Page 15 - 1923-15
P. 15
10—VIII 1923 C O S I N Z E A N A Pag. 239
avut ocazia, să vadă mai multe cazuri Scrisori delà Redacţie
de asemenea natură. Morgan a zâmbit la
aceasta propunere şi a spus, că şi el cu
noaşte pe chiurg foarte bine, dar ope Neera C. Ca începătoare nu puteţi avea
raţie nu-şi poate face. pretenţia ca să vi se publice numai de
— Cum, doar nu ţi-o fi frică, il între cât poeziile, mai ales când ele nici nu
rupe Witte. sunt izbutite. Aceasta nu trebuie să vă
— Nu mi-e frică de loc, căci am vă descurajeze însă, ci mai vârtos să vă în
zut cu ochii astfel de operaţii, cari au demne, ca să continuaţi spre a birui.
reuşit de minune. Dar ce crezi dta, cum G. V. Cernăuţi. Primit cu mulţumiri,
aş mai putea eu veni atunci în America? începem a le publica chiar in numărul
— De ce? întreabă Witte mirat. 3 costa
— Pentrucă — dragul meu — din mo Tr. A. H. B. „>Seara ’n luncă“ are ca
ment, ce mi-ar lipsi nasul ăsta orice ţânc lităţi remarcabile şi sperăm să ne puteţi
de pe stradă m’ar arăta cu degetul şi da lucruri publicabile. Mai trimiteţi.
m’ar râde. Lumea mă cunoaşte aşa cum 1. Rosalbu. Poezia Dv. este cam gre
sunt şi m’aş expune râsului public, dacă oaie şi nu se poate publica.
m’aş arâta pe străzile New-Yorkului fără P. T. Poezia Dv. „Unui şoim“ are ac
nasul ăsta. cente frumoase şi sentimente distinse,
dar nu-i pe deplin izbutită pentru a se
35 milioane de dolari fără stăpân. publica.
La băncile din New-York se găsesc de Ioan Tr. Filip, Lugojul de jos. Am pri
puse 35 de milioane de dolari, ale căror mit cei 30 lei trimişi.
O carte preţioasă. Distinsul luptător deponenţi nu se pot găsi. Nimeni nu /. 5. în /?. Amintirile Dv. despre adu
vechiu al cauzei românilor transilvăneni se anunţă, să ridice sumele şi nici narea delà Alba-Iulia sunt interesante, dar
in streinătate, d-1 Dr. George Moroianu nu răspunde nimeni la apelul băncilor. ele cadrează mai degrabă cu caracterul
profesor la Academia comercială din Acest căpital (in lei 700,000.000) nu poate unei foi politice, decât cu al unei reviste.
Cluj, a scos de sub tipar o preţioasă fi ridicat, nici de rudele deponenţilor, de Regretăm, că nu Ie putem publica.
broşură „Legăturile noastre cu Anglia“. oarece nu există un certificat de deces Lucreţia Belu Mai datoraţi pe anul
După o scurtă privire asupra unor legă confirmat de autorităţi. Şi când te gân acesta 20 lei pentru a fi integral achitată.
turi mai vechi cu Anglia, d-1 Moroianu ne deşti, câtă lume rabdă de foame. Farmacia M N. Demetrescu. Ploeşti.
dă o serie de preţioase informaţii asupra Confirmăm prin aceasta primirea celor 60
propagandei, pe care dânsul a făcut-o pe Hainele Împărătesei Eugenia. împă lei trimişi.
vremuri şi ’n cursul răsboiului în strei răteasa Eugenia, soţia lui Napoleon 111 Lt Şenchea N. C. Confirmăm primirea
nătate şi în spécial in Anglia, unde a al Franţei eia cea mai frumoasă femee celor i20 de lei.
reuşit să închiege admirabile legături cu din vremea ei. Micimea piciorului ei era Ananie Vucu, Zorlenţul Mare: Am pri
bărbaţi de stat englezi şi să treziască in cunoscută in toată lumea. Hainele şi mit cei 60 lei trimişi.
această ţară un mai viu interes pentru pantofii ei erau admiraţi şi stârneau ui Valeriu Bande. Daţi-nc adresa, unde
cauza noastră. Broşura d-lui Dr. Moroianu, mire in lumea femenină. să vă trimitem revista.
scrisă clar şi cu multă dibăcie este o Cu toată durerea îndurată la 1871, când ¡•lorica Micleu, Lugoj. Pe anul acesta
lectură dintre cele mai plăcute şi instruc şi-a pierdut tronul — Franţa devenind mai aveţi de plată 20 lei.
tive şi un preţios izvor de informaţii a- republică, după înfrângerea dela Sedan — N. Daniel, Iaşi. Confirmăm primirea
supra unui trecut nu prea îndepărtat, împărăteasa pribeagă a ajuns vârsta de 100 lei.
care a pregătit sosirea zilelor de astăzi. 94 de ani. I. G. Ardeleana. Abonamentul Dv. e plă
Recomandăm cartea tuturor cetitorilor Hainele împărătesei au fiecare istoria tit până la 1 Iulie a. c. Poezia este cam
noştri. Preţul 25 Lei, la librării. lor. Ele sunt expuse astăzi în vitrina uşoară şi ar trebui mult ciselată spre a
casei Christie din Londra şi prezintă un
Traduceri care nl trebuie. Tradu aspect foarte interesant. Lumea londoneză putea fi publicată.
cerile româneşti din literatura rusă, pe curioasă admiră rochiile, blănurile, fun V. Ghiuriţa, Şimleul-Siivaniei : Am pri
care Ie avem până acum, sunt in mare dele, panglicele şi dantele celei mai fru mit cei 60 lei trimişi.
Gherman Virginia, Rădăuţi : Confirmăm
parte făcute nu după operele originale, moase femei de odinioară. Este drept, că primirea sumei de 60 Iei.
ci după traducerile franceze ale acestora. vremea neiertătoare li-a timbrat cu patina Dr. Gavril Gali, Huedin. Din suma de
Ele reprezintă astfel toate neajunsurile ei decorativă, aşa încât nu mai pr zintă lei 120 trimisă acum, am trecut 60 lei in
inerente unor traduceri, pe care nu le nimic ca valoare a stofelor. Ele au mai
avem delà izvor şi astfel nu sunt o mult o valoare istorică. abonamentul anului 1924.
I. Ciurcu, Braşov. Abonamentul Dv. pe
oglindă fidelă a sufletului lor, ci mai In aceasta expoziţie se găseşte de pildă
mult o copie. Traduceri după originalele „ultima rochie a ducesei de Alba“ o soră anul curent e achitat întreg.
I. Bologa, Câmpeni. Pe anul acesta este
ruseşti au început a se ivi abia in anii tot atât de frumoasă a împărătesei, mă achitat întreg.
din urmă, dupăce provincia dinTe Prut ritată după unul din cei mai mari Granzi
/- Prcdescu, Albesţi. Abonamentul L'v.
şi Nistru s’a alipit la ţara mamă şi a de Spania. Se zice, că Ducesa de Alba începe cu Nr. 13, adecă 1 Iulie.
dat literaturii noastre câteva talente vi era aşa de mândră, că n’a voit să se
Elisa Dr Precup, Gcorgettt. Banii tri
guroase, cunoscătoare a literaturii ruse. ducă la palat cu prilejul unei vizite a mişi ¡-am trecut in contul anului 1924.
Printre aceste traduceri vine acum să reginei Victoria a Angliei la Paris, pen Pe anul acesta sunteţi achitată.
iea un loc de frunte Sulamita de A. I. trucă nu voia să dea întâietate nici unei
Arius C Stupariu. Suma trimisă este
Kuprin, apărută de curând în Cluj şi tra femei din lume. până la 1 Iulie a. c. Ne mai datoraţi pe
dusă de d-na Zina G. Moroianu. Tra
ducerea aceasta păstrează toa*ă căldura Curiosităţi... poetice. Talentata poetă anul acesta încă 60 lei.
/ Jurma. Abonamentul Dv. expiră la 30
renumitei scrieri a scriitorului rus Kupiin, engleză Mis Phillis Austin a declarat in- Septemvrie.
şi cu stilul ei neaoş românesc şi artistic tr’o zi, că cele mai bune compoziţii poe
este o contribuţie dintre cele mai pre tice le face în ... baie. Asupra acestei Cărţi noui
ţioase la literatura noastră tradusă. versiuni se povesteşte o scenă hazlie.
înainte de a scrie romane Mis Austie A apărut: „Poeme In proză“ de Emil
Nasul lui Morgan. Miliardarul Pierpont făcea poezii de o rară frumuseţe. Com Isac in editura „Tipografia Românească“
Morgan pe lângă fericirea de a fi pose pozitorul Arold Austin fratele poetei i-le S. A. Oradea Mare. Preţul unui volum
sorul unei averi considerabile avea şi punea pe note. Odată a făcut o poezis 22 lei. Se poate procura prin editură.
nenorocirea unui enorm defect facial. Na şi pentru un alt componist, care a rămas
sul lui se termina înt’ro drăguţă de păt încântat de frumuseţea versurilor făcute ATELIER MODERN 1
lăgea roşie, cam cât pumnul de mare. Pe — după spusele ei, când făcea baie. DE F O T O G R A F I I ^
vremea tratativelor de pace între Rusia Componistul a avut un succes enorm
şi Japonia, Contele Witte, reprezentantul din aceasta colaborare şi ar fi dorit, ca
Rusiei i-a făcut propunerea să-l scape de Miss Austin să facă cât mai multe poezii. 3- A - R - D - l & Ci
acest defect cu ajutorul unui renumit chi După vreo trei luni de aşteptare za
rurg Lassar din Berlin, care-i era prieten. darnică i-a scris: y ^ C L U J , S T R A D A 0 ^
Witte i-a spus, că însuşi a suferit o ope „Dragă Miss Austin, n’ar fi timpul să f Ş A G U N A N o . 1 3 \
raţie in clinica doctorului Lassar, unde a mai faci vreo baie?