Page 12 - 1923-16-17
P. 12
Pag. 252 C O S I N Z E A N A 10—IX 1923
Lumea pierdută tul era plin de creaturi atât de for
midabile, în faţa cărora nu i-ar fi
ajutat omului nici curajul, nici ar
Roman de A. Conan Doyle mele pe care le putea avea. Ce i-ar
— Urmare — fi putut ajuta bietului om prostia,
sau mânia sau săgeata în lupta cu
CAPITOLUL XI somn, de o serie de ţipete şi vaere puteri formidabile ca cele deslân-
„Eu am fost eroul zilei“ îngrozitoare, cele mai înfricoşate pe ţuite în noaptea aceasta? Chiar
care le-am auzit vre-odată. Nu ştiu înarmat omul cu o armă modernă,
A avut dreptate Lordul John Rox- cu ce aş putea asemăna acest tumult toate şansele ar fi în favorul mon
ton, când se gândea, câ va fi ve de urlete, care părea că purcede strului.
ninoasă muşcătura oribilelor crea dela o distanţă de abea câteva sute — Mi-e teamă să nu supăr pe
turi care ne-au atacat. In dimineaţa de yarzi dela noi. Era un sunet pă prietenul meu de aici — zise Lor
zilei după primele noastre aventuri trunzător, ca flueratul strident al dul John, mângâindu-şi expressul —
de pe platou, şi Summerlee şi eu unei locomotive; dar pe când flue şi totuşi cred, că bestia ar avea fără
aveam dureri sfâşietoare şi febră, ratul e un sunet clar, binedefinit, îndoială un frumos for faţă de mine,
iar genunchiul lui Challenger era acesta era mai adânc, mai volumi Deodată Summerlee îşi ridică
atât de umflat, încât abea şi-l pu nos, vibrant de timbrul agoniei şi a braţul.
tea târî. Am fost siliţi să rămânem groazei. Ne-am acoperit urechile cu — Tăceţi! strigă. Mi-se pare că
în tabără toată ziua, Lordul John mâinile, să nu mai auzim acest stri aud ceva.
folosind timpul — ajutat de noi, pe găt omorâtor de nervi. Mă acoperi- Din tăcerea adâncă se desprindea
cât îi puteam ajuta — să mai înalţe o sudoare rece, şi inima îmi bătea sunetul înăbuşit al unor paşi. Erau
şi să mai îngroaşe zidul de spini, să-mi spargă coşul. Părea că este paşii unui animal — ritmul unor
care ne era singura apărare. Amin concentrat în acest suprem ţipet de paşi grei aşezaţi cu grije. L-am auzit
tesc, că în tot cursul zilei am fost agonie, tot dorul vieţii care se stinge, încunjurând jur în jur ocolul nostru,
obsedat de sentimentul, că cineva tot apelul depărtat către cerul ne oprindu-se pe urmă în faţa porţii
ne spionează de aproape, fără să-mi milostiv, toată durerea morţii. Iar baricadate. Auziam o suflare înceată
pot preciza de unde venea, pe ce în acest ţipet strident, tremurător, adâncă — răsuflarea animalului care
se întemeia acest sentiment. se împletea un urlet, intermitent, ne dădea târcoale. Ne despărţea de
adânc, o morăitură plină de furie
Aşa mult mă muncea gândul a- aceasta necunoscută spaimă a nopţii
cesta, încât i l-am comunicat şi pro şi plăcere, o grotescă acompaniare abea un slab gard de spini. Am
fesorului Challenger, care mi l-a a -strigătului de groază. A ţinut pus cu toţii mâna pe arme, iar
redus de grabă la o escitare cere două-trei minute acest înfricoşat duet, Lordul John a dat deoparte într’un
brală pricinuită de febră. De repe- în vremece frunzişul de deasupra loc spinii să poată privi în afară.
ţite ori am privit scrutător în jos, era viu de zborul fără cap al pase — Fe Dumnezeu! şopi Lordul,
convins câ voi vedea ceva, — fără rilor trezite din somn. Apoi a înce Mi se pare că-1 văd!
să văd, decât gardurile cetăţuei tat, deodată, ca şi cum s’a început. M-am dus lângă el şi plecându-
noastre şi deasupra, umbrele caver Am rămas multă vreme tăcuţi, în mâ peste umerii lordului privii prin
noase ale giganticului arbore, care mărmuriţi. Apoi Lordul John îngră deschizătură. Da, îl vedeam şi eu.
boltea deasupra capetelor noastre. mădi pe jăratec un braţ de crengi, Prin urmbra deasă a pomului se
Şi totuşi, perzista şi se potenţa în făcând să se înalţe de nou flacârele, desena o altă umbră, mai neagră,
mine sentimentul, că aveam aproape care luminau feţele înspăimântate vagă, nedefinită — o figură pitulată,
de noi, o fiinţă duşmănoasă, care ale tovarăşilor inei, şi îşi trimiseră plină de putere selbatecă şi ame
ne observa. O clipă m’am gândit la zarea până sus. în umbrele copa ninţare. Nu era mai înalt decât un
superstiţia Indianilor, la acel îngro cului de deasupra noastră. cal, dar curba spatelui îţi arăta gro
zitor Curupuri — duhul rău al pă — Ce-a fost aceasta? şoptii. simea şi puterea acestui animal.
durilor, — şi îmi închipuiam, că el — Vom putea-o şti abea mâine Răsuflarea sâsăitoare, regulată şi
putea doar să plutească, duşman dimineaţa, zise Lordul John. La tot voluminoasă ca pufăitura unei lo
nevăzut, deasupra noastră, cari i-am cazul a fost în vecini de noi. comotive, trada un organizm mon
invadat această ţară a lui. — Am avut privilegiul deosebit struos. O clipă, când s’a mişcat,
In noaptea aceia — a treia să auzim o tragedie preistorică, o mi s’a părut că prind lucirea alor
pe care o petreceam în Ţara Maple dramă din cele nenumărate, care doi ochi îngrozitori, verzui. Am auzit
White — s’a produs o întâmplare, s’au petrecut în alte vremi pe mar- un zgomot ca şi când s’ar fi târît
care ne-a lăsat o adâncă şi îngro ginele acoperite de trestii şi ale la încet înainte.
zitoare amintire, şi ne-a făcut să-i gunelor jurasice, când balaurul mai — Mi se pare că vrea să sară,
fim adânc mulţumitori Lordului John mare cutropea pe cel mai slab — zisei, ridicând cocoaşele. pustei.
că a întărit peste zi baricadele să zise Challenger mai solemn decât — Să nu tragi! Să nu tragi! şopti
laşului noastru. Durmeam cu toţii oricând înainte. — Norocul omului Lordul John. S’ar auzi la o depăr
în jurul focului, care da să se stingă, a fost, că în genealogia creaţiunei tare de mile tunătura în mijlo
când am fost treziţi — aş zice mai s’a născut la o dată târzie. In tim cul nopţii acesteia liniştite. Ţine
potrivit, că am fost zguduiţi din purile de dinaintea omului, pămân arma, ca ultima carte de joc.
Dacă dorifi
zaharical e , M E L I S S A ‘
line, cerefi TELEFON
6 48 şi 6 65
Lloyd 1356 12-26
