Page 9 - 1923-18
P. 9

25—IX. 1923                                  C  O  S  I N  Z  A  E  N  A                         Pag. 269


          Jn coli, la casa ca                             Lumea pierdută
                oslvele...
                                                                 Roman de A., Conan Doyle
      In colţ, la casa cu ostreţe,                                                                 — Urmare —
      Cu poarta *naltă, meşterită,
      Sunându-şi ramurile-a toamnă                   CAPITOL XII.             articol  de  trei  coloane,  pentru  ga­
      Plângea o salcie despletită...                                          zetă  !  Cum  mi-aş  întemeia  deodată
                                                                     0
                                              ,A fost înfiorător în codru .
      Dar la ferestrele 'n lumină,          Am  fost  amintit  —  sau  poate  nu   o  strălucită  carieră!  In  proximul
      Sub boltitura de şindilă,                                               război,  fără  îndoială  aş  fi  trimis
      Drumeţii toţi avură parte           am  amintit,  fiindcă  memoria  îmi   corespondent.  Pusei  mâna  pe  o
      De-un zâmbet dulce de copilă.       face nebune feste în zilele aceste —,   armă  —  buzunarele  îmi  erau  pline
                                          că  eram  plin  de  mândrie,  că  trei   de  cartuşe  —  şi  ferind  spinii  dela
      Şi toţi drumeţii se’ndrăgiră        aşa  mari  oameni,  ca  tovarăşii  mei,  întrarea  în  tabăra  noastră,  mă  stre-
      De sfânta ei sburdălnicie —         îmi  mulţumiră  că  am  salvat  sau  cel   curai  afară.  Ultima  privire  mi-a
                                          puţin  am  ameliorat  mult  situaţia  adus imaginea lui Summerlee, ador­
      In colţ, la casa cu ostreţe         espediţiei  noastre.  Ca  cel  mai  tânăr  mit  deabinele  —,  cea  mai  necre­
      Era atâta poezie..!                 din  pârtie,  nu  numai  dupe  ani,  ci   dincioasă  sentinelă  din  lume  —
                                          şi  în  esperienţă,  în  caracter,  în  cu­  moţăind  din  cap  deasupra  jărate­
      ... Dar ce tulburătoare taină
      Şi-a ’ntins aripa-i de tristeţe,    noştinţe,  în  tot  ceea  ce  face  pe  un   cului.
      Că-atât de veştede-s azi toate      bărbat,  am  fost  umbrit  dela  început   Abea  am  înaintat  o  sută  de  yarzi,
      In colţ, la casa cu ostreţe.../?    de  înălţimea  tovarăşilor  mei.  Acum   când  am  regretat  deja  graba  hotă-
                                          m’am  ridicat  şi  eu.  Mă  încălzea  la   rârei mele. Poate am mai amintit
      Cea salcie 'n poarta meşterită      inimă  gândul  acesta.  Vai,  ce  amară  •  undeva  în  cursul  cronicelor  mele,
      Tremurătoarea doină-şi curmă,       e  în  urmă  gloria  urmată  de  cădere!  că  eu  sunt  o  fire cu  mult prea  ima­
      Co tainică cădelniţare              Raza  de  mulţămire,  care  îmi  dăduse  ginativă,  decât  să  pot  fi  un  om  cu
      Cernându-şi frunzele din urmă ...   o  oarecare  încredere  în  puterile   adevărat  curagios,  dar  că  am  o
                                          mele,  avea  să  mă  ducă,  în  chiar  adevărată  oroare  de  gândul  de  a  fi
      Din geamiXl mărturie însă,
      Atâtor cântece şi glume             noaptea  aceia,  la  o  aventură,  cea  crezut  fricos.  Şi  singur  aceasta  a
                                          mai  îngrozitoare,  pe  care  am  avut-o  fost  puterea,  care  m’-a  împins  îna­
      Azi nu mai sboară nici o rază       în  viaţa  mea,  şi  care  s’a  sfârşit  cu
      Şi nu mai râde nime 'n lume.                                            inte.  Nu  puteam  să  mă  întorc,  fără
                                          o prăbuşire, Ia care, de mă gândesc,   să  fi  săvârşit  nimic.  Chiar  dacă  to­
      ... Arar de tot doar, o jemee       mi să face şi acum rău.             varăşii  mei  nu  ar  fi  găsit  nicicând
      Şi-arată-o umbră ca de moartă         lată  cum  s’au  petrecut  lucrurile.   că  am  plecat  şi  că,  apoi,  de  frică
      Stând ore 'ntregi pierdută 'n gânduri,   Eram  prea  agitat  în  urma  aventurei   m’am întors cu mâna goală — mi-ar
      La fel cu salcia din poartă.        me|e  din  copac,  şi  m’am  căznit  în   fi  rămas  pururea  în  suflet  o  ruşine
                         Teodor Murăşanu  zadar  să  adorm.  Summerlee  stătea  insuportabilă.  Şi  totuşi  mă  înfioram
                                          de  pază,  şezând  plecat  deasupra  fo­  la  gândul  aventurei  în  care  m’am
                 Toamnă                   cului  stâns  de  jumătate,  o  figură   aruncat,  şi  aş  fi  dorit  să  mă  fi
                                          unghiulară  rigidă,  cu  arma  -cruce   putut retrage în mod onorabil.
        Frunze triste îngălbenite         peste  genunchi,  cu  barba  de  ţap   A  fost  îngrozitor  în  codru  !  Ar­
        Spre pământ încet se lasă.        înţepându-i  pieptul,  cum  moţăia  din   borii  erau  atât  de  deşi  şi  crengile
        Rândunele 'nbătrănite             cap.  Lordul  John  zăcea  tăcut,  în­  îşi  îmbinau  deasupra  frunzişul  bo­
        Se ridică obosite                 velit  într’  un  poncho  sudamerican,  gat, încât lumina lunei nu pătrundea
        De sub streşina de casă.          iar  Challenger  sforăia  de  răsunau   până  la  mine;  doar  ici  şi  colo  de­
         Toamnă lungă şi pustie           pădurile.  Luna  plină  se  '  ridi­  senau  pe  cerul  înstelat  crengile
        Peste ţară se întinde.            case,  aerul  era  binişor  rece.  Ce  înalte câte un bizar filigram. Dupece
         Vânturi reci încep să vie,       noapte  de  plimbare!  De  odată  îmi  mi  s’au  obişnuit  încâtva  ochii  cu
        Iar pustiul din moşie             trăzni  prin  cap:  „De  ce  nu  m’-aş  întunericul,  am  putut  distinge,  că
         lot mai mult pământ cuprinde.    plimba  puţin?“  Presupunem,  că  mă  aici  subt  arbori  sunt  diferite  nuanţe
                                          îndepărtez  neobservat,  o  iau  bini­  de  întuneric:  erau  locuri  în  care
        De mânia vremii grele             şor  până  la  lacul  central,  şi  dimi­  mai  zăream  câte  ceva,  pe  alt  unde
        Au plecat în ţări streine         neaţa  mă  prezint  de  nou  în  taberă  se  deschideau  umbre  negre  ca  căr­
        Şi cocori şi rândunele            cu  o  preciză  descriere  a  locului  pe   bunele,  parcă  erau  guri  de  peşteri,
        Ducând gândurile mele             unde  am  umblat  —  nu  aş  fi  din   făcându-mă  să  trec  în  fugă  pe
        Şi nădejdea spre mai bine.        clipa  aceia  un  tovarăş  şi  mai  vred­  dinaintea lor. îmi veni aminte ţipetul
                                          nic  şi  important?  Şi  atunci,  dacă   desperat  al  iguanodonului  ucis  —
        Codru-'şi plânge cântăreţii                                           strigătul  acela  înfiorător,  care  a
        Şi podoabele trecute.             insistă  Summerlee,  şi  găsim  vre-un
        In sclipirea dimineţii            mijloc  de  a  ne  coborâ,  ne  putem   străbătut  pădurile.  îmi  veni  în  minte
                                                                              capul  la  lumina  de  o  clipă  a  faclei
        S'au stins semnele vieţii         înapoia  în  London  cu  pricize  cu­  Lordului  John.  Treceam  acum  pe
        Şi măririle avute.                noştinţe asupra misterului din mijlo­
                                          cul  platoului,  până  la  care  eu  singur  revierul de vânătoare al acestei crea­
        Căte-o floare ’ntârziată          am  putut  pătrunde,  eu  singur  dintre  turi.  In  toată  clipa  putea  să  năvă­
        Pe câmpie mai tresare.            toţi.  îmi  fuge  gândul  la  Gladys.  lească  din  umbră  asupra  mea  acest
        Nori vrăjmaşi in zări s'arată     „La tot pasul ai prilegiu de eroizme“,   monstru îngrozitor, fără nume. M-am
        Aducând cu ei de-odată,           al  ei.  Mi  se  părea,  că-i  aud  aievea  oprit,  şi  luând  din  buzunar  o  car­
         Un trist cântec de ’ngropare.    vocea,  care  îmi  repeta  aceste  cu­  tuşe,  deschisei  arma.  Când  am  atins
                             Ioan Berghia  vinte. Mă gândii şi la McArdle. Ce  încuietoarea, îmi tresări inima de
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14