Page 12 - 1923-20

Pag. 304 - ............. ..................■ ■■■■ ----- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - ------------------------------ 25—X. 1923

runt, presărat pe ici pe colo de dârză la meetingul dela Institutul gat, adresă câteva întrebări, apoi se
arbori singuratici şi de poeniţe. Am zoologic? Nicicând n’-au fost ares­ apropie încet de noi şi ne înbrăţişă şi
recunoscut, că era calea pe care taţi vreodată trei vagabonzi, care pe noi pe rând. Apoi, la porunca sa,
am mers şi eu în memorabila mea să fi fost mai zdrenţuiţi, mai de­ întregul trib se aşternu înaintea
escurzie solitară, şi am încredinţat speraţi. Nu eram ce e drept, decât noastră la pământ, în semn de
pe tovarăşii mei, că ne duce dea- de vre-o săptămână pe acest platou, omagiu. Eu, din partea mea, m’ani
dreptul inspre cavernele Indianilor. dar toate hainele de rezervă ne-au simţit ruşinat, rău, în faţa acestei
Pe calea aceasta trebuia să mergem. rămas la poalele stâncilor, şi săp­ adevărate adoraţiuni, şi de pe faţa
Ne durea, că trebuia să părăsim tămâna care a venit peste noi a Lordului Roxton, şi alui Summerlee
vechia noastră tabără, şi regretam fost o săptămână grea, care a lăsat citeam acelaş sentiment; în schimb
nu numai lucrurile, pe care le lă­ urme asupra noastră: mai puţine Challenger creştea şi se înălţa ca
sam acolo, dar mai ales regretam, asupra mea, care nu a trebuit să o floare în bătaia soarelui.
că ne pierdusem contactul cu cre­ îndur plăcerile prinsoarei oamenilor- — Se poate că aceşti indigeni
dinciosul nostru Zambo, singura moime. Cei trei prietini ai mei îşi sunt un tip de oameni pe o joasă
noastră legătură cu lumea de din­ prierduseră pălăriile, şi îşi înfăşu- scară a desvoltării —- zise înălţin-
afară. Dar totuşi aveam cu noi rară în jurul capetelor* batiste; du-şi barba şi privind majestos în
toate armele noastre şi o bună can­ hainele le atârnau de pe trup în jur ’— dar felul cum se ştiu com­
titate de cartuşe, aşa,’că pentru un zdrenţe, şi nu le-ai fi recunoscut porta în faţa unor oameni superiori
timp oarecare aveam ce ne tre­ feţele negre, nespălate, sălbatece. lor, ar putea sluji de bună pildă
buia, şi nădăjduiam, să avem de Challenger şi Summerlee şchiopătau pentru mulţi dintre înaintaţii noştrii
curând prilegiu să ne întoarcem şi rău, eu de’ dincolo îmi târâm pi­ europeni. Curios lucru, cât de co­
să luăm contact cu negrul nostru. cioarele slăbănogite de lovitura de recte sunt instinctele oamenilor pri­
El ne promise că va rămâne la dimineaţa, şi gâtul îmi era înţepe­ mitivi !
postul lui, şi nu* ne îndoiam de nit ca lemnul de încătuşarea uci­ Era evident, că indigenii erau în
vorba lui. gaşe prin care a trecut.’ Eram o războiu, dupăce fiecare om era în­
Ne-atn urmat calea îndată după ceată stranie, şi nu mă mira de loc, armat cu câte o lance — un fir de
masă. Tinerul şef mergea în fruntea când vedeam pe tovarăşii noştrii bambus lung cu vârf de os — cu
noastră, călăuză, dar refuză hotărât Indiani, privindu-ne din vreme în arc şi săgeţi, iar de brâu le atâr­
şi indignat să ducă în spate vre-o vreme cu ochii miraţi şi îngroziţi. nau ghioage şi săcuri de bătae. Pri­
povară. După el urmau cei doi In­ Către seară am ajuns la ţărmul virile întunecoase, pline de ură,
dieni, care mai rămaseră în viaţă, lacului. Când am ieşit din desetul pe care le aruncau înspre codrii şi
încărcaţi cu puţinele lucruri, care de tufe şi am văzut înaintea noa­ repeţirea deasă a cuvântului „Doda“,
ne-au mai rămas. Noi, cei patru stră întinzându-se oglinda apei, ne dovedea îndeajuns că aveam a
albi, mergeam în urmă, cu armele prietenii noştrii indegeni au scos face cu o parte de oşteni, plecaţi
încărcate, gata de a trage. Când deodată strigăte de bucurie, arătând ca să mântuiască sau să răzbune
am plecat deodată răsunară în urma cu mâinile înspre largul lacului. pe fiul şefului lor, care trebuia să
noastră pădurile de ţipetele oatne- Era fără îndoială o privelişte ad­ fie tânărul indian salvat de noi. în­
nilor-moime; strigăte care păreau mirabilă cea ce se întindea înaintea treaga ceată, adunată cerc în jurul
a fi urale de triumf pentru" fuga ochilor. Alunecând uşor peste su­ şefului au ţinut sfat, în vreme ce
noastră, şi şi strigăte de bucurie că prafaţa stictoasă, o întreagă flotilă i’ioi stăteam tolăniţi pe o lespede
s’au scăpat de noi. Privind în urma de luntrii înainta repede înspre de bazalt aşteptând sfârşitul sfatu­
noastră nu am putut vedea decât partea de ţârm unde ne găseam noi. lui. Au vorbit doi sau trei oşteni,
coroanele dese a lumii de arbori, Când le-am zărit pentru primadată după care tânărul nostru prieten a
dar îndelungatele ţipete din urma eram încă la o depărtare de câteva ţinut o înflăcărată vorbire, înso­
noastră ne spuneau câţi duşmani mile, dar cum înaintau cu o viteză ţită de gesturi atât de espresive,
ne petreceau cu ochii din desisul mare, în curând au ajuns atât de încât aproape înţelegeam toate vor­
ei. Nu am observat că ne-ar fi ur­ aproape, încât vâslaşii ne-au putut bele Iui.
mărit, şi în curând am ajuns într’un distinge figurile. Deodată a zbucnit — Să ne întoarcem la lăcaşurile
ţinut mai deschis, unde eram la din piepturile lor un adevărat tunet noastre? De ce? — zise. — Mai
adăpost de atacurile dusmanior no- de strigăte de bucurie, şi îi vedeam curând sau mai târziu tot trebue să
ştrii. ridicându-se în picioare de pe o isprăvim odată. Tovarăşii noştri
Cum mergeam în coada convo­ băncile lor, agitând nebuneşte dea­ au fost omorâţi. Ce însemnează că
iului, nu mi-ain putut reţine un supra capetelor lopeţile şi lanciile. eu am scăpat? Nimic, de vreme ce
zimbet privind pe cei trei tovarăşi Apoi încordaţi de nou la lucru, zbu­ ceialalţi au murit. Nu e pace şi
de dinaintea mea. Era oare acesta rară în câteva minute peste apa hodină în viaţa noastră. Acum sun­
luxosul Lord John Roxton, care în care ne mai despărţea, îşi împinseră tem strânşi la un loc şi suntem
sara aceea m-a primit în aparta­ pe prundiş luntrile, apoi năvăliră gata. Oamenii aceştia — şi aici arăta
mentul lui din Albany, în mijlocul înspre noi aşternându-se la picioa­ înspre noi apoi spre cer— poruncesc
covoarelor lui persiane şi a ta­ rele tinărului lor şef. Insfârşit unul tunetului şi fulgerului. Când vom
blourilor lui, în lumina purpurie a din ei, un oni mai bătrânatec, care mai avea un asemenea prilegiu?
lampejor electrice de cristal? Şi avea în jurul gâtului o salbă şi la Să mergem înainte, şi ori ne pră­
oare era întradevăr acesta impu­ mâini brăţare de mărgele mari de pădim acum cu toţii, ori ne asigu­
nătorul profesor, care se răsti la sticlă, iar pe uneri pielea unui ani­ răm o viaţă liniştită? Cum să ne
mine de după biroul lui mare din mal de o culoare frumoasă pestriţă, întoarcem Ia soţiile noastre, aco­
camera de studiu din Entnore Park? alergă Ia noi şi îmbrăţişă cu multă periţi de ruşine ?
Şi în fine, putea fi aceasta figura dragoste pe tânărul, pe care l’am Oştenii mici, arămâi ascultară cu
austeră şi severă care se ridicase mântuit de moarte. Ne privi îndelun­ luare aminte vorbele oratorului, şi