Page 13 - 1924-03
P. 13
IO—II. 1924 C O S I N Z B A N A Pag. 33
combatant măgarul, când a susţi meu, pe cari le port, Jegate^ cu o trei animale, sâ nu audâ vorbele
nut ca, nemţii Vnu au ’ fost viteji ’şi; frânghie. Puneţi pe' mâgar în frun mele. După ce se execută voinţa
:
au fnVins numai prin Înţelepciune.'. tea popoarelor. vulpe!, grăi. li băgăm pe toţi întro
Eu reprezentantul vitejiei susţin Sunt Caesar Borgia, ştiţi că, nu odaie singură, trimitem un leu, că
cbntrariil. ¿nararea următorului fapt mai învitându-mi politicos duşmanii ruia Măria ta să-Î dai voe să râ4
r
îmi este sprijin. Eram în fruntea ia masă, am putut să mă eliberez nească furios şi vom vedea rezuM
alor 20 oftaşi şi atacarăm singuri de ei. Puneţi porcul în fruntea po tatul, cel ce va îndrăsni să rămână
un sat Militarii francezi se retra poarelor. pe loc, acela să conducă popoarele.
seră, cu toate acestea noi aveam Se mai ridicară mulţi, vorbiră Zis şi făcut Uşa se deschide furios,
de-a ne lupta' cu „un sat“, care mulţi, susţinându-şi fiecare părerea şi cele trei animale văd gura des
1
avea poate 500 locuitori. Am atacat cu argumente puternice. Dar nu se chisă înarmată cu dinţi, mari, aud
satul, i-am dat foc, l’am cucerit, noi ajunse la nici un resultat. Să ho răcnetul teribil de lei şi epurele,
douăzeci contra la o sută. Epurele tărască D-zeu, fu părerea unanimă. cel mai repede în fugă, ţuşti pe
se aşeză hiulţumit. Se ridică por De altcum aşa se şi obişnuiseră: dis geam, porcul spărgând geamul dis-w
cul. Cum ăţi văzut on. Sobor, rân cutau, se certau, la sfârşit tot D-zeu pare şi el, rămânând în odaie înţe
dul al doilea să vorbesc era al hotărî Problema e grea de rezol leptul măgar.
meu. Curagiosul epure însă s’a ri vat — răspunse D-zeu, întrece pu A învins înţelepciunea, grăiră cu
dicat înaintea mea. Aveam dreptul terile omeneşti, să-i dăm voie şire toţii. Măgarul să fie în fruntea po
să-l dojenesc, s’ar fi iscat o ceartă, tei de vulpe să hotărască ea. Cu poarelor. Gând solii s’apropiară să-i
urmată de dezastru. Eu însă poli mare pompă, vulpea fu adusă pe o dea bastonul de mareşal, mare le
ticos, am tăcut chitic şi astfel prin lectică, a cărei margini erau în fu mirarea că nu primesc răspuns...
politeţă am aplanat, un conflict. Tot crustate cu aur. Se ploconi umilită Măgarul murise de frică. Soborul
mulţumită tactului meu a învins înaintea lui D-zeu, apoi grăi. Rog se împrăştie nedumerit.
Germania şi au luat Alsacia*Lorena. pe Măria ta să trimiţi afară aceste
Dacă nu ¿ram eu, războiul poate
continua şi astăzi; însă Noi, poli-
ticoşi am cerut francezilor să de Ultimele frunze
pună armele, să ne 'de-a o sumă
mică, să ne cedeze Alsacia-Lorena li vedeam în fiecare zi prin par mult! Prea puţin s’a bucurat de
şi ei pătriinşi adânc de mărinimia cul „Regina Maria“ la ora când plăcerile vieţii abia douăzeci şi pa
noastră, au cedat. Dacă nu aş fi soarele îşi trimite din pragul apu tru de primăveri! Se uita câteodată
■ fost eu să pun capăt certei, tine sului ultimile raze slabe, ca un om Ia tinereţea care se frământa îm
ştie ce ar fi urmat. Eu, politeţa îmbătrânit care se uită cu jale peste prejurul lui, şi în fiecare se vedea;
■' sunt acela, care sosesc întotdeauna pusderia de ani, a căror trecere i-a vesel şi fericit, pururea dornic de
•la timpul potrivit. Judecaţi-mi drep sădit în păr fire de argint... viaţă, de iubire. I se părea efl
tul de-a merge în fruntea popoare Era slab de-1 bâteâ vântul, iar prea repede trec anii, sunt prea
lor, On. Sobor! Şi porcul se aşeză în umerii obrajilor domnea roşeaţa scurţi. Ar fi vrut să fie mereu, s'o
mulţumit pe scaun. Sf. llie trosni veşteda a ofticoşilor. Rătăcea ore iubească. Când vedea vre’un bol
din biciu şi dupăce o linişte de întregi pe aleeie singuratice ale par nav care-şi număra zilele peste care
moarte se, lăsă în sală, cuvântă. cului, iar când acestea se populau mai avea de trecut până la margi
Doamne (adresându-se iui D-zeu cu lume, trecea Someşul peste po nile mormântului, se’ntrista. îşi a-
care ia parte în calitate de preşe dul „roşu“, se’ntindea pe covorul ducea aminte că suntem cu toţii
dinte onorific) ai auzit disputa a- dc iarbă verde de pe celalalt mal, destinaţi pământului din care am
cestor trei, hotăreşte. Să-şi dea pe şi se gândea, până ce, întunericul fost clădiţi, şi care-şi reclamă drep
rând părerea fu răspunsul se strecura încetinel, pe furiş, ca turile de proprietate. Îşi zicea că,
Se ridică, Atila care şedea la un câine când vine la mâncare nu este decât o celulă impercepti
stânga lui Dumnezeu şi care avea după ce a umblat cine ştie câtă bilă din pământ scoasă, cu chirie
forma unui biciu, picoarele prelun- vreme hoinar. Atunci, se ridica, îşi dată vieţii, pentruca, un timp mai
gîndu-i-se în două plezne; cu acesta rătăcea privirile-i obosite peste câm lung sau mai scurt să se bucure
bătea Dumnezeu pe- neascultători pia semănată cu grâu şi cucuruz, şi să-sufere, iar la capătul drumu
si grăi. Luptele se câştigă prin vi apoi îi erau furate de apa lină a lui să între în negura cămarei pro
tejie. Dovadă sunt luptele câştigate Someşului ce se’ntinde printre pâl prietarului.
de mine. Mie nu mi-a trebuit po curile de răchită ca un braţ mola Acum îşi numără şi el zilelfc, şi
liteţă, veneau dujmanii şi fără a- tec de cadână. Trecea înapoi po întrezărea gura neagră a mormân
ceasta să se arunce la picoarele dul şubred, o lua pe cel mai dos tului unde va dormi somnul de
* mele. Mie nu-ml trebuia înţelepciune, nic drum, mergea acasă, se aşeza veci...
era de ajuns să răcnesc şi să îm la fereasta pe pragul căreia câteva O ! cum îl furau amintirile trecu
prăştiau duşmanii. Puneţi pe epure glastre cu flori îşi arătau podoaba tului şi’l purtau ca’ntriun vis fericit
în fruntea popoarelor. şi se perdea în amintiri... din care n’ar fi mai voit să se tre
*U Sunt unul, dintre cei şapte, pe Fugea de lume. I se părea, că ră zească ! Ca trandafiriu i se părea
cari Veninosul Enric al III. îi ciunti tăcind prin mijlocul acestei lumi acest trecut! Cum se simţea cuprins
* atât de crud, dela bătaia dela Seck. vesele şi fericite, care răspândeşte de dorinţi dulci, neînţelese, care-i
Experienţa m’a învăţat ca să cin- atâta putere de viaţă, ar prezenta împurpurau obrajii scobâlciţi! Şi
s*esc mintea. Nemţii s’ati bătut din un trist spectacol. Nu mai aparţi cu fărâma de plămâni ce mai avea,
v cetăţi,, ajutaţi de minte,, noi -Ungurii nea lumei acesteia; pentru el nu căuta să soarbă. întreg acest farmec
.ajutaţi bumai de vitejie** Rezultatul mai era fericire aci pe pămâfit! al‘timpului răma9 în urmă, sănse’n-
vitejiei le arată, urechile şi nasul v SiT durea acest lucru. O, îl durea câlzeascâ Ia flacăra de’apururi a-
