Page 7 - 1923-20
P. 7
25—X. 1923 ------------------------------- ---------- C O S I N Z E A N A - --------------------------------- Pag. 299
CARNETUL LUI RADU ROMAN cuvânt, nu înţeleg de ce nu m-aşi
împăca chiar eu?
De MI HAIL GAŞPAR
XXV.
— Urmare — Lydiei. Cine tălmăceşte enigma a-
ceasta? Cine ştie să-mi descurce Pe ruinele fortăreţei vestite a
XXIII.
rostul acestei legături nevisate? Ah, celor şapte turnuri, — Iediculah —
...Mephisto! Te-am minţit ani de viaţa are atâtea taine şi e atât de am avut o senzaţie bizară. Am con
zile, ani de zile m’am înşelat pe mine scurtă, încât nu ajunge nici măcar topit în noi istoria atâtor suferinţi
însumi. Unde am fost, ce-am făcut? pentru descurcarea uneia. cari au dăinuit în pivniţele acestei
Nu ştiu. Un zid de pâclă s’a culcat Ce frumoasă este femeea aceasta ! citadele, prefăcută în temniţă pentru
între eri şi astăzi. îmi vine că am Câtă viaţă, cât suflet într’însa! delicvenţii politici, în epoca de
fost adormit de un vrăjitor din bă Am voit nu odată, să-i pun între strălucire a imperiului osman.
trânele basme ale copilăriei mele, barea, să-mi spună, ce a fost a- Şezând lipiţi unul de altul, am
din puterea căruia m’a scos acum nume, ce a îndemnat-o să facă po ştiut pomeni de aţâţi mazili, poloni
o zmă. Spune-mi, ce-a fost? Tâlcu- pas vieţii ei tinere la mine, copac şi români, cari şi-au îngropat tine-
eşte-mi enigma aceasta a sufletului şubred şi despoiat de bătaia atâtor reţa şi bărbăţia în beciurile întu
omenesc? De ce am lâncezit atâta vânturi? necoase. Ne-am adus aminte de
vreme? De ce am fost ca o alăută N’arn îndrăznit. De ce nu ştiu. atâtea jupânese, din ambele ţări
;
descordată? Unde mi-a fost sufletul Mă prindea aşa o teamă nelămurită, cari îşi secau vlaga ochilor acolo
si de ce a fost îngheţat viata mea. o înfrigurare mistică. îmi venea, că departe, de dorul bărbaţilor cari
Tu taci? aşi încerca taina unui cavou. Şi aşa, putrezeau aici, pe ţermul celei mai
Priveşte cum râde firea! Priveşte stau aici la fereastra deschisă’, adă fermecătoare mări. Lydia îşi culcă
şi vezi, câtă lumină e afară, cât soare stând glasul ei dulce care-mi dă de capul ei blond pe umerii mei, şi
şi ce de balsam în aer. Uite, ce al ştire că ochii ei frumoşi, ochii aceia ascultând perduţă în reverii poves
bastră e marea, şi ascultă cum tros mari, cenuşii, s’au deschis iară pen tirile mele despre boeri, magnaţi,
nesc muşchii mei, amorţiţi de atâţia tru a mai ferici o zi — sufletul meu. pretendenţi de tron, cari în dorul
ani. De unde puterea asta dintr’o- Ce egoist am devenit. după mărire, şi-au găsit în pivniţele
dată, de unde valul de energie? Şi, Nu pot însă scăpa de un senti acestei Iediculah mormânt înainte
aşi râde întruna Mephisto! Aşi râde ment ciudat. E o umbră care o de vreme.
şi’ aşi îmbrăţişa aşa, într’o cuprin simţesc puindu-se între mine şi Şi mă întreabă:
dere, întreagă această lume. Me femea aceasta la toate prilejurile. — Radule, mai este oare sub
phisto! E frumoasă viaţa şi are în Şi o simţesc aceea, îmi dau bine soare neam, carele să fi îndurat
ţeles ! seama de prezenţa ei. Nu i-am spus atâtea ca neamul meu şi al tău?
Ah! Mă plictiseşte tăcerea ta.
încă nimic Lydiei deşi sufletul ei — Să întoarcem chestia Lydio.
bănue ceva. La început credeam că Mai este neam sub soare, care să
XXIV.
e reflexul sentimentului întrării în se poată mândri cu atâtea pagini
Locuim acum împreună. Lydia are necunoscut. Căci, e totuşi un ce aurite în istoria lui, ca neamul meu
un suflet de copil şi, stăpânit de curios, că nici azi nu ştiu nimic din şi al tău?
temperamentul ei pare că întineresc trecutul acestei femei. — Ce bun eşti tu, Radule ! Spune,
şi eu. Zilele trec într’o veselie fără Ne-am găsit aşa la întâmplare şi de ce eşti tu atât de bun?
să le mai port grija. Nu mai am in întâmplarea a fost şi nunul căsni — Cum asta:
teres pentru nimic. Lumea, o simţesc, ciei noastre. Bătrâna ei prietenă e — Nu ştiu, dar îmi închipuesccă
a rămas undeva departe. Sufletul o carte cu şapte peceţi. Peste tot tu eşti cel’ mai bun între oameni.
meu, acrit de mizeriile vieţii trece îmi face impresia că nu are indi De cum te-am văzut pentru întâiaş
acum prin o puternică criză. Să fi vidualitate. E umbra Lydiei. Voinţa dată am avut această impresie. De
găsit acum, la zenitul vieţii aceea, acesteia este şi voinţa ei. Ce legă atunci impresia mi-a devenit-cre
ce zădarnic căutasem până acum? tură este între dânsele, nu pot să dinţă. Şi de multeori când mă sim
Mă folosesc de ceasurile dimineţii ştiu. Nu odată eul meu încearcă să ţesc copleşită de bunătatea ta, îmi
când dorm toţi ai casei, pentru a se revolte împotriva acestei situaţii vine aşa, că tu trebue să fi suferit
mă reculege sufleteşte. Şi stând în curioase. Dar Ia auzul glasului me mult, mult, în viaţă. Atât am învă
faţa carnetului meu, îi frunzăresc talic, cu timbru de argint, nedu ţat şi eu, că numai oamenii cari au
agale filele îngălbenite pe alocuri meririle mi-se resfiră şi sentimentul suferit mult, pot fi buni ca — tine.
şi, mă gândesc, dacă sunt tot eu unei dulci neputinţe îmi încătu — Eşti o copilă Lydio! Am su
cel ce înseamnă note zilnice sau, şează voinţa. Şi atunci mă întreb: ferit, e ’drept, dar am suferit prin
un altul s’a sălăşluit în bătrâna al ce rost are curiositatea mea? Şi, la mine însumi. Cum să-ţi explic a-
cătuire de lut. ’Gândurile aleargă ce bun? ceasta? In mine era suferinţa, nu
răsleţe peste ani. In rotirile fumului Las’să grăiască în limba-i tainică ini-a venit dela oameni. In oameni
de ţigară se conturează chipuri şi sărutul lung cu fiori necunoscuţi şi eu m’am înşelat, numai cum se mi-
:
icoane din cele trecute vremi. Prie îmbrăţişarea albelor braţe. In beţia şală fiecare’om în semenii sâ . In
teni şi duşmani, iubiri de o zi, pe târziei iubiri să tacă creerul. Soartea viaţa mea de hoinar eu n’am a
ste cari vremea a culcat păinjenişul carea ne-a împreunat cărările, re- avut atingere cu oamenii. Din p
amintirilor. Toate îmi par ca nişte spunde dânsa la toate întrebările. ţinui însă ce a fost, am cules
plăsmuiri ale unui creer înfierbântat. Moslimii au un cuvânt pentru toate ca să învăţ să nu-i cinstesc. înec o,
A fost, sau nu? lucrurile necuprinse de mintea ome eram şi eu ca şi dânşii. E o lege
Şi peste întreg acest tablou ră nească : „Mektub“, aşa a fost scris. mai tare ca noi,-pe care am înţe-
sare, aşa, fără s’o fi chemat, icoana O lume întreagă se împacă cu acest les-o târziu.
