Page 4 - 1923-21

Pag. 312 C O S I N Z E A N A 10—Xî. 1923

rului, şi eu îl sorb, aşâ cum o fiară
sălbatică soarbe din sângele altora.
Am simţit pe frunte buzele ei
arse, şi dogoarea lor mi-a aprins
tot sufletul.
O lume nouă, necunoscută mi-a
oprit drumul şi gândul.
l-am prins mâna şi-am întrebat-o
frăţeşte.
■
— Cum stai aici?
:{/■ y
— Unde?
— In iadul ăsta !
A râs, ş’a plâns. A plâns, ca
un copil ’ care poartă dojana u-
nui păcat şi apoi a râs, a râs ca
un nebun, ce nu cunoaşte moartea.
Mi-a tălmăcit tot nenorocul unui
suflet, care s’a bucurat de toate da­
rurile pământului dar care a trebuit
să stârşească aşa, înţr’o tavernă.
— Nu-mi pare rău, c’am ajuns
aici ! Nu-i nici o deosebire între
viaţa de aici şi aceea în care te
zbaţi Dta. A trebuit să cobori câ­
teva trepte de lemn. ca să ştii că
şi aici trăeşte o-Jume.
— Ce groază !
— Nu te mira. Nu-i nici o groază.
Aici îi viaţă, dincolo nu-i decât o
înşelare. Atât. Lumea de aici, e lu­
mea de acolo. Aici clocotesc patimi,
dureri, aici se zbat sufletele şi îşi
dau drumul pornirilor pe care lumea
de afară le blesteamă!...
- Un- pahar s’a făcut puzderii, în
zidul murdar şi o schijă mărimlă
'rm-a_atii)s btrzâ-de"7os?~”
Picăturile de sânge mi-au înflorit
ca două garoafe roşii.
Evacuarea insulei Corfu a fost un eveniment de mare însemnătate pentru Grecia şi Am simţit cum moartea îşi flutură
populaţia oraşului a ieşit în massă la ţărmul mării spre a privi retragerea trupelor aripa pe lângă mine.
italiene din oraş. Evacuarea s’a întâmplat fără nici un incident, in deplină linişte Marinarul, de alături trântit peste
şi ordine. duşumeaua murdară, părea mort. O
pecete de sânge îi cernise fruntea,
„De ce cu ochii tăi frumoşi“ fletul meu se petrece ceva me­ pe când dinţii albi ca hurmuzul,
„Prinzi gândurile mele“... canic. strângeau luleaua înegrită.
Golesc şi eu paharul şi ultimul După câteva clipe, la masa mea, O femee cu părul vâlvoi şi haina
strop simt cum îmi arde ^buzele. apare un chip de femee. căzută de pe umeri, îşi împleteşte
Obrazii, prinşi în dogoarea unor Batista roşie de pe cap îi adă­ mânile peste o masă umedă, in to­
vise, se aprind şi ard. postea o frunte mică şi-i prindea vărăşia unor necunoscuţi, care abia
Văd aevea cum viaţa e o nemă­ buclele, inelate. Ochii negri, mai mai puteau să-şi susţie trupurile
surată amăgire. Ochii îi simt u- negri ca noaptea, ascundeau în ei istovite de beutură şi desfrâu.
mezi şi faţa înroşită, tremură. urmele unei frumşeţi. Din colţul lăutelor, un cântec
Cântecul se repetă. Femeia pri­ — Nu te superi!... abia îşi putea face loc, printre nourii
meşte flori şi pahare cu vin. Nu i-am răspuns. Simţeam cum de fum şi păcate...
Mărinarul îl soarbe ultimul strop, taverna se învârteşte cu mine.
iar paharul îl sfarmă. Am sorbit paharul şi am închi­ ...La ce în suflet porţi icoana
îşi muşcă buza de sus, şi o pi­ nat fără o şoaptă. Femeii, care nu-i a ta.
cătură roşie ca floarea de mac, se — De ce eşti mohorât! M'am ridicat. Simţeam încercuirea
prelinge printre dinţii albi. Nu-i pot — Nu ştiu. braţelor, care apăsau peste umerii
tălmăci gândul, dar din privirea lui — Ai gândurile risipite? mei. Le-am desprins încet, şi le-am
se desprinde, viaţa unui om nă­ — Nu. coborât pe nesimţite peste masa
căjit. — Atunci ? Bea tot... Soarbe-k umedă de vini
Băetanul, care mă serveşte, re­ E ultima picătură şi-i pentru mine! Zările îşi cerneau argintul, prin­
petă sticla, fără să i-o cer şi-mi Şi am băut ultima picătură. tre zăbrelele înegrite ale tavernei.
întovărăşeşte paharul. Mi se părea că se prelinge în M’am strecurat cu teamă, printre
Nu i-am spus un cuvânt. In su­ paharul meu din sângele marina­ mese şi scaune răsturnate, ocolind