Page 11 - 1923-24
P. 11
p
25 XII. 1923---------------------------------- - - - - - - - - - - C O S I N Z A E N A - - - ---------------------------------- ag.-359
\
Doamne păzeşte. îi răspunsei, a fost aceasta. De astădatâ se vede mierloi mare, şueră ca un haiduc pe
sunt unul dintre puţinii credincioşi. că era deja stăpână pe sine şi în o potecă de codru.
Căpşorul ei mititel nu cuprindea armată pentru un răspuns. — Lydio ! Vino lângă mine !
sensul’cuvintelor şi ceru explicare. Ştii — îmi zise dânsa,— mi-a ră Şi cum îi simţesc pârul mătăsos,
— Lydio rostul tău e să iubeşti... mas în suflet scârba faţă de mos şi cum îmi rătăcesc privirea în a-
indeplineşte-ţi rostul... coviţi. pe care n-o pot birui nici zurul ochilor ei adânci, simţesc
Candela din colţul salonaşului acum, când la dreptul vorbind aş cum lumea întreagă se adună în-
îumina în icniri tremurătoare o i- trebui să-i compătimesc. trânşii!...... Va. urma —
■coană a Maicii Domnului din Cen- — Cum, — o întrebai de nu
stochova. mi-ai spus niciodată că-i urăşti a-
In clipele de tăcere cari urmau tât de mult? PLOPII
după astfel de discuţii, nu se auzia — Vai. ce copil mai eşti Radule! TEOF1L BUGNARIU
decât oftatul bătrânei Maria. De ce Puteam eu bănui ca tu să nu ştii,
<ofta oare ? că nu este polon, care să nu-i u- Somnoroşi, doi plopi cu creasta'n vânt
* * După-o poartă mare şi’nvechitâ
* rască pe aceşti barbari.
XXVII — Chestie discutabilă Lydio! îmbrăcaţi în haină de ’ntuneric
Este ceva în purtarea Lydiei ce In pribegiile mele, am întâlnit mulţi Străjuesc în noaptea liniştită
^uu pot înţelege. De câteori se face poloni cari îmi făceau impresia, că îngânând cu glas neînţeles
că eşim în oraş, pe străzi, unde sunt împăcaţi cu dânşii. Note vagi din arii tremurate.
circulaţia este mai mare sau vizi Lydia se opri brusc. Mă privi Răspândesc în jurul lor comori
tăm bazarele, ese pururea voalată. drept în ochi şi-mi spuse De mister şi de singurătate. —
In căldurile adeseori tropicale a- — Aceia n'au fost poloni, ci —
ceâsta trebue să-i fie foarte neplă trădători. ...Si cum stau in noapte, solitari,
cut Am întrebat-o odată aşa, din Spre norocul meu in clipa aceea Tremurând din frunze ’n dosul porţii.
•curiozitate şi am’ simţit că între nişte hamali, purtând în spinare lăzi Par doi preoţi ce şoptesc în vânt
barea mea a frapat-o. Mi-a răs uriaşe, ne închisese drumul aşa, că Liturghia tăinuită-a nopţii...
puns cu o frază convenţională, ca trebuind să vedem cum să ne apă
să spue ceva. Indispoziţia însă, care răm capele, discuţia se termină. IARĂŞI PLECI! .
a stăpânit-o de pe urma întrebării De pe urma ei însă eu am rămas
"mele a vădit, că întrebarea nu ¿-a nedumirit. Simţiam bine că altceva G. PONETTl
convenit. a fost ceeace făcu pe Lydia. să e- De-astăzi, eu rămân iar singur...
Incidentul a trecut la aparenţă vite întâlnirea cu muscalii. Dar, ce? Toate’h juru-mi se fac reci.
fără a lăsa altă urmă. In adâncul lată întrebarea. Iarăşi mă- va prinde dorul
sufletului meu bănuitor, a rămas Ajunşi acasă, Lydia se transformă Si pustiul .. Iarăşi pleci!
însă sentimentul curiosităţii nesa cu desăvârşire. Era de-o veselie cu
tisfăcute. Am mai observat apoi şi care nu prea eram obişnuit. Mă sili Si cu gândul dus spre altul.
alte lucruri, cari, mi au întărit bă să şed turceşte şi să mănânc halva, Ştiu că tu mă vei uita...
nuiala că Lydia are un secret, un cumpărată dela armeanul a cărui Pe când ea,- plângând întruna, —
<ce în viaţa ei, de care se teme, pe murdărie mă înfiorase mai adi Gând-in suflet te-oi purta.
care cearcă să-l ascundă. Cum dânsa neaori. Eu însă nu puteam birui
nu găsia prilej să-mi confieze ni în mine credinţa, că luminişul a- Du-te!., dor te rog, cu tine
mic, eu, nu mă pretez să o descos. cesta vesel e numai o perdea, trasă la-mi şi gândul... să-l ineci
4ntro zi însă, am întâlnit în drum anume pentru mine, ca să-mi as In vre-o apă ce vei trece-o,
un grup de muscali. Erau din ze cundă aceea ce se petrecea de fapt Du-te... Dar, la ce să pleci?!..
cile de mii de pribegi pe cari soar- după dânsa. Bănuiala aceasta m’a
tea împărăţiei i-a asvârlit aici ca indispus. AS VREA SÂ-Ml PLIMB
pe nişte naufragiaţi ai împrejurări Era pentru întâiaşdatâ că în su
lor. Veniau zgomotoşi cum li este fletul meu încerca să se încuibeze TRISTEŢEA
"firea, de parecă nu ar fi bejenari, umbra stranie a îndoielii. Ce poate GEORGE PALLADY
ci stăpâni. De cum i-a văzut, Lydia să aibă femeea aceasta?
s’a lipit de mine. O clipă am sim Cercam să mă liniştesc La urma .4? vrea să-mi plimb tristeţea pe
ţit că evită. Evident, căuta un pri urmelor ce drept am eu să mă în [cărarea
lej de a se feri din calea lor. Cum doiesc? Şi ce mă priveşte pe mine Ce'şi tac drum pe înălţime, sus,
însă străzile din Pera — căci aici trecutul ei? Am întâlnit-o pe larga Pe culmi de unde vulturul s’a dus
ne-am întâlnit — sunt toate strâmte, şosea a vieţii, pe care c lătoresc Si'n colb de vâri se adânceşte zarea
iucrul era cu neputinţă. Intr’aceea mii şi mii de oameni. Acolo 'n calmul liber, nesupus
Tuşii să apropiau. De-odată Lydia. Nici anei legi, cuprins de 'nfrigurarea
cu un gest brusc mă târî, într’o Ne-am găsit doui pribegi cari am Eternului senin, s'aştept chemarea
'dughiană mică, scundă şi murdară. prins firul vieţii noastre în marea Fiorului vremelnic ce-a apus.
Era dughiana unui alvagiu, o du- caravană. Ca şi noi, o fac mliioane
ghiană de o murdărie fenomenală, de fiinţe. Iar când din rouă altor primăveri
ceea-ce nu se potrivea de fel cu Dânsa nu a cercat să ştie cine Va răsări — nedumerită încă ■—,
^zaharicalele ce vindea. La dreptul sunt, de unde vin, ce am făcut? Sămânţa dragostei birutoare,
vorbind, nici nu mi-am dat seamă Cum vin eu acum să pătrund în
cum am ajuns aici. De voe de ne- tainele vieţii ei? Ar fi o brutalitate. Cu rodul ei gonind clipa de eri
voe, îmbrăţişai pachetul cumpărat Afară, soarele preface marea în aur Să sbor prin golurile suri de stâncă.
-*şi eşit afară, întrebai pe Lydia ce fluid. Intr’unul din tamarinzi, un Spre ţărmuri noui de linişte şi soare.
