-i  drept  că  biata  păsărică  înfo­  După  cele  două  ţipete  desnădăj-   auzit  niciodată.  A  fost  cea  dintâi
     metată  se  învăţase  să  ciugulească   duite,  ce  le  dase  pe  sală,  amuţise.  durere  a  ta  sfârşitul  dragei  păsă­
     în  jurul  casei,  ba  chiar  întră  şi  în   Aurel  era  încântat  şi  cerea  o  co­  rele, moartă de spaimă.
     bucătărie  după  hrană  şi  aşa  că  era   livie  ca  să  pună  păsărică.  In  zadar   Şi  de  atunci,  Nelule,  multe  visuri
     socotită  ca  a  familiei,  ca  un  copi­  spunea  Nelu  că  mămica  Iui  l-a   mai  frumoase  şi  mai  măreţe  ţi  s’au
     laş  sau  un  prieten  al  casei,  încât  oprit  ca  s’o  prindă,  că-l  va  certa,   spulberat  şi  dureri  mai  mari  şi  mai
     toţi  căutau  s’o  vadă;  iar,  în  zilele,   că  e  mai  bine  să-i  dea  drumul.  adânci  te-au  sguduit,  dar  tu  pe
     când nimeni n’o văzuse, se întrebau   Aurel  căută  să-l  convingă,  zicându-i   toate  le-ai  uitat,  Nelule.  Numai
     cu  grijă  oare  ce-i  cu  mierla?  De   că  dacă  au  prins-o  şi-i  vor  da   mierla  ce  s’a  stins  în  mânuţele  ne­
     altfel  nu  numai  Nelu  se  interesa   drumul  ea  nu  se  va  mai  întoarce   ştiutoare  şi  durerea  celui  dintâi  vis
     de  mierlă,  ci  chiar  părinţii  simţeau   la casa aceasta.            spulberat  atunci,  nu  le-ai  uitat  şi
     plăcere,  gândindu-se  la  păsărică   —    „Şi-apoi,  măi  Nelule,  nu-i   nu le vei uita nici odată.
     casei  şi  aşteptau  primăvara,  ca  să-i   facem  nici  un  rău.  O  punem  în   —  „Mămico  dulce,  unde  eşti  tu
     audă cântecul.                     colivie  şi-i  dăm  mâncare  şi  apă.   să-mi ştergi şi acum ca şi atunci, de
       In  sufletul  micuţ  a  lui  Nelu,  în­  Aşezăm  colivia  în  bucătărie  la  căl­  mult, ochii plini de lacrimi şi să-tni să­
     cepeau  să  se  nască  iluzii,  cele  din­  dură  şi  mama  ta  nu  va  zice  nimic   ruţi  fruntea  întunecată?!..  Te-ai  dus
     tâi iluzii din vieaţă-i:           rău, când o va vedea!“              şi  tu  departe  şi  cred,  mămico,  că
     —„Şi va cânta păsărică la primăvară“!  Nelu-şi  aminti  că  au  în  pod  o   sufletul  tău  blând  a  fost  întâmpinat
       Se  interesa  cu  ardoare  dacă  e   colivie  fără  fund.  Aurel  se  oferi  s’o   de  un  cântec,  fermecător  de  dulce...
     cald  sau  frig  afară.  întreba  dacă   repare.  Se  repezi  de-o  aduse  şi   cântecul mierlei mele!...
     mierla  a  venit  azi  la  mâncare  şi  se  până  s’o  repare,  dădu  mierla  lui   Cisnâdia, 1 Februarie 1928,
     întrista  mult  când  n’o  vedea  o  zi.   Nelu.                                        Elena lonescu-Fulger.
     De  multe  ori  se  gândea  s’o  prindă   —   „Ai  grijă,  măi  Nelule,  să
     şi  să  o  privească  de  aproape.  O!   nu-ţi scape“!
     ce  mult  doria  una  ca  asta!  Dar   Dar  Nelu  o  ţinea  bine,  cu  o
     totdeauna  îşi  aducea  aminte  de   mână  cuprinzându-i  trupul  şi  cu
     vorbele  mamei  sale  şi  renunţa  la   cealaltă ţinându-i picioarele.
     această nevinovată plăcere.           In  vreme  ce  Aurel  lucra  de  zor,
       Intr’o  zi,  mama  nu  era  acasă.   Nelu  îşi  privea  dorita  păsărică.
     Lăsase  pe  Nelu  în  grija  unui  băiat  Simţea  cum  se  bate  nebună  inima,
     din vecini, mai mare decât el.     în  pieptul  ei  mic.  Da,  era  dc  tot
       Aurel  avea  9  ani  şi  învăţa  la   speriată  sărmana  păsărică.  Venise
     şcoală.  Era  un  copil  liniştit/  dar   de  atâtea  ori  pe  săli  şi  era  aşa  de
     cam  neascultător.  După  ce  s’a  jucat  sigură  că  nimeni  n’o  va  atinge,
     cu  Nelu  pe  afară  cu  sania,  au  întrat  încât  s’a  înspăimântat  de  moarte,
     în  casă  să  se  încălzească.  Nelu,   când  s’a  simţit  aşa  de  strâns  apu­
     mai  micuţ,  era  îngheţat  de  tot  şi   cată.  Leşinată  de  foame  şi  de  sete,
     stând  lângă  soba  caldă,  se  întreba   ea  venise  cu  nădejdea  de-a  ciu­
     cum  de  nu  înghiaţă  şi  mierla  lui   guli câteva firimituri.
     pe aşa vreme?                         Deodată  Nelu  dete  un  ţipăt.  Ca­
       In  timpul  acesta,  Aurel  se  dusese  pul  mic  al  păsărelei  se  lăsă  moale
     la  bucătărie  să  aducă  câte  o  felie  să  atârne  şi  inimoara  ce  se  sbătea
     de  pâine.  Dar,  deodată  Nelu  e deş­  să se rupă,’ încetă deodată.
     teptat  din  gândurile  lui  de  două   —  „Ce are, Aurel? vino repede!“
     ţipete disperate de pasere.         strigă cu spaimă.
       —  „Vai!  Mierla!“.,  se  înfioară   Aurel  o  udă  cu  apă,  dar  era  prea
     Nelu.  Abia,  însă,  se  sculă  să  se   târziu. Mierla murise.
     uite  pe  sală,  când  Aurel  întră  ca  o   Plângând  în  hohot,  Nelu  îi  să­
     furtună, cu mierla în pumni.        rută ciocul şi aripioarele. In viaţa

         Dacă  dori|i                                                                        CLUJ
         fine, cereţi M                     E L I S S A                                        TELEFON
                            e
         zaharical
                                                                                               6-48 şi 6 65
         Lloyd 1356  10-26
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12