Page 7 - 1923-18
P. 7

25—IX 1923 ----------------------------- - - - - - - - - - -   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  - -  ----------------------------------  Pag. 267


          Ghiţă Berbec                 gândul  la  raţele  sălbatece  din  stu-   mai  slabe  bateri  de  vânt.  îşi  aţinti
                                       hăriş  şi  la  dânsa.  Nu-i  prea  era  lui   ochii  înainte,  atent  şi  ...întâia  oară
                                       de  vânat.  Dar  casa  par’că-1  apăsa,  în  viaţa  lui,  tresări  de  frică.  Par’că
      Noaptea  se  lăsase  rece  şi  grea
    din  cerul  întunecat,  peste  întinsurile   par’că-1  strângea  între  pereţii  ei  de   din  stuhărişul  nepătruns  la  orice
   îngălbenite  de  toamnă  şi  cuprinsese   lut  —  şi  eşise  la  larg,  să  respire,   nouă  frământare,  era  gata  să  iasă
   în  veşmântul  ei  negru  toate  tufele   să  gândească,  să  se  simtă  liber  a   cineva,... cineva de care fără să vrea,
                                       se  mişca  în  voe.  Da,  să  se  simtă  îi  era  frică.  Stătu  aşa  câtva  timp,
   şi  copacii  care  păreau  un  fel  de
   fiinţe  necurate,  îndoliate,  ce  se  le­  liber.                      dar  obosit  de  această  încordare  ner­
   gănau  alene  în  dreapta  şi  la  stânga,   Vântul  începuse  a  bate  mai  cu   voasă,  se  ’ntoarse  supărat  pe  spate,
    după bătaia vântului a s c u ţ i t p u r ­  putere,  rece,  chinuind  groaznic  ra­  îşi  puse  puşca  lângă  el,  îşi  încărcă
    tător  de  gemete  târzii  şi  urlete  în­  murile  bietelor  tufe,  iar  norii  se  fă­  luleaua  cu  tutun,  o  aprinse,  şi  se
    depărtate, ce răscoleau adâncurile.  cuseră  mai  groşi  mai  întunecoşi,  de   lăsă în voia gândurilor.
      Norii,  ca  nişte  balauri  uriaşi  se   nu  se  zărea  la  doi  paşi,  în  întune­  ......... „hm... i-am spus-o... A crezut
    încolăceau  pe  cer  în  svârcoliri  su­  rec. Numai ochii cei ageri şi drumul   că eu sunt Niţu lui Ivaşcu... la urma
    grumate,  se  rostogoleau  unii  peste   atât  de  cunoscut  îl  făcu  pe  Ghiţă  să   urmei  putea  să  ’nţeleagă  el  că  eu
    alţii,  ca  nişte  dihănii  înfuriate,  şi   nimerească balta.          nu  degeaba  joc  numai  cu  ea...  Dar
    rar  de  tot  lăsau  să  se  întrevadă   Ca  nişte  ziduri  nepătrunse,  înfio­  ea...  e?-i  tot  aşa  de  vinovată  ca  şi
    câte  o  stea,  sau  colţul  lunei  de-un   rătoare,  se  ridicau  trestiile  la  mal,   el  ....Putea  să-i  spună  drept...  îşi
    galben  rece  şi  mut.  Linţoliul  rece   drepte,  şi  un  foşnet,  prelungit,  a-   căuta  el  singur  de  drum...  Nu,  tot
    şi  pătrunzător  al  brumei  argintate   dânc,  ca’un  plânset  din  fundul  pă­  el ...El a ştiut bine că nu glumeam...
    se’ntirisese nevăzut peste tot şi amor­  mântului  se  înalţă  din  ce  în  ce  mai   Ei ...şi ce-i dacă l’am omorât? ...Ştie
    ţise  întinderile  ca  o  posghiţă  ţesută   puternic  din  legănarea  chinuită  ner­  cineva?  ...Dac’ar  şti  jandarmii  ori
    de somn şi din moarte.             voasă,  repetată  dar  nevăzută  a  stu-  primarele  ar  ţrebui’  să  fug  din  sat
      Ghiţă  Berbec  s’a  sculat  din  pat,   hărişului,  căruia  doar  vârful  îi  părea   ...dar  aşa  ...toţi  îl  cred  dus  la  vale
    şi-a  trosnit  oasele  într’o  întinsură   un  şarpe  negru,  uriaş,  ce  se  ondulă   ...Buuun tot n’or să afle ei...
  '  bruscă  —  s’a  frecat  la  ochi  —  şi   în  mişcări  repezi,  repetate,  deasupra   ...l-am  băgat  cuţitul  în  beregată,
    cu  mâna  lui  păroasă  şi  butucănoasă   unui  cazan  cu  smoală.  Părea  că  mii   da’  nu  vrea  să  moară...  m’am  Chi­
    şi-a  legat  curelele  opincilor,  încet,   de dihănii fug în lungul şi în latul a-   nuit... se zbătea ca un drac______ dar
    strâns  cu  nădejde,  aruncând  rar   cestei  mări  de  trestie  care  foşnea   de-acu  au  racii  hrană...  Păi,  eu  i-am
    privirile  afară  prin  ochiul  de  geam   când  mai  aproape  caşi  când  cineva  spus’o: „Măi hlăngăule, ai să-mi dai
    strivit  în  strângerea  pereţilor  de   ar  eşi  din  ea,  când  mai  departe,  de   socoteală  odată  ...şi  i-am  scrâşnit
    vălătuci.  Când  isprăvi  îşi  luă  su­  par’că  o  turmă  de  porci  ar  alerga  ...ştie  el...  Adică  m’a  crezut  prost...
    manul  pe  spate,  pipăi  ’luleaua  şi   urmărită  de  lup  călcând  totul  în  pi­  Prost Ghiţă Berbec...
    tutunul să nu le fi uitat acasă, şi-a­  cioare.                           ...Când  l-am  pus  la  pământ  şi
    runcă puşca plină de halice pe umăr,  Dar  Ghiţă  Berbec  ocoli  malul,  în­  i-am pus genunchiu’n piept, mai-mai
    îşi  înfipse  .cuţitul  la  brâu  şi  dădu  ţesat  cu  trestii  şi  ajunge  la  deschi­  să mă salte... ...păi avea el încredere
   .. să iasă.                         zătura unui lac limpede, unde, lângă  in  puterea  lui  ...he,  he  he  ...adică
      —  „Ghiţă,  mamă,  îi  friguroasă   mal,  lotca  lui  îl  aştepta,  lovită  mâ­  Ghiţă Berbec mai slab... he he...
    noaptea  şi-i  tare  întunerec“  se  auzi   nios  de  pământ,  legănată  apoi  în   ...  O  apă  largă,  largă,  fără  mar-
    glasul plângător al mamei.         salt  pe  unde  şi  iar  lovită  repetat  de   geni,  şi  neagră  şi  valurile  se  înăl­
      „Hm...  că  doar  nu’s  copchiP...   malul  înţelenit  de  rădăcini.  Ghiţa  ţau  pizmaşe  în  sus,  de  par’că  apa
    mormăi Ghiţă printre buze, şi trân­  se aşează jos: „Nici urmă de vânat...   ar  clocoti  în  clocote  mari,  mai
    tind  uşa  după  el  din  doi  paşi  apă­  Mai  bine  nu  mai  veneam...  Doar   mari  ca  muşuroaele  de  furnici...
    saţi  în  pământul  ce  se  sgâlţână  sub   aşa,  ca  să  nu  zic  că  n’am  fost“...   Şi  un  pod,  un  fel  de  pod  la  mij­
    loviturile  lui,  se  trezi  în  mijlocul   A  stat  pe  mal  ca  un  ceas,  gândin-  locul  apei  aceştia  neagră  ca  smoala,
    drumului umed ce‘ducea la şes.      du-se.  Vântul  a  mai  încetat  şi  pe   un  pod  îngust  şi  fără  capete  ...  şi
      .Înalt,  puternic,  cu  corpul  ca  de   neaşteptate,  doi  nori  s’au  dat  puţin   malul  nicăeri,  ci  tot  o  .întindere
    oţel,  cu  părul  răsfirat  pe  frunte  sub   în  lături,  lăsând  să  se  vadă  luna,   oarbă,  de  apă  întunecată,  clocotind
    căciula  lui  de  oae,  părea  un  urs   roşie,  ca  un  ochiu  îngrozitor,  aţintit   mereu  din  ce  în  ce  mai  tare...
    ce iese morocănos din vizuine. Su­  spre  pământ...  Şi  pe  apa,  neagră  ca   Şi  deasupra  un  cer  luminat,  un  fel
    flet  aspru,  cu  ochii  totdeauna  în­  smoala, se aşterne o cărare de sânge   de  zi  albă,  cu  o  lumină  subţire
    cruntaţi,  cu  mâna  grea,  şi  învăţat   roşu,  ca  pe  nişte  trepte  mişcătoare,   amestecată  cu  un  fel  de  praf
    să  nu  i  se  pună  nimeni  în  cale,  el   ce’se  ’nălţau  lin  neregulate,  înce­  aurit...  şi-i  atâta  lumină  de  fură
    era  cel  mai  temut  vânător  de  raţe  pând  dela  picioarele  lui  Ghiţă  şi   ochii,  orbeşte,  şi  nici  un  soare  nu-i
    şi  de  prepeliţe  de  pe  Prut  şi  din   până’n  partea  cealaltă,  o  dâră  de   sus.  Nici  cer  albastru,  ci  numai  o
    lacurile  mărginaşe  —  fără  să  ţină   sânge,  lată  ce  clocotea  uşor  şi  alu­  mare  nemărginită,  de  lumină  ne­
    seamă  de-i  boeresc  sau  nu,  căci   neca  încoace,  din  ce  în  ce  mai  lată   mişcată  —  o  pace  senină,  încre­
    încă  nu  a  fost  până  acum  nimeni   şi mai roşie.                   menită în atâta lumină nemişcată.
    care  să  îndrăznească  să  se  măsoare   Ghiţă  deslegă  lotca  dela  mal,  îşi   Jos,  pe  ppdul  cutremurat  de  clo­
    cu  el. Era  ocolit pe cât se putea —  luă  puşca  alături,  sări  în  lotcă  şi   cotele  mării,  el,  Ghiţă  Berbec,  în
    de flăcăii din sat, iar fetele nu prea  mână  uşor  spre  mijlocul  lacului.  genunchi,  şi  nişte  cue  care  prind
    primeau bucuroase tovărăşia acestui   Un  par  lung,  bătut  acolo,  servea  podul  îl  înţeapă  aspru  şi-i  întră  în
    lup  de  baltă,  crunt  şi  fără  lipiciu.   pentru  a  priponi  lotca  noaptea,  când   carne.  In  faţa  lui  Maica  Domnului,
    Nu-i  vorbă  că  nici  el  nu  prea  fă-  Ghiţă  sta  la  pândă  înăuntru.  II  ni­  cu  un  tulpan  mare,  negru  acoperită
   . cea mult târg cu fetele. Numai una,   meri,  se  priponi  de  el,  se  aşează  în   De  cap,  cu  o  fustă  mare  cenuşie,
    aceia...  o!...  şi  Ghiţă  Berbec  îşi   fund  şi  privi  înainte,  spre  stufărişul   până  la  călcâe,  cu  faţa  smolită,
    urma drumul la vale,’ spre baltă, cu  încă  frământat  de  înfiorările  unor  slabă, cu ochii aţintiţi spre el,
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12