Page 6 - 1923-21
P. 6

Fag. 314                                C  0  S  1  N  Z  C  A  N  A                         10—XI. 1923

                       CUM ASCULT ISPITA                                             TODEA NEBUNUL
                       G. ROTICĂ                                                     MUNTEANU-MIO
                       Sântem atât deaproape; în haina ta o floare
                       O prind la pieptul tânăr gătit de sărbătoare,                   De  unde  a  venit,  nimeni  nu  ştie
                       Şi pieptul alb şi fraged ca floarea unui crin                 să  spună.  A  Intrat  în  sat,  pe  o  zi
                                                                                     de  vară;  s’a  dus  la  notar,  la  primar,
                       II simt cum se ridică si iarăş cade lin,
                       II simt atât deaproape şi calda-i respirare                   a  cerut  să  i-se  dea  voe  să  locuiască
                               }
                       Aprinde  n mine gândul: oare-aş găsi ertare                   în  sat.  I  s’a  dat.  Şi-a  cumpărat  o
                                                                                     moşie,  şi-a  zidit  pe  ea  o  casă.
                       De mi s’ar face braţul acuma vinovat?                         Acesta  îi  este  trecutul.  Şi  era  de
                       Şi cum ascult ispita, cu sufletul legat
                       De pieptul alb şi fraged, de-ă ta Jiinţă 'ntreagă,            40  de  ani  Todea.  când  s’a  aşezat
                       Deodată simt cum trece prin taina ce ne leagă,                în  comună.  Şi  nici  după  ce  au  tre­
                                                                                     cut  zece  ani,  oamenii  nu  îi  dădeau
                       Simt printre noi cum trece un înger nevăzut...
                       Şi mâna mi-a desprins-o duşmanul ce-a trecut.                 mai mult. Mulţii, îl învinuiau că stă
                                                                                     în  legături  cu  Necuratul,  căci  căuta
                                                                                     ceartă  şi  pâră,  pentru  a  pierde  su­
                        ŢARA SCUMPĂ TE SUGRUMĂ HOŢII!                                fletele  credincioşilor. Mic la statură,
                                                                                     cu un cap enorm, şi pătrat, cu ochii
                       IUSTIN ILIEŞ1U
                       Prittinilor :„COR. ZELEA CODREANU Şl 1. 1. MOŢA.              mici,  ascunşi  sub  fruntea  eşită,
                        Vai, ţara noastră scumpă, te răpun mişeii!                   aproape  zilnic  îl  vedea  judecata.
                       Avutul tău îl sug străinii!                                   Căci  zodia  acestui  om  era  să  tră­
                       In cerul tău murit-au Dumnezeii, —                            iască  împrocesuând,  pe  unul  şi  pe
                       Pe măndrele-ţi poeni cresc mărăcinii...                       altul.  Poate  la  intentarea  proceselor
                        }i-s plaiurile pline de tâlhari,                             îl  împingea  şi  timpul  liber.  Averea
                       Cari jefuesc bogatele ogoare —                                lui  consta  dintr'o  casă  şi  grădină.
                       Şi legea ţi-e târâtă în noroi,                                In grădină îşi sădea el din fiecare şir
                       Religia călcată în picioare!                                  al  specialităţilor  de  legume  câte  un
                                                                                     strat  încât  el  avea  de  toate,  dar
                       N’avem  voe    nici să te iubim,                              avea  numai  pentru  el  şi  nu  cum­
                       Navem  voe     să     te ’mbrăţişăm,                          păra  nici  vindea.  In  ceea  ce  pri­
                       N’avem  voe    să     te sărutăm                              veşte  îmbrăcămintea,  era  nespus  de
                       Navem  voe     să     te ocrotim!                             caraghioasă  în  ochii  locuitorilor  co­
                                                                                     munii:  o  pălărie  cu  bordurile  enorm
                        Vai, ţara noastră mândtă, te sugrumă hoţii                   de^largi,  poreclită:  ploierul  lui  To­
                       Exploatatori ai bogăţiei tale,                                dea,  cusut  cu  fâşii  de  pânză  albă.
                       Şi noi privim neputincioşi,                                   Când  fâşiile  putrezite  se  rupeau,
                       Cu inimi arse de adâncă jale.                                 —  moment  care  era  aşteptat  Cu
                       Când în pornirea dragostei de neam                            nerăbdare  de  copiii  satului  —
                       Noi cutezăm să-ţi apărăm averea,                              aceştia  îi  aruncau  în  casă  pe
                       Suutem crucificaţi şi pălmuiţi,                               geam,  fâşii  de  diferite  culori,  pe
                       Şi ocnele ne mistue puterea!                                  care  Todea  le  întrebuinţa  să-şi  câr­
                       Noi n’avem voe să te adorăm,                                  pească  din  nou  tovărăşul  de  zece
                       Noi n’avem voe să te apărăm!
                                                                                     ani, care împopoţonat cu aceste făşii,
                        Vai, ţara noastră sfântă, te-au vândut păgânii               stârnea  hohote  de  râs,  în  ascuns
                       Şi-ţi duc comorile peste oceane,                              în  peptul  micuţilor.  Cămaşa  îi  era
                        Te speculează parveniţii mârşavi,                            formată dintr’o piele de oaie, iar
                       Şi plaiurile îţi rămân orfane!
                       Adăposteşti atâţia asasini
                       Şi criminali, în pompă şi ’n palate —
                       Iar noi — pâmânt din sfântul tău pământ, —
                        lot fără drept şi fără libertate!
                       Nici numele tău nu-l putem rosti
                       De ura celora, cari te-au vândut,
                        Cari te-au tradat, cari te-au pierdut —
                       Suntem încătuşaţi, orfani de bucurii...

                        Vai, ţara noastră scumpă, cum te rod infamii,
                       Şi cum te umilesc în desfrânata lor paradă,
                       Mândria ta se clatină jub jugul
                       Acelor, cari te pradă!
                       Şi nu mai vine Omul Nou,
                        Viteazul aşteptatei mântuiri,
                        Ca un titan să îşi înalţe fruntea
                       De-asupra gloatelor de imbecili şi de vampiri!
                       Să te ridice din noroi, să se jertfească,
                        Grădinile de mărăcini să le plivească                       ^Un salt splendid peste un pârău de cinci
                       Şi să te facă ţară românească!                                            metri lăţime.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11