Page 13 - 1923-19

10—X 1923 --------- C O S I N Z E A N A - - - - ----------------- i-------------- Pag. 289

lor răniţi. O clipă au rămas singuri — Admirabil! strigă Challenger. Peste indieni a trecut un cutremur
prisonierii în mijlocul poenei. Admirabil! Pentru ceeace aţi făcut de groază. '
Mintea ageră alui Challenger a azi nu vă datorim numai noi ca in­ — Trebue să plecăm, degrabă,
cuprins într’o clipă situaţia. Alergă divizi nesfârşită recunoştinţă, ci v-o zise Lordul John. Dta, tinere-băete-
la înmărmuritul Summerlee, îl apucă datoreşte întreaga lume şiinţifică amice sprijineşte pe Summerlee. In-
de mână şi alergară amândoi înspre europeană. Nu stau la îndoială să dianii vor aduce bagaje. Grăbiţi,
noi. Doi dintre santinele au încer­ constat, că dispariţia profesorului să plecăm până nu ajung să ne
cat să-l urmărească, dar la doi paşi Summerlee şi a mea ar fi lăsat un vadă.
au fost oprite de gloanţele Lordului mare gol în istoria modernă a zoo­ In mai puţin de o jumătate de
John. Alergarăm înspre centrul lu­ logiei. Tinărul nostru prieten de colo, ceas am ajuns la desişul de spini
minişului să întâlnim mai degrabă şi Dta aţi săvârşit un lucru bun. în care ne-am mai adăpostit odată.
o clipă pe prietenii noştri nenoro­ Se plecă în faţa noastră cu ve­ Toată ziua am auzit strigătele oa-
ciţi, şi să le dăm în mâni câte o chiul lui zimbet părinţesc, dar „şti­ menilor-moime în partea dinspre
armă’încărcată. Dar Summerlee era inţa europeană“ ar fi tost cam contra­ vechia noastră tabără, dar nici unul
la capătul puterilor lui. Abea se riată dacă ar fi putut vedea în din ei nu ne-a găsit urma, nu s’a
mai putea ţine pe picioare. Pe în­ chipul acesta pe aceşti doi copii ai apropiat de refugiul nostru, aşa că
cetul oamenii moime îşi reveniră ei răsfăţaţi, nădejdea ei din viitor, toţi, albi şi roşii ne-am adâncit în-
din nebunia primului moment de în capul gol cu pieptul desvelit, cu tr’un somn întăritor. Moţăiam în
panică. Se apropiau prin tufiş, evi­ hainele în zdrenţe. Challenger stătea amurgul sării, când am simţit că
dent cu gândul să ne tae retrage­ între genunchi cu o cutie de con- cineva mă trage de mânecă, şi gă­
rea. L-am luat pe Summerlee de zerve deschisă, ţinând în mâni o sii pe Challenger, în genunchi lângă
subsuori, Challenger de o parte, eu zdravănă bucată de carne de ber­ mine.
de alta, şi ne-am început retragerea, bece din care muşca sănătos. In­ — Dta, dle Malone, conduci un
în vreme-ce Lordul John, cu arma dianul aruncă ochii inspre el, şi ziar, în care treci toate evenimen­
la ochi, ne coperea, trăgând de câte cu un uşor ţipet de groază se aruncă tele, şi poate vei avea intenţiunea
ori apărea vre-un cap sălbatec din de nou la pământ îmbrăţişând ge­ să îl si publici, zise solemn pro­
desiş. Vre-o milă şi ceva ne-au ur­ nunchii Lordului John. fesorul.
mărit brutele. Apoi renunţară să ne — Nu-ţi fie teamă, băete, — îl — Eu sunt aici în calitate de ra­
mai gonească, pe semne găsind pu­ încurajă Lordul John, bătându-1 pe portor de gazetă, răspunsei.
terea noastră şi constatând, că nu umăr. — Li-e frică de Dta, Dle — Foarte bine. Poate ai auzit
e lucru cuminte să se espue arme­ Challenger, şi nu e nici o mirare, azi din gura Lordului John Roxton
lor noastre ucigătoare. Când în fine pe Dumnezeu!... Haide, băete, haide, unele observări copilăreşti, inso­
am ajuns la tabăra noastră pustie nu-ţi fie frică, şi el e un om, ca şi lente, care ar conclude la oarecare
şi am privit în urma noastră, ne-am noi ceialalţi! asemănare... între mine... şi...
văzut singuri. — Iţi permiţi prea mult, Domnule! — Da, le-am auzit.
Ni se părea, că suntem singuri; strigă indignat profesorul. — Nu e nevoe să spun, cred,
dar greşeam. Abea am închis poarta — Dar a fost o adevărată salvare că ar fi extrem de ofenzător pentru
de spini a ţarcului nostru, ne-am pentru Dv. Dle profesor Challenger, mine, dacă s’ar publica asemenea
strâns frăţeşte mâinile şi ne-am în­ că sunteţi puţin altfel decât ceilalţi... inepţii şi minciuni la adresa mea.
tins morţi de obosiţi lângă izvorul De nu aţi fi sămănat atât de mult — Nu voi reda decât purul a-
nostru, când am auzit afară paşi, şi cu regele... devăr.
o voce plângătoare la uşa noastră. — Pe cinstea mea, domnule Lord — Observările lordului John de
Lordul Roxton alergă într’acolo, cu John Roxton, vă permiteţi lucruri...
arma în mână şi deschise poarta. — Nu spun decât purul adevăr. multe ori sunt extrem de fanteziste,
şi e în stare să găsească cele mai
Acolo stăteau în genunchi, cu faţa — Vă rog, domnule, să schimbaţi absurde cauze, faptului esperiat de
la pământ, cei patru supravieţuitori subiectul acesta. Observaţiile dv.
ai prizonierilor indiani, tremurând sunt fără însemnătate şi fără rost. multe ori, că în faţa unei figuri
demne, pline de caracter se simt
de frica noastră şi totuşi cerându-ne Chestiunea cea mai urgentă este,
apărare. Cu un gest espresiv, unul ce să ne ştim face cu indienii dezarmate, fascinate şi rasele de
oameni cele mai primitive. înţelegi
dintre ei arătă pădurile de jur îm­ aceştia? Cel’ mai cuminte lucru ar ce vreau să spun?
prejur, indicând, că sunt pline de fi sâ-i conducem până acasă la ei, — Perfect!
duşmani şi de primejdii. Apoi tâ- dacă am şti în care parte stau. — Las la discreţia D tale ches­
rându-se la picioarele Lordului John — Nu e greu să o ghicim, zisei
i-le îmbtâţişă şi îşi lipi faţa de ele. eu. Ei trâesc în peşterile din stân­ tiunea.
— Pe Dumnezeu! strigă Lordul cile de dincolo de lac. Apoi după o lungă pauză adause :
Iohn smulgându-şi perplex mustaţa. — Prietenul nostru de aici le — Regele oamenilor-moime de
Ce.păcatele noastre să ştim face cu ştie sălaşurile. Ce distanţă să fie altfel era o figură cu adevărat re­
nenorociţii aceştia? Hai scoală-te până acolo ? marcabilă — o personalitate pre­
gândace, şi iaţi fruntea de pe ciş­ — Vre-o douăzeci de mile bune, zentabilă, plină de inteligenţă. Nu
mele mele! zisei. ţi-a bătut la ochi aceasta?
Summerlee se ridică în picioare Summerlee morăi neîndestulit. — Da, o creatură cu adevărat re­
şi îşi umplu luleaua scurtă îămasă — Eu unul nu aş fi în stare să marcabilă, zisei...
rece de atâta vreme. merg până acolo... dar parcă aud Şi profesorul, cu inima mai îm­
păcată, se culcă să-şi urmeze som­
— lată-i mântuiţi şi pe aceştia! de nou brutele aceste în urma noastră.
zise. Ne-aţi scos pe toţi deadreptul Pe când vorbea am auzit şi noi nul tulburat de grija mare de care
din ghiarele morţii. Pe cinstea mea, departe în pădure ţipetele oameni­ s’a scăpat acum.
bine v-aţi făcut lucrul! lor — moime, care se apropiau. — Va urma. —