Page 15 - 1924-1-2
P. 15
25—1. 1924 - - - - - - - - - - - - - —. ' C O S I N Z E A N A - ! . . . . . . . . . . . Pag. 15
Carnetul lui Radu Roman sului greoi şi apăsat Ajuns la por
tiţă, îl urmării însă multă vreme,
- Urmare - MIHAIL GAŞPAR dar el îşi vedea de drum fără a în
toarce o singură dată capul. Cu
XXVIII. departe de a cunoaşte adevărul. Dar toate acestea luai pe Ibrahim cu
acum când sunt aproape să-i dau mine în casă îndrumându-1, să-şi
Ce curioasă fiinţă este omul. A- găsească în partea dinspre mare un
junge cea mai neînsemnată alterare, de urmă, mă înfiorez de dânsul. caic cu care să plece. Ţineam să
pentruca să-l scoată din sărite. Fac Cum a şi fost? Veniam dinspre nu fie ispitit.
această constatare cu mine însumi. Iedicula, cele şapte turnuri. De când Ajuns în casă, menajera mă în
A fost de-ajuns întâmplarea aceea ne-am mutat în casa noastră, mă tâmpină cu vestea că doamnele au
de mai deunăzi din Pera, pentruca dedicasem cu trup cu suflet acestor eşit, cu barca.
să ameninţe cu prăbuşire întreaga ruine. Găsii un ştrengar, din cei
clădire a sufletului meu. Cerc toate cari mişună cu miile pe maidanele Vestea aceasta mă linişti puţin.
mijloacele ca să alung bănuiala care Stambulului, pe Ibrahim, carele mă Mă urcai în iatac, cutreerai came-
se furişează în sufletul meu şi nu însoţia zilnic la aceste ruine. Când rile şi mă oprii în dosul unei per
pot. O simţesc ca o umbră, mereu stau să gândesc nu fac vre-un lucru dele dela fereastra care dedea în
după mine.* Lydia, evident că sim mare. Vechea cetate e doar cunos spre şosea.
ţeşte ceeace se petrece în sufletul cută tuturor. Cu toate acestea mă M’am pus la pândă. In liniştea
meu dar nu vădeşte nimic. De*ar ispitea mereu dorul a o cerceta, cu camerei bătăile inimei le auziam cum
şti dânsa ce serviciu ar aduce iu gândul ascuns de a descoperi ceva se iau la întrecere cu tic-tacul oro
birii noastre dacă şi-ar deschide ce au uitat prin pivniţele acestea logiului. Clipă de clipă se strecura
sufletul! Aşa, ne pândim reciproc, vechii boeri din Moldova şi Ţara- timpul. Mie-mi părea o veşnicie.
otrăvind izvorul curat al sufletelor Românească, cari au robit aici ani Deodată... iată-1!
noastre. grei şi mulţi. Trecea încet cu mânile aduse
Aşi vrea să uit incidentul acesta, Era într’o Vineri. In ziua aceasta cruce în spate, cu o ţigare între
să-l scot din suflet, dar nu pot, la Stambul Sultanul, face Selamlicul, dinţi. Mergia cu liniştea unui pa-
nu pot. rugăciunea lui de Kalif în una din sant carele nu are grabă. Când a-
îmi vine să-mi car la pumni, când marile moschee. Veniam cu Ibrahim, junse în dreptul portiţei, întoarse
mă văd degradat la rolul de spion. carele nu-şi mai închidea gura şi-mi faţa spre casă. In lumina albă a
Căci am devenit spion. Pândesc povestia câte lucruri toate, din Stam soarelui văzui uu bărbat înalt, de-o
totul ce se petrece în jurul meu. bul, şi din depărtata Trabezunda statură simetrică, o faţă lungăreaţă
Pândesc pe Lydia, pe Maria, facto unde se născuse. Pe şoseaua largă, cu un nas pronunţat. Adastă o clipă
rul postai, până şi pe Bob, dogul bine întreţinută a Therapiei un au în această situaţie, în vreme ce ochii
Lydiei. De dimineaţa până seara nu tomobil gonia pe cel’lalt. Personalul lui cuprinseseră grăbiţi casa şi îm
fac altceva decât pândesc.... M’a legaţiilor străine cari îşi aveau aici prejmuirea ei. Apoi, agale pe cum
apucat un fel de manie, de a pă reşedinţele de vară, se întorcea dela venise, trecu mai departe.
trunde chiar şi fără voia Lydiei în parada Selamlikului. Nu s’a mai întors.
misterul trecutului ei. Când se dau înspre grădina noa Prin minte îmi fulgeră întrebarea:
Lydia sufere sub bănuiala mea stră, mă oprii brusc. In dosul gar pe unde să fi apucat? Mai era o
îngrozitor. Se poate şi fiindcă mă dului de lângă portiţă, acoperit, de singură cale, pe apă. Coborîi scara
vede pe mine suferind. Sunt mai trunchiul gros al unui plop bătrân şi trecui pe terasa dela ţărm. Pe
care ţinea de strajă, văzui un băr
nebun ca Otello. Şi nebunia mi-o treapta ultimă dădui cu ochii de
simţesc crescând cu cât mă conving, bat înalt, spătos, spionând casa. Ibrahim, cum stetea pe vine, oglin-
că dreptatea nu este de partea mea. Apucai de braţ pe Ibrahim, porun- dindu-şi zdrenţele şi faţa murdară
Unde: are să ducă aceasta? cindu-i tăcere şi trăgându-1 după în apele de alabastru ale Cornului
Mă gândesc cu groază, că într’o mine în umbra unui gard viu. de Aur, în aşteptarea unui caic, care
bună zi, firul de aur al iubirii noa Străinul pândea nemişcat. De câ să-l ducă la Stambul.
stre se poate rupe brusc, banal, ca teva ori întoarse capul ispitind şo Ii mai dădui un bacşiş şi-l în
povestea atâtor şi atâtor iubiri din seaua. Dar faţa, nu i-o puteam ve drumai spre şosea. Voiam acum să
mahalalele oraşelor mari. S'mţesc că dea. Şapca cu cozoroc şi cămaşa- ştiu ce vrea necunoscutul. Dar
ar însemna un dezastru, o catastrofă veston îl vădiau însă rus. Prin min pândii înzădar, streinul nu se mai
pentru sufletul meu. Căci numai în tea mea înferbântată, trecu ca un arătă.
aceste clipe de desnădejde simţesc fulger întâmplarea de mai deunăzi, Intr’un târziu Lydia veni, veselă,
cu adevărat, cât de puternică este din Bazar. fermecătoare, ca un cântec veneţian.
legătura dintre noi. Văzând că străinul nu are de Când îi simţii trupul plin şi buzele
De ce nu vorbeşte atunci? De ce gând să-şi părăsească postul, luai înferbântate cu cari îmi căuta gura
nu mă linişteşte? De ce tace? hotărîrea de £-1 privi în faţă. Pă dispăruse pentru o clipă vedenia
Dar dacă nu are nimic de spus? răsii brusc ascunzătoarea şi începui neliniştitoare de mai odinioară. La
Dacă tot ce-mi pare mie că este, ar să trec drumul. La zgomotul paşilor masă, dânsa ştiu să-mi spună o mie
fi numai o surescitare nervoasă, în mei, străinul se întoarse mirat şi de nimicuri, ’cu atâta căldură, cu
chipuiri? - mă privi cu nişte ochi mari, cenuşii, atâta haz, încât râdeam ca un copil.
Nu, nu vreau să merg mai de- In privirea lui vedeam lămurit oglin
parte. Ar însemna, că sunt un nebun. direa ducr sentimente. Curiozitatea Când îi pomenii însă de întâm
v
Lydio!! De ce-mi eşti atât de dragă! şi şi o jenă pentrucă a fost surprins. plarea mea, faţa ei îmbrăcă haina
Fără să mă, aştepte plecă agale în unei spaime grozave. Ochii i se
XXIX. direcţia opusă, lăsându-mi doar nu împânziră şi căutau refugiu la cei
Am impresia că nu sunt tocmai mai icoana spatelor lui late şi pa ai Măriei. Şi faţa acesteia se schimbă.
