Page 12 - 1924-1-2

Paf. li m . i. ■ n ............................. ......... — C O S I N f c f c A N A - - - - - - . . . . . . . . . . u . . . . . . . . 35—1. 1634

capul. Umil, cu pălăria tot în mână, oraş să o bată Femeia se grăbea NOAPTEA CRĂCIUNULUI
se lăsă luat de mână de soţia sa. să se ţină de el. Când nu mai văzu
Orăşenii îl huiduiau. Când se simţi pe nimeni, el se întoarse către ea CONSTANTIN CRIŞAN
scăpat de privirile acestora, îşi puse şi o chemă. Hai aici. Ea ştia ce o — „Da'că hai odată, bre omule,
amândouă mâinile în gâtul femeii, aştepta dar, dorea să termine. Umi­ ce tot mocăeşti acolo, nu vezi că
dar la ţipătul acesteia îl lăsă, tră- lită se apropie. El începu să o lo­ se face sară acu’?... şi cele două
gându-se înapoi şi privind-o rugător. vească cu sete şi o bătu, pânăce mogâldeţe albe s’au alipit de poartă,
Nu striga tu! Să nu dea Dzeu să crezu că ea nu se va mai ridica. nerăbdătoare, ca să aştepte pe Ion
ajungem acasă. Va fi vai de tine. Apoi ostenit se aşeză pe marginea Neagu, ş’apoi s’o ia la deal, pe va­
Femeea, care începuse să aibă milă drumului. Trecură vre-o zece mi­ lea Sălcuţei, spre Tabăra, doar’
de soţul său, auzindu-i ameninţarea nute pânăce femeia să-şi revie în or’găsi ceva pentru bătaia puştii.
se înfurie. Va să zică nu ţi-a fost fire. Se sculă şi cu ea odată şi — „Hai că viu, Ştefane, că doar’
destul cât te-or bătut. Haid la ad­ bărbatul. Ea se simţi zdrobită, n’o peri lumea... se auzi vocea
vocat, ăla o să te înveţe mai multă dar observând faţa lui zgâriată, scurtă a lui Neagu, dinăuntru. îşi
minte. simţi o bucurie sălbatecă, că legă opincile în grabă, În vreme ce
Intrară în cancelarea unui advo­ îndrăsnise să bată pe acest uriaş, lelea Ioana umbla ca o suveică prin
cat. Acesta era mic, privea parcă şi orice durere îi trecu la gândul a- cămară, ca să aducă puşca şi geanta
întotdeauna întunecat, făcând un cesta şi vorbindu-şi sieşi, dar totuşi de piele cu păr pe ea, şi cutia cu
contrast curios cu ajutorul său, un pentru a fi auzită şi de el zise:... Mâine halice. Săndel se juca pe vatră cu
tânăr de 23 ani, care părea făcut vând douzeci de ouă, cu douăzeci cleştele şi corcioveiul, iâr Mărioara
din voe bună. Ţăranul simţind pri­ de Lei, să am bani să merg iarăşi se rostogolea ca o minge, îmbujo­
virea scrutătoare a advocatului, îl ia advocat____ rată, printre perinile mari, cu feţele
apucă teama ca şi când se lăsase bă­ albăstrii. Când fu gata, Ion se ri­
tut de domnul cel gras. Părea că nu dică în toată înălţimea fui, aproape
trăeşte. 11 apucă un fel de ameţeală CÂNTEC să atingă podul cu fundul căciulii
şi se răzimă de un scaun să nu TEOFIL BUGNARIU lui rotate, îşi aruncă puşca dintr’o
cadă. Cum îl privea astfel femeea, avântare pe umăr, trase o duşcă de
şi când îşi văzu mâinile slabe osoase, Iubirea mea-i un cântec trist vin cald, îşi sterse tacticos .şi rân­
îşi aduse aminte de toate bătăile Ce tremură ’n apus de soare, duit cu dosul mânii cele două mus­
suferite de ea si o apucă o ură ne­ E murmurul ce curge ’ncet tăţi cât vrabia şi se uită în jur, la
spus de mare. îsbucni în plâns, stri­ Pe-argintul undei călătoare. nevasta-sa şi la copii.
gând: mă bate Dle advocat, mă bate. — „Păi eu plec, da’vezi că de nu
Apoi se aruncă cu mâ’nile la faţa Iubirea mea-i un dor pustiu viu până la colindări să-i primeşti
soţului său, începând să-l sgărie, îi Cu aripele ostenite, tu pe toţi şi să le dai şi nuci pe
vârî un deget în gură, rupându-i o E tremurarea unui'stol lângă colac... Da’eu tot cred c’am
bucată de buză, îl isbea cu pumnii, De strune 'n vânturi risipite. să viu păn’atunci...
răcnea ca smintită, îl scuipa. Şi — „Adică, ba Ioane, n’ar fi mai
femeea aceasta chinuită şi bătută, E lacrima închisă — adânc, bine să stai tu liniştit acasă măcar
simţind că aici bărbatul său nu va Din suferinţe închegată, azi?... că numai de vânătoare şi
îndrăsni să o lovească, îşi vărsă Iubirea mea fără noroc de puşcă te ţii, arde-o-ar focu’ de
u
toată răutatea pe care o adunase E veşnicul: „A fost odată ... sărăcie !...
bătăile, părea un şarpe răutăcios. — „Ci că nu mai mormăi, fumee
Ajutorul de advocat sărea, lovindu-şi CÂNTEC hai... şi Ion Neagă eşi afară cu
genunchii cu palmele, hohotind de AUREL POP paşi largi şi se trezi la poartă. To­
râs... aşa ... aşa ... varăşii, doi, unul de-oparte şi celalt
Advocatul bătrân fu nepregătit la Intinde-ţi noapte haina ta cernită de alta, împăcaţi dar nerăbdători,
aceasta scenă, revenindu-şi în fire Feerică şi plină de mistere; porniră cu el încolo, la deal.
îi porunci ajutorului să-i despartă. Pânzeşte 'n raze arginţii tot cerul — „Da bine c’ai mai eşit, bre!...
Lasă-i d-Ie, prea are haz. Ce d-le, Ş’adâncul tăinuitelor unghere. — „Da’ moş Parfenie nu merge,
dar cancelarea mea e arenă de mă Talpă?
bătaie. Nu mai trebui să-i despartă, Revarsă lin tăcere prin grădină... — „Nu, s’o scrântit moşneagu’!..'.
căci femeea ostenită îl lăsă singură. Şi mângâie încet toţii trandafirii, Da’ tot merge Sandu lui Pascu, iacă
Era roşie, iar soţul său tâmpit îşi La geam s'asculţi cum cineva suspină. trecem pela el acu’“. Ion Neagu, în
ştergea cu pumnu şiroiul de sânge. Şi-şi blestemă minutul făptuirii! urmă puţin, mormăi ceva neînţeles.
Ce să-ţi plătesc d-le advocat, în­ Vădit lucru, nui plăcea vestea asta:
trebă femeea. Douăzeci de Lei. Fe­ — „.. .Ş’adică la ce să mai meargă
meea plecă înainte, bărbatul pe şi Sandu?“
urmă. La marginea oraşului el se — „Păi aşa c’a zis tot el... că
spălă pe faţă; iar ea îl aşteptă. Nu­ ne’ntâlnirăm la crâşmă de vale, da’
mai acum înţelegea ea fapta pe care el: „că ce mai faci, vere Ştefane?“
a făcut-o. Ştia că are să o rupă eu: „Bine vere, ia ne ducem azi Ia
acum în bătăi şi de aceia îl aş­ tabără la mistreţi!“... Da’ el: „Păi
tepta să termine mai repede. El se că merg şi eu vere, ştii? mi-am
spălă, şi apa rece îl readuse la cumpărat alta puşcă, pe-asta s’o
conştiinţă. Mugi ca un taur rănit, vezi!“... Da’ eu: „Hai vere c’om fi
şi p^că. îşi lăsă soţia în urmă, mai mulţi“... ş’acu dacă-i trecem
prea era aproape de blăstămatul pela poartă-1 chemăm din drum“...