Page 13 - 1923-15
P. 13
iO—VIII 1923---------------------------- C O S 1 N 2 Ë À N À î^ag. 237
— Ce-ar fi, să mă aşez definitiv găciune şi le culcă peste genunchii uşiaşi, Kaulidja doarme cu căsuţele
aici? mei, proptindu-şi capul de ele. ei albe, senină şi liniştită, ca o fată
Văzându-mă mirat continuă. Soarele coborî un mănunchiu de mare.
^ Eu nu am pe nimeni şi nu raze peste bogăţia părului blond, Kaulidja!
sunt legată de nimeni şi nimic. Aici, aşezând deasupra lui o cunună de Un gând mă fulgeră, îngrozin-
par’că e o altă lume, şi văzându-o glorie. du-mă. In aceeaş clipă o icoană,
nici că-mi pot închipui, să mai trăesc Cuprins de o nelinişte care-mi a- odată atât de scumpă, mi se arată,
în alte locuri. Nu-i aşa? N’am ştiut mintea de alte vremuri şi de alţi răsărind din valuri. Fatimah !!! În
să-i răspund. Simţiam bine, că se ani, mâna mea rătăci peste comoara tind braţele... A dispărut!!! Barca
ridică un colţ dela perdeaua ce as aceasta de un blond curios alintân- giul mă priveşte mirat.
cunde un trecut. du-o cu mângâieri de mult uitate. Câinii din Tophane se întrec, lă-
Apucai drumul spre chei şi ală Ayeam conştiinţa stângăciei mele trând din ce în ce mai îndârjiţi
turi de mine Lydia, îmi părea o pe deplin. Simţiam cum un suflu la lună.
taină. In faţa noastră, turleje aurite cald îmi usucă gura, cum inima îşi
ale Stei Sofii luceau orbitor, iar grăbeşte bătăile şi, o mână necu
minaretul dela intrare se făcea ca noscută îmi trece cu degetele aprinse 1 1 n pribeag se
un deget uriaş care mă ameninţă. peste tâmplele agitate.
Gâtul de marmoră lucea în splen- roagă noplii:
XXII doarea-i originală şi faldurile nete Regină blândă-a tuturor
Lydia şi-a găsit o casă. Pe dru zite ale japonicei largi, îngăduiau ce dărui lumii -- alinul,
mul spre Anadol-Hissar, cu fere- să se bănue comori nepreţuite. înfrânt puterea ţi-o implor,
strile spre Bosfor, în mijlocul unei De-odată îşi întoarse faţa şi din o, 'Noapte: — curmă’mi chinul!
grădini de oleandrii şi pini. De jur adâncurile misterioase ale ochilor
împrejur vile cochete, închiriate de ei mari, suri, se resfrânse icoana ... Pribeag pe-o lume fără rost,
legaţiunile streine şi bogătaşi din unei nespuse dureri. Ochii ei mi se eu, in surghiun amarnic,
Pera. Când am mers să o văd şi păreau un uriaş vârtej, ameţitor, în îndur destinul ce mi-a fost
am găsit-o frumoasă, bucuria femeii grozitor şi totuşi amăgitor, spre vraja numai în lacrimi darnic...
nu avea margini. îmi arătă totul. căruia mă împingea o putere mai Şi, vezi, în crudul vieţii joc
Patru încăperi spaţioase, toate spre ma/e ca a mea. luptând, mi-am stors puterea,
sud, erau fermecătoare. Dormitorul Aveam impresia că înlăuntrul meu dar inimei făr' de noroc
îndeosebi părea că o satisface pe se laxează, se destramă pe încetul nu i-am învins durerea. —
deplin. După-ce îmi arătă covoarele un ce necunoscut şi, un sentiment
cumpărate din Bazar, decorurile o- larg, incolor şi nehotărât, se dila Dă, Noapte, sufletului meu
rientale de pe păreţi, mă întrebă: tează în infinit, sugrumându-mi e- adânca ta hodină:
— Şi-acum să-mi spui, nu-ţi bate nergia, încălecându-mi voinţa, ni- el de amar şi-obidă-i greu
ceva la ochi, ceva deosebit, aparte? micindu-mă şi-i încărcat de vină.
:
Şi cum nu putui gh ci, bătu în lnvălişul meu de lut în schimb,
palme şi se trânti râzând copilăreşte înviorat de un curent fără nume, II sapă suferinţa grea,
pe unul din paturi. ardea, mistuindu-se şi, un dor vag, şi îl zugrumă huma:
— Nu vezi? Zăbrelele de lemn dulceag şi îmbătător, răsărind din spre umbră şi uitare-ar vrea
la geamuri! Aidomâ ca la un ha nimic, îşi vânzolea fiorii ferbinţi. să'şi iee zboru-acuma.
rem. . numai cât... aici nu este nici Prin creerii înfierbântaţf colinda ca De-al păcii dor e-adânc durut,
un paşă! o fantomă întrebarea: „Când am şi tremură’n suspine:
Şi-n aceeaşi clipă ţişni în odaia mai cunoscut eu acestea?“ ar vrea să } ie-a şa tăcut
de alături şi ascunsă după o perdea Nu pot răspunde. Capul îl simţii şi liniştit ca tine.
strigă: Cu-cu! Cu-cu! cum se pleacă, iar buzele fripte de George Voevidca
Soarete, strecurându-şi razele prin văpaie, căutau dornice isvorul atâtor
ferestrile înguste, umplu odaia de bucurii...
lumină. In cadrul acesta luminos CELE MAI FINE
Luna, eşită de după forturile dela
îmi veniam ca un strein. Râsul ar Bbilik-Dere, aruncă şalul ei de ar L A M E D E R A S
gintiu, nota zglobie a zbucnirilor co
lele tremurau înfrigurate în neantul UoNI«CU«M
pilăreşti atinseră o coardă simţitoare gint peste apele Bosforului. Sus, ste
înlăuntrul meu. Ecoul acestui râs,
venia pare-că de undeva din depăr îngheţat. Dinspre KandillU vine, o SE GĂSESC LA CUŢIÎARIĂKU^CLUJ
boare uşoară şi dulce, ca un oftat.
tări imense, dintr’o vreme, de care ii toate accesoriile in această branche j
îmi aminteam nelămurit, ca de un In umbra chiparoşilor şi a platanilor
depărtat cântec de leagăn.
Un şuerat lung pătrunzând din
largul Bosforului, se icni în armonia Hinişle
interiorului ca un ce străin, ca o
notă falsă. ... Parcă răul nu mai cade peste pietre cadenţat
Am închis ochii. Simţii cum se Vântul nu-şi mai cântă cântul... şi-i deplin linişte'n sat;
mişcă valul de aer în jurul meu Totu-i mort... şi toate-s moarte . . . n u se-aud nici şoapte’n prag,
urmat de un foşnet uşor. Când ri ... Nici o frunză nu se mişcă . . . n u se'n gână drag, cu drag;
dicai pleoapele, văzui pe Lydia gră Nici un câine nu mai latră... satul doarme liniştit
mădită la picioarele otomanului unde Numai gândul meu departe, zace'n veci nepotolit...
şedeam. împreună mânile ca deru* Aurel Zegeran.
