Page 8 - 1923-14
P. 8
Pag. 216 C O S I N Z E A N A 25—VII 1923
închid ochii şi, icoana carea-a fer
Carnetul lui Radu Roman mecat frumseţea anilor tinereţii apare
aevea.
de Mihail Gaşpar
Fatimah ! Unde vei fi, ai murit
XVIII. rite, suflul înviorător al apelor în sau împodobeşti casa tăcută a
tinse. Ca ecoul unei enorme fră vre-unui credincios din Kaulidja?
Cameră la etajul patru, cu un mic mântări, răzbate pulsul vieţii, por Douăzeci de ani. înseamnă o veci-
balconaş spre Cornul de aur. In în nit de jos dela furnicarul care mi nicie. Şi mie-mi pare, că eri am fost
tinderi mari, în acest splendid asfin şună în cuprinsul oraşului. aici. Ce va să însemne atunci vreme
ţit de soare oraşul, imens, aurit de Nu s’a schimbat nimic. Acelaş şi ce înseamnă distanţa?
mulţimea cupolelor spoleite cu bronz mulcom apus de soare cu aceleaşi Nebunie! Nu vreau să ştiu de
pare cu adevărat din aur. Minareţii culori ca acum douăzeci de ani. nimic. Vreau să sorb farmecul a-
delà cele peste cincisute de moşee, Aceiaşi minareţi şi, par’câ aceiaşi cestei minuni şi cu icoana ei să-mi
par nişte lănci uriaşe pe cari se oameni. In depărtări Oskiidar-ul închid ochii obosiţi.
sprijineşte bolta de un roşu aprins. vesel, Scutari-ul europenilor, îşi arată Din întunerecul crescând se iveşte
Ah. Stambul ! Oraş care ai fost mi faţa juvenilă în bătaia ultimelor raze. mărunta licărire a iniilor de becuri
rajul miilor de ani şi a tuturor nea In fund ca printr’o pânză răsărită electrice. Ce suflet sacrileg a în
murilor din Răsărit. Privirea-mi la de vreme, se vădesc contururile spă- cercat această corectură nătângă?
comă nu găseşte prilej de a se o- lătăcite ale Kaulidjei... Stambulul luminat cu becuri elec
dihni. Aleargă delà o margine la Kaulidja! Tu perlă a Bosforului, trice! O profanare a atotputerniciei
alta, în vreme ce sufletul recapitu mângăerea fiecărui moslem ! lui Dumnezeu, carele a zămislit fru
lează povestea măririlor şi a umili Dis de dimineaţă, mâine, am să museţea locului acestuia într’o clipă
rilor apuse. Câte suflete te-au dorit? te revăd. Tăcutelor tale strădiţe în- de mărinimie eternă. Şi omul, acest
Câţi artişti au cercat să eternizeze tortochiate, cu caldarâmul neglijat şi vierme pururea neodihnit vine să
frumuseţea ta? Câţi eroi au voit să învestmântat în troscoţel, se cuvine strice cu mâna-i murdară opera di
te stăpânească? In faţa ta s’au pră cel dintâi omagiu. Căsuţei cu cer vină.
buşit în praf o lume îtreagă, splen dacul suspendat deasupra apelor Ce s’a făcut neamul lui Osman,
doarea ta au cântat-o barzii tuturor albastre, din a cărei mititele ferestre de a tolerat acest sacrilegiu?
neamurilor. Icoana ta, aurită, a fost cu zăbrele de lemn, adastam dea- Nu s’au ridicat de sub lespezile
cântecul de leagăn atâtor puternici tâtea ori ivirea tainicului semn, voi lor de peatră cuceritorii crânceni,
lacomi după mărire, împrejurimile închina mănunchiul de flori ofilite să treacă prin sabie pe lacomii pân
tale mormântul seminţiilor cari nă din apusele aduceri aminte. găritori veniţi să strice alcătuirile
zuiau spre mirajul tău fermecător. Fiinţa mea o simţesc, cuprinsă în Profetului?
Simţesc în jurul pletelor mele ră farmecul legănatului uşor al bărcii... Din portul Galatei se porneşte
----------- ------------------s---------- ţipetul unei sirene, străbătând ca un
râs ascuţit şi sfidător, farmecul serii.
„Nu«l Ecoul răscoleşte liniştea depărtă
rilor şi cum se îngână dela ţerm la
i n t r e c i ţerm, îmi sună în urechi ca un pro
test zgomotos, ridicat de o lume
care nu mai este.
Luceafărul serii îşi tremură lu
dar il găseşti mina strălucitoare pe bolta jumă
tate întunecată. Din minareţi, miezu-
p r e t u t i n d e n i “ ini vestesc tânguitor ultima oră a
zilei.
Geia Her<ieg Trăgănatul cântec pornit din înăl
fabrcă che- ţimi, pare un cântec, în care se pro-
hodeşte un neam.
mica, Cluj.
XIX.
3- Lyold 1732 Mephisto! Am fost la Kaulidja.
Am cutreerat bătrânele străzi unde
a rămas totul ca acum douăzeci de
ani, Nimic nu s’a schimbat în ca
drul acestui restimp. Umbra ţuguia
tului minaret găzdueşte şi acum în
recoarea ei acelaşi număr de copii
şi tencuiala căzută de pe ziduri nu
s’a găsit cine să o repare. Păpuca-
rul din colţul măidanului, "iucrează
exact pe acelaşi scăunel şi papucii
rânduiţi în jurul lui, par a nu să fi
mişcat din loc.
Dar oamenii, Mephisto, nu mai
sunt aceiaşi. Nu am găsit pe nici
unul din aceia pe cari i-am cunos