Page 15 - 1923-24

25—XI11923- C O S t N Z E A N A Fag. 3ÎS

PLOAIE DE TOAMNĂ IN FIECARE NOAPTE...
TEODOR MURĂŞANU ALEXANDRO BOTEZ
Cad frunzele şi mor grămezi pe-afară— In fiecare noapte-un rând de frunze!...
Sicriele lor tot mai mult se 'ndeasă Demonul toamnei vrea un scump veşmânt
Şi-o ploaie ca-o pânză de mătasei Şi-a revenit cu aripi de corb flămând
S? aşterne peste faţa lor amară... După tribut...
In fiecare noapte-un rând de frunze
Durerea toamnei tot mai greu s'apasă — Suspină lunii cel din urmă cânt
Dar mie nu ştiu cum s'a pus să-mi pară Când clarul cearcă plânsul să-i aline
C’aş fi ’ntr'o călătoare zi de vară Cu un sărut...
Cu iureşe 'ndelungi de ploaie deasă...
In noaptea asta s'a desprins alt rând
Sub finu-i giulgiu de must ce germinează Şi elegiile, ca un descânt,
Aud întfuna ceva sub pământ Văpaia lunii-au prefăcut-o'n lacrimi
De par'că aievea o inimă ar bate: De chihlibar...
In noaptea asta s'a desprins alt rând —
E mustul ploii care 'ncet lucrează Iar demonul dă chiote în vânt
Şi toarce' pentru câmp un nou veşmânt Şi vântură tezaurul de foi
Şi pentru lume-o nouă bunătate! Ca un avar...

— „Atâta doar !„ DIN SURGHU1NUL şi graşi şi sătui. îmbrăcaţi în hăi-
. . — „Bine — fieî? MOLDOVEI neturi groase, cu cisme mari de
Se duseră cei din urmă specta­ GHEORGHE STOICA piele de iuft nepătrunsă de apă,
tori de operă, căci se începuse piesa „Mare lucru e războiul“, scria cu neşte căciuli sănătoase, turtite
a doua. Au rămas numai ei doi pe într’o vreme un cronicar ungur, de-a latul, lăsând liberă fruntea de
loggia. . . schiţând întâmplări, mai mult hazlii om încrezut în sinea lui. Cu ciaune
Seară de Mai. Mireasmă de decât serioase din războiul cu bos­ şi linguri de lemn legate la brâu,
şi cu hrană destulă în sacul din
flori prin aier. El îşi duse mâna niacii în 76. spate, împrospătată din etapă în
la inimă — râdea cineva în piep­ Pe semne, că lumea de pe atunci etapă.
tul lur de gestul acesta melodra­ nici nu visa de îngrozitoarea vâl-
matic; dar lui puţin îi păsa — şi toare provocată de războiul de mai Convoiuri lungi, cari sfidau fără
începu să improvizeze versuri, fră­ dăunăzi, de potopul de oameni arun­ grije iarna grea din cale afară, a
mântate, frânturi — frânturi, de caţi unii asupra altora, de lava de anului de groază 1917.
multă vreme: plumburi, de ghiulele, de foc şi de Veniau ai noştrii goi şi ogriburiţi
pară, ce se întindea să acopere şi flămânzi, cu rostul pierdut după
„Bucură-te, suflete, de viaţă! toată scoarţa pământului. Întreg dezastrul dela Turtucaia şi din Car-
Căci sfârşitul veţii nu-1 poţi şti ! cuprinsul lumii aceştia părea o casă paţi, întrebând din om în om, unde
Bucură-te’ suflete, de viaţă, de nebuni. Oameni, animale, lucruri, şi-ar putea găsi unitatea. Cu res­
Râzi, tresaltă’n mândra dimineaţă luaseră o înfăţişare de aiureală, de turi de mantale înfăşuraţi pe trupul
Fie soare sus sau nori cu ceaţă, zăpăceală, vecină cu nebunia, dacă aproape gol, cu picioarele învelite
Fie cer senin sau câmpi pustii... nu o nebunie aievea. Suprafaţa glo­ în obiele de pânză găsită prin şan­
/ bului era părăsită, case şi palate ţuri sau ruptă din albiturile proprii,
Cântă, suflete, tu cântă ’ntruna evacuate de locuitorii de altă cu o şapcă sărăcăcioasă, ce-i ascun-
Şi visează flori pe unde nu-s ! dată, cari năvăleau în găuri subte­ deâ cu aripile lăsate pe urechi, faţa
Cântă, suflete, tu cântă ’ntruna ! rane, speriaţi parcă de lumină. Pă­ neîngrijită şi suptă de suferinţe.
Plăsmueşte-ţi soarele şi luna, mântul scormonit în lung şi’n lat, Lume năcăjită, yluită, de ce vedea,
Dacă ’n nori i-a surghiunit furtuna, apele frământate în largul şi adân­ dar totuşi cu nădejdea într’o soarte
Răsărit să-mi faci tu din Apus ! cul lor, văzduhul cuprins de vijelii mai bună. Uneori lăsa năcazul, cum
şi de explozii îngrozitoare. Sfârşitul dedea de câte un dram de mân-
lumii, nu cred, să aibă o înfăţişare cărică, sau de câteo învelitoare mai
Să trăieşti în îumile-ţi visate ! bună, ca să-şi acopere oasele.
Din puterea ta să te ridici! mai oribilă, mai îngrozitoare, decât In vâltoarea aceasta de uniforme
Să trăeşti în lumile-ţi visate, vrajba asta între oameni, pornită cari se mişcau încoace şi-’n colo
Să te ’nalţi cuprins de maiestate. aşa din bun senin. frământate parcă de bătaia vântului
Alţii poarte spate 'ncovoiate — Aşa era în toate părţile. Dar parcă apărea şi câteo haină neagră, ori
Fie ’n urma ta cu toţi pitici. Moldova le întrecea pe toate. Nu cred
că la Turnul Babilonului să-şi fi câteun cojoc de refugiat, neîngrijit
dat întâlnire atâta puzderie de om, şi soios, ca în vremuri de bejenie.
Bucură-te, suflete, de soare! ca la Iaşii Moldovei pe vremea Umblau fără ţintă, în căutarea vrunui
De câmpii, de codrii, de-o vâlcea, războiului. Părea, că toate drumu­ prieten, sau unei vorbe de îmbăr­
Bucură-te, suflete, de soare. rile duc la Ieşi, drumuri murdare, bătare.
Clipa vine repede şi moare — pe cari se scurgeau valuri de oameni Intr’o bună zi una din aceste
In zadar te zbuciumi şi te doare şi de dobitoace, din cele mai deo­ figuri, încărcată, şi de grijile de aci
Tu primeşte ce-ţi aduce ea.. . “
sebite ţinuturi. Venia puhoiul de şi de cele de acasă, mă prinse de
Paris, Iunie 1919. ruşi din depărtările Siberiei, greoi mânecă: