Page 12 - 1923-15

Pag. 236 C O S 1 N Z E A N A 10—VIU 1923

Cum rosteşte aceste vorbe, îi ur­
Carnetul lui Radu Roman măresc privirea perdută în zare. Şi

de Mihail Gaşpar ştiu, că în aceste clipe sufletul ei
colindă departe, îmbrăţişând tărâ-
XXI. Peatra căpătâiului e sură la unul, muri şi ani. E o clipă aceasta, când
sură la altul. sufletul simte nevoia mărturisirilor
Azi noapte, am dormit rău de tot» Prin mintea mea trece în crâmpee tainice, când şi porţile pururea în-
Nu-mi pot da bine seama ce a fost, povestea anilor trecuţi. Nu văd nici chise îşi deschid aripile.
ce nu, ajunge că nu-mi găseam li­ o schimbare de când am mai fost
niştea. Simţeam bine, că mă apropiu aici. Aceiaşi chiparoşi, aceleaşi pietrii Mă gândiam în mine aşa: ce taină:
de acel miraculos stadiu când se sure. apasă oare asupra femeii acesteia?
Ce întrebare? Ca şi cum ar fi om
amestecă realitatea cu visul, dar, Prin întredeschiderea strâmtă a
când era să trec pragul pe tărâmul unei alee, icoana luminoasă a Cora­ care să nu aibe o taină. O clipă
celalalt, mă treziam. In această stră­ nului de aur pare un miracol trans- stau în cumpănă, să încerc uşa su­
duinţă de semisomn aveam cele mai cedental. Marea scăldată în zefir, fletului ei. Gândul mi se pare însă
bizare viziuni. Şi era o concentrare cupolele muiate în aur. întreg ta­ brutal şi-l alung. Ce-mi pasă mie?
egocentristică la culme: eram de bloul, cu minareţi, cu case, scăldat In definitiv ce am eu cu dânsa? Că
toate: om de stat, beliduce, poet, în baia razelor de soare. Din Stam- fac pe călăuza în labirintul acestui
bancher... Timpul şi spaţiul dispă­ furnicar? Asta nu va să însemne-
reau, se anihilau. Trăiam cu veacuri bulul pitoresc răzbate murmurul nimica.
în urmă, cu veacuri înainte. Trece­ vieţii. Caicuri svelte, şalupe cu ca- Cum stă în întredeschiderea lu­
rea era uşoară şi fără nici o zgu­ targuri subţiri, vaporaşe mărunte ca minoasă, cufundată în priveliştea
nişte jucării, forfotesc, dela un ţerm fără seamăn ce o dă Cornul de aur
duire.
la altul. şi vechiul Stambul, pare o statue
r
Dar ce căuta chipul femeii ace­ La Eiub, pătrunde numai ecoul aşezată de o mână străină la mar­
steia în cadrul visărilor mele? vieţii. Zidul de chiparoş», caraule ginea cimitirului.
Pentru ce mă urmăresc ochii aceia credincioase, înneacă orice zgomot, Boarea uşoară venită dinspre mare
r
mari cenuşii? sugrumă orice sensaţie de a tulbura îi tremură nişte fire din părul ei bălai.
Nu înţeleg. liniştea celor ce dorm cu feţele spre Fusta cernită, lipindu-se de corp
r
Şi totuşi pare a esista între noi Răsărit. conturează nişte forme, de o plasti­
doi, o ciudată legătură sufletească. Împărăţia aceasta, este cu adevă­ citate superbă.
Am esperiat aceasta nu odată în rat împărăţia păcii, dorită de oricare Mi-e ciudă pe mine însumi pentru
aceste câteva zile, de când ne cu­ moslim. aceste observaţii ?
noaştem. Nu mai departe, azi dimi­ Mă surprinde glasul Lydiei. Încerc un alt şir de idei, când îi
neaţă. Eşim împreună. Eu îmi pro­ — Aici aş vrea să mă odihnesc! aud glasul:
pusesem de cu seară să cercetez
Eiubul.
Când o întrebai pe dânsa unde
vrea să meargă, mă privi lung şi
zise: „Acolo, unde doreşti Dta, la
Eiub!
De unde a ştiut dânsa că doresc
să văd locul acesta? Mi-a spus apoi
că a avut clar impresia că eu do­
resc să merg acolo.
Când am intrat în lumina miste­
rioasă a acestui mare cimitir, simţii
osensaţie dureroasă. La umbra miilor
de chiparoşi înalţi, seculari, cerniţi,
dorm credincioşii Profetului de vea­
curi. înşiruirea imensă a coloanelor
de peatră cenuşie, cu turbanul în
vârf, cu inscripţii din Coran, ţi-se
par o armie a vremurilor trecute.
Liniştea de- aici par’că e mai grea,
mai apăsătoare. Aici nu sunt cavouri
splendide, nu sunt inscripţii aurite,
lipsesc sarbedele glorificări ale ci­
mitirelor din Apus.
In uniformitatea petrilor sure e
depusă măreaţa lege a egalităţii.
Numai Sultanii şi-au eternisat amin­
tirea în moscheele splendide. Încolo,
egali, dorm copiii lui Alah, în bra­
ţele atotnivelatoarei mame, pămân­
tul. Cine ştie spune, cine doarme
sub cutare peatră? Un puternic, sau
un târgoveţ?