Page 11 - 1923-22-23
P. 11

25—XI şi 10—XII. 1923-------------------- - - - - - - - - - - C  O  S  I  N  Z  E    A  N    A    - -  Pag. 335


      aţa  !  Să  n’o  bârfiţi,  să  n’o  stricaţi   EMIL ISAC :                E  o  confesie  sinceră,  deschizând
      nici odată. Ce nesocotinţă!         POEME IN PROZĂ                      noui orizonturi.
        Obicinuia să zică.                  Dl  Emil  lsac,  cu  volumul  Poeme   Acelaş  tablou  revine  în  „Fereştile
        Uneori  o  prindea  dorul  de  rrare   în  proză,  ne  aduce  o  contribuţie   satului“.  Frerestrele  sunt  cernite  de
      şi  se  ducea  %,acasă“.  Găsea  ocâzie   literară de incontestabilă valoare.  noapte.
      de  călătorie  şi  atunci  rudele  zadar­  Dacă  nu  ne  înşelăm,  e  al  treilea   „Şi  deodată,  din  fundul  satului
      nic  o  aşteptau  un  an,  doi,  Lila  nu   volum,  în  afară  de  piesa  d-sale   porneşte  un  drumeţ.  Toiagul  lui
      se  arăta  nîcăiri.  Avea  şi  în  Italia   teatrală  „Maica  cea  tineră',  pe  care   este  de  argint,  barba  de  spumă,
      rude  bune.  Se  întorcea  apoi  cu  ro­  nu  am  vâzut-o  în  volum  aparţinând   cunună  de  smeură  pe  frunte,  în
      manţe  noi,  cu  bogăţie  nouă  de  ve­  şi de altcum, altui gen literar.  urma  Iui  ciripesc  paserile,  apele
      selie şi dragoste de viaţă.           Volumaşul  de  poezii,  apărut  cu   încep  să  sune,  florile  îşi  desfac
         Şi  dragostea  aceasta  a  aşezat-o   vr’o  cincsprezece  ani  în  urmă,  n’a   petalele, albine zumzesc şi drume­
       deasupra  tuturor  rudelor  acelora   deşteptat vr’un ecou literar deosebit.   ţul  bate  cu  degetul  la  fiecare  fe-
       cari  din  lăcomie  de  avere  au  des-   Doar  Ilarie  Chendi  de  s’a  hărţuit  cu   reastă.
       moştenit-o de bunurile pământului.  el într’un foileton al „Tribunei“. Era   Şi  fereştile  să(?)  deschid, feţele
         Nici  o  răutate  n’a  putut-o  umili,   un  volum  prea  avansat  acesta,  cu   zimbitoare  bat  la  geam  (?)  lumi­
       căci  nici  o  muncă  nu  era  atât  de   reminescenţe din Baudelaire şi Ver­  nează  uliţele,  câinii  latră,  cocoşii
       grea  pentru  ea  ca  să  n-o  iacă  cu   laine. Forma lor desăvârşită a amăgit   bat din aripi.
       voie bună.                         pe  autor,  fiind  pe-atunci  prea  tinâr,   Drumeţule,  bate  şi  Ia  fereastra
         Când  ochii  ei  strălucitori,  ca  doi   «.a  să  se  coboare  până  în  adâncul   sufletului meu...“
       licurici  negri;  nu  mai  vedeau  să   fundului.                         Ce  evocător  tablou  al  dimineţii!
       coase,  tuşa  Lila  ne  înpletea  ciorapi,   Volumul  al  doilea  „Ardealule,   Mai  amintim  două  tablouri  din
       scărmâna fulgi. Am şi acum .o per­  Ardealule  bătrân“  constitue  o  ade­  războiu: „Un plug ruginit“ şi „Clacă“,
       niţa  mică  din  pene  de  gâscă  cură­  vărată  schimbare  de  front,  în  acti­  încheiând  cu  câteva-  rânduri  din
       ţite  de  mânuşiţele  ei  abile,  vrăjite.   vitatea literară a autorului.  „Feciorului  meu“  de  o  adâncă  du­
       Când  îmi  aduc’aminte,  cu  cât  drag   Valul  cernit  al  războiului  a  trezit   ioşie :
       mi-a lucrat-o, o sărut.            cu  totul  alte  emoţii  în  sufletul  au­  Iţi dormi visele tale pe perne de
         A  trăit  optzeci  şi  şase  de  ani,   torului.  Paginile  sunt  observate  şi   ’ vrajă,
       cântând  şi  jucându-se  cu  viaţa,   simţite:  flăcăi  delà  sate  mergând  la   Şi stele îţi sclipesc ca licurici pe
       acolo  unde  alt  om.  pe  lume.  s’ar  fi   front,  cu  steagul  românesc:  cel   fereastră,
       simţit  nespus  de  hefericit.  A  murit   dintâiu  steag  românesc,  ce  a  tra­  Lumea e un măr de argint
       frumos,  într’un  amurg  de  toamnă,   versat stradele Clujului.
       cu  fereastra  deschisă,  uitându-se               * *                    Ochi buni, ochi mici, voi nu ve­
                                                          *
       la  cer  şi  făcând  ea  singură  semn   Volumul  din  urmă  e  un  pas  ho­  deţi în lume afară
       femeei  care  o  îngrijea,  să-i  dee  în   tărât  spre  originalitate.  Mici  remi­  Privirea noastră se opreşte Ia
       mână lumânarea...                  niscenţe  de  artificialitate  mai  revin   zimbetul de mamă.
         A  adormit  visând  parcă  şi  acum   ca  în  şirele  „Şi  lângă  lacul  lacri­
       de  frumseţa  stelelor,  a  florilor  şi  a   milor  aflai  un  copil,  care  se  juca   O, fecioraşul meu, tu liniştit şi
       infinitului  nepătruns  de  unde-i   cu  căpăţina  tatălui  său  mort  şi   şi alb copil.
       răsunau ne’ncetat cântările ei dragi...  fluera“.  (pâg.  5);  sau  în  poemul   Cu mânile tale n’ai ridicat încă
         Dar  în  sufletele  noastre,  a  copii­  „ZimbetuT (pag. 39).             sabie şi biciu,
       lor  cari  am  iubit-o,  a  ramas  amin­  Dar  autorul,  trecut  peste  proba   Să loveşti, să ucizi la comandă,
       tirea  ei:  o  pildă  vie  şi  luminoasă   de  foc  a  talentului,  vede  viaţa  aşa   Cu mânile tale încă n’ai numărat
       despre  hărnicia,  agerimea,  voioşia,   cum este, prin prisma lui sufletească.  argintii
       bunătatea  şi  veselia  cu  care  a   „Singur  în  codru“  ia  proporţiile   Ce ţl-se dau pe visuri şi dureri.
       ştiut  ea  să-şi  împodobească  .viaţa   unei confesii, a unei reveniri la dru­
       orfană  şi  să  răspândească  pretu­  mul cel drept.                      O, fecioraşul meu...
       tindeni farmecul ei.                    „Fagule,  fagule,  oraşul  care-1   In întunerecul, în care te apuc
                                             vezi  în  depărtare,  te  ureşte.     în braţe,
                                             Mereu  se  gândeşte  să  trimită  se­  Şi numai dragostea ne încălzeşte :
                                             curi  împotriva  ta.  Căci  lemnul   Iţi fac eu bine, că te sărut lung-
                                             tău,  îi  trebueşte  pentru  spânzu­  lung cu lacrămi,
                                             rători  şi  sicrie.  Fagule  bătrân,   Ori  cel  mai  mare  bun  ţi-l-aş  da
                                             cuminte  şi  frumos,  tu  tată  al  pă­  Dacă te-aş gâtui?
                                             durii,  pe  care  te-a  sădit  furtuna,                PETRONIUS
                                             fagule cuminte şi frumos, am venit
                                             astă noapte să-mi vorbeşti. Spune,
                                             unde-i  Dumnezeu?  Tu-1  cunoşti
                                             căci  în  tine  este  seva  veşniciei,
                                             în  tine  este  creşterea  şi  puterea,
                                             în  tine  stă  vremea  şi  rădăcinile
                                             tale  sunt  morţii  cu  şoaptele  lor“.
                                           Şi, de încheiere:
                                               ...„Şi  când  am  mai  venit  odată,
                                             zăceai  învins.  Securile  te-au  mis­
                                             tuit.
                                               Oraşul blestemat. Oraşul“.
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16