Page 8 - 1923-20
P. 8
Pa*. 300 C O S I N Z E A N A 25—X. 1923
O DRAG POPORUL MEU!... — Te superi dacă aş deveni in
discretă?
GH. V. BUTNARIU — Nu, întreabă.
— Ai iubit mult?
P. S. Lucian al Romanului
— Am iubit Lydio şi am fost în
Din culmea lui stâncoasă profetul iar coboară şelat. Am iubit apoi iarăşi şi atunci
Să bată spre cetate acelaş drum din greu am înşelat eu şi aşa mai departe,
Cu-aceeaşi frământare şi trudnică povoată mereu cu aceeaşi variaţie. E şi a-
Ce sufletu-i cucernic i-l chinue mereu. ceasta o lege mai tare decât noi, şi
Şi murmură când paşii cărarea o măsoară: şi pe aceasta ajungem tă o cunoaş
„O, iată vin la tine şi azi poporul meu ! a tem prea târziu. Capul blond al Ly-
diei se plecă. Intre degete fărămiţia
inconştientă cotorul unei vineţele,
In peştera-i din munte, cu fulgere şi tunet
Se cobortse Domnul să-i dea poruncă iar: crescută aici între două cărămizi.
Intr’un târziu, ridică ochii ei mari
„Prin gura ta grăi-voiu cu furtunos răsunet şi frumoşi — de câte ori îi vedeam
„Acestor fii nemernici! Tu spuue-le-vci dar
„Ce groasnic detuna-va al prăbuşirii vuet mi se păreau tot mai frumoşi —
„Când vieţii lor, de-acum nu le-oi mai fi strejar!" privindu-mă lung şi cercetător. Sim
ţeam că vrea să pătrundă în sufle
tul meu. Pe urmă văzui apărând
Şi-acolo în cetatea cu cânturi şi ospeţe conturele unui surâs galeş în colţul
Intrând strigă profetul: „Poporul meu, ascultă gurii şi cu jumătate glas îmi zise:
„Porunca grea ce-apasă slăbita-mi bătrâneţe ?“ — Eşti un cinic şi urâcios.
In juru-i s'adunară atuncea tot mai mulţi li apucai capul în mâni, întor-
Oşteni, judeţi şi paznici şi feţe săltăreţe cându-i faţa spre mine. Mi-am pier
De ghiarele furiei de prin taverne smulţi.
dut pentru câteva clipe privirea în
nemărginitul albastru al ochilor ei.
„Nebune! Iar ne tulburi cu glas de cucuvae?“ Ah, ochii aceştia, îmi păreau puru
Şi-asupta lui cu pietre se năpusteau mereu rea uu abis imens, carele mă atră
Să ’ngroape-acum de istov sub ucigaş a ploac gea mereu spre nenumăratele lui
Pe-acest bătrân cucernic trimis de Dumnezeu. visuri, tainice şi mute. Ce ascund
Ci el, ştergăndu-şi fruntea de-a sângelui şiroaie în adân&il lor aceşti doui ochi? Mă
Le tot plângea de milă: „O, drag poporul meu!“ simţesc atras de culoarea lor şi bu-
ln memoria marelui filosof francez Ernest Renan au fost mari serbări in oraşul Treguier, unde filosoful a văzut lumina zilei.
Chipul nostru arată pe Noemi Renan, fiica marelui filosof in tovărăşia lui Barthou, mare politician francez, care a ţinut cu prilejul
acesta un discurs memorabil. In urma d-nei Noemi Renan, vine fiica ei, nepoata marelui Renan.
