Page 11 - 1924-03

WMI. \V2A -UmtiMT l*ŞT*l•n— rr-i'" Î o S i S Z E A N A « - . V - rp am. - ttjT) ..,« Pag. 31

rugai : atât de mult să tm- mai -ţ» Iar în.'mijlocul. lot poliţistul .turc mai ştiu cum am făcut . drumul
singur !n oraş, să mă reîntorc stă liniştit ca o statuă uitată de o până acasă.
înainte de asfinţitul soarelui şi dacă altă lume, cu ochiul şters, pândind Ajuns, în grădină întâlnii numai'
se poate se iau o barcă. Eu aştept visător depărtări nelămurite. Şi de pe Maria. Întrebai de Lydia şi bă­
o lămurire din partea ei, ceva po- ce s’ar stingheri. Dacă Alah voeşte, trâna îmi spuse că are migrenă şi
sitiv, o vorbă, o destăinuire cât toate au să meargă bine, iar de că s’a închis în odaia ei.
de mică. Dar sufletul ei rămâne nu, ce poate face omul? Luai un scaun şi mă aşezai lângă
mereu zăvorit şi aşa, isolaţi sufle­ Eram pe la mijlocul podului bătrână.
teşte deşi mereu ambii cu acelaşi când simţii © nelinişte. Aveam im­ t— Mario, ştii pe cine am întâl­
obiectiv ne lăsăm în voia sorţii. Dar presia că cinevâ mă fixează. Fără nit azi ?
umbra pericolului necunoscut, stă voe, instinctiv ochii mei spionează Bătrâna mă privi mirată, dar în
mereu între noi. O simţim bine. £ imprejurimea şi deodată tresării, privirea ei descoperisem. icoana
acolo, când sufletele noastre se Nu departe, rezimai de- stâlpul fe­ unei temeri. A durat o clipă nu­
topesc în focul pătimaşei noastre linarului mă ţinea în priviri „El“. mai apoi umbra dispăruse şi cu
iubiri. O simţim alături de noi Pentru o clipă, ochii noştrii se în­ vocea ei cântătoare mă întrebă:
1a masă, în verandă în nopţile fer- tâlniră. Dar clipa aceea a ajuns — Pe cine?
binţl în odaia de dormit Nu mă pentru ca se ne dăm seama unul — Pe „El“. Parecă am atins’o
mai cunosc. M’a copleşit un fel de de altul. Ne cunoşteam acum. Şi cu o baghetă vrăjită. Tresări şi
toropeală sufletească, un fel de clipa aceasta a ajuns ca să simţesc râmase aşa într’o poziţie de aştep­
apatie şi nota caracteristică a sufle­ Jă între mine şi „El“ e o dujmănie tare ca şi cum ar fi încremenit pe
tului neamului meu o simţesc tot veche, dujmănie de moarte. Valul loc. Iar * ochii i se împânziseră de
mai lămurit luându-mă în stă­ de oameni ne rupse unul de altul. groază. încercă să spue ceva, dar
pânire. Când peste alte clipe după ce mă m’am ales numai cu o bolboroseală
I Nu e fatalism. Nu, e acea cerbi- reculesesem puţin inturnai capul neînţeleasă. Vedeam că trebue să-i
coasâ resistenţă negativă, proprie să-l mai văd, nu mai era. ajut.
i sufletului românesc care mă face Eşit din învălmăşeala de pe pod, — Ascultă Mario! Nu vreau ca
să aştept liniştit furtuna pe care luai o stradă laterală dea-lungul Lydia să mai treacă prin o nouă
} simţesc că şi altfel nu o pot evita, cheiului. Aveam nevoe de linişte. criză de nervi. Vei înţelege deci,
; Lydiei nu-i pot spune nimic. Nici Ce curios e sufletul omului? că trebue să-i tăinuesc această în­
‘ nu m’ar înţelege. Mă doare însă Cum ajung eu, să mă socotesc duşman tâlnire. Dar odată ce dujmanul e
că dânsa se închide de mine. Ast- de moarte unui om pe care până eri la poartă şi ne urmăreşte eu vreau
. fel, mă lupt de zile cu mine în- nici nu-1 visasem măcar? Ce taină să ştiu cine este acest vrăjmaş ne­
' sumi. este şi aceasta? Prin cap gându­ cunoscut şi ce doreşte? Mă în­
ţelegi ? Fă deci cum vei şti şi ce
- Eşind, luai drumul spre vechiul rile cele mai bizare treceau vân- vei şti, dar vreau ca Lydia să-şi
Stambul. Drumul ducea peste ma­ zolindu-se. Fantazia îmi crea si­ deschiză sufletul fără să cer eu
rele şi celebrul pod care leagă Perea tuaţii din cele mai grozave şi în aceasta. Cred, că merit atâta în­
cu Galata. O lume mişună pe po­ mijlocul lor mă vedeam mereu pe credere. Vreau să ştiu! M’ai înţeles?
dul acesta de zeci de ani. Tot ce mine. Dar bine, ce vrea la ade- Bătrâna stetea mereu mută, în­
are Răsăritul, tot ce asvârle aici că-te „El“. Cine e, de unde vine? cremenită, neputincioasă de a scoate
Apusul, trebue să treacă peste a- Deodată îmi reapăru scena din un singur cuvânt. Numai capul ei
cest pod Face impresia unei scene sara aceea, cu Lydia. In urechi, căzu în pept ca un semn de apro­
pe care convin două lumi. Englezi auzii clar ţipătul ei desnădăjduit: bare.
u
cu haine „Kaki şi caşce de pâslă „El este“ „El este“. Dar cine e a- Dinspre stradă, se auzi un şuerat
alături de Perşi cu căciuli ţuguiate cel „El“?
de miel şi haine brodate cu tir. ascuţit. (Va urma)
Dalmatini, schipetari albaneji cu Nu, sunt hotărât se cer Lydiei
brânele încărcate de arme şi pri­ lămuriri. Şi dânsa trebue să mi le
viri de vultur, fac loc arabilor ca­ dea. O obligă taina iubirii noastre, LA NAZARETH
fenii cu burnuse albe şi picioare viaţa noastră, trecutul nostru scurt Gh. V. BUTNARIU
goale. Dame după ultima modă dar plin de atâta bucurie, de atâta
parisiană trec grăbite pe lângă fericire. Senine zori de zi cobor din munte
Etiopiene aproape goale. Greci cu Stăpânit de acest gând, mă întorsei. Bătând sfios la porţile din cale.
nasul pronunţat şi ochiri de uliu. Făcu-i acelaşi drum, trecând prin Fecioare la izvor păşesc agale
se ceartă cu ovrei levantini, gălă­ acelaşi furnicar omenesc. Ochii Purtând pe umeri vas şi văl pe frunte,
gioşi şi mlădioşi, armeni cu feţe mei cercetau mereu în toate părţile
bronzate privesc cu ură mocnită la dar necunoscutul nu-1 mai văzusem, Plugarii ies la câmp cu minţi voioase,
Cercheji zdraveni, crunţi şi totuşi întâlnii o seamă de bejenari ruşi Şi’n Nazareth se scoală 'ntregpoporul
simpatici; Bulgari cu fruntea de un dar „El“ dispăruse. leslarul losif îşi ia toporul
deget şi feţe brutale, trec greci pe Aşi fi dorit să ştiu, oare şi pe Şi merge cu Isus pe căi muntoase.
lângă Sirieni sprinteni şi frumoşi. dânsul tot aceleaşi* gânduri îi vor
Misionari catolici, preoţi ortodocşi fi muncit ca şi pe rtiine ? Simţit-a Bătrânu 'n spornic pas străbate valea
îşi încrucişează paşii cu hogi cu oare şi dânsul acelaşi sentiment de Copilu'n urma lui zoreşte .calea,
capul perdut în cialmale albe şi ură când m’a văzut? Ajung pe calme sus şi- fac hodinâ
dervişi cu feţe supte şi ochi tul­ Ce mai întrebare? Exact. '
buri. Şi întreaga această mulţime, La chei tocmii un barcagiu bă­ In stropi'de raze pline de mister uri,
acest conglomerat bizar vine, merge, trân cu turbanul alb. Turcii bătrâni Tăcutul prunc zâmbeşte în lumină
grăbeşte, se ceartă, strigă, se agită. sunt oameni de credinţă. Nici nu Şi zâmbetu-i se nalţă-apoispre\ceruri.