Page 14 - 1924-03

• £ag. ¿4 mi ,... ■ ■■■-—■■■■■ — C O S i N Z E A N A * - - - - - - - - - - .. i— ........................ V6—U. 1924

pusă, la ăcrastă flacără a vieţii care — Ge gânduri negre, —făcui eu la prirha fază- a boalei, credeam
s’â stâns înainte de a o vedea asezându-mă pe bancă. Socoteala şi eu într’o însănătoşire, deşi ştiam
bine....... ■ zilelor noastre o ţine altcineva, şi că ni iartă, dar acum nici fărâmă
u
Se uita multă vreme în oglindă, acel ,cineva o închee când crede de speranţă nu mai iicăreşte în su­
îşi privea chipul palid, pielea în­ de cuviinţă, fără a ne întreba dacă fletul meu. Sunt bolnav, Iasă-mă să
tinsă pe oase traversate de vinele aceasta operaţiune o face prea de fiu socotit numai bolnav, dar nu
;
albastre ca nişte sfori, şi cearcă- vreme sau prea târziu. Tot acel şi nebun cum ar crede acei cari
nile negre dimprejurul ochilor. I se „cineva“ pe care cu mintea noastră m’ar auzi vorbind de sosirea unor
părea că e bătrân. Închidea puţin suntem departe de a’l înţelege, are zile în care nuvoiu mai infecta ae­
câte puţin, pchii împăenjeniţi, da la puterea să lungească numărul zile­ rul cu respiraţa mea, nu voi mai
.o parte cu mintea arătarea din lor tocmai atunci când crezi că eşti murdări pământul cu sângele pe
oglindă, şi se vedea mai tânăr cu mai aproape de mormânt, sau sâ’l care-l scuip d n piămânii mei. Mă
un an... apoi cu altul... pe urmă cu scurteze tocmai când gândeşti că dor aceste vorbe, mă dor ca tuşea
altul, şi tot aşa, până când, un co­ eşti mai aproape de el... « care mă sgudue din încheeturi, dar
pilaş cu obrazii bucălaţi şi purpu­ — Nu ţi se pare că vorbeşti ab­ se poate schimba ceva din cartea
rii,' gungărea într’un leagăn de blană surdităţi ? destinului? Toate paginile au fost
vopsit cu roşu. Ce-a ajuns copilul — Nu te înţeleg! cetite; acuma, am ajuns la ultima
de odinioară! Ce-a rămas din o- ■-— Crezi oare, că discursuri de pe care stă scris cu litere mari:
brajii fragezi, din corpul plin de acestea m’ar face să nâdăjduesc „moartea “ Şi nu se poate înlătura
viaţă !... într’o însănătoşire când totul e per- această pagină, nu se poate şterge
* dut? <i acest cuvânt lugubru: trebue cetit
Era toamnă. Câte-o . frunză gal­ — Ce sceptic eşti, — murmu­ ca toate celelalte şi pe urmă... cân­
benă se desprindea încet de pe ram, rai eu. . tecul e sfârşit! Şi când mă gân­
lăsându-se purtată de capriciile — O, Doamne ! singur nu te poţi desc fa lumea din mijlocul căreia
uşoare prin văzduhul mohorât, apoi, convinge, şi mă acuzi de scepti­ plec ! Vă rămânea aceaş ! :«
triştă, se aşternea pământului. Soa­ cism. Dar înţelege omule, că şi eu Ştiu că am să mor, că> n’am să
rele se uita melancolic din bolta mă văd în halul în care mă vezi mai văd primăvara, că peste un an,
cerului, ca un călător obosit, fră­ tu, ba poate şi mai rău... aceiaşi oameni, vor veni să răsufle
mântat de gânduri negre... —- Tocmai aci e partea rea — aerul sănătos al acestor locuri, pe
Mă plimbam cu o carte în întrerupsei eu, — că te vezi mai aceleaşi drumuri, cu copiii niţel mai
mână pe calea de lângă fabrica rău de cum eşti, şi teama că nu te răsăriţi, cu inimele veşnic pline de
de ghiaţă. Pe o bancă ascunsă vei însănătoşi, îţi trimite în cap no- nădejde, de dragoste, de fericire,
într’un boschet, şedea singur, cu roade de gânduri negre. pe când, în fundul unui sicriu de
capul rezemat în mâna stângă, — Dar, dragul meu, nu uita, că scânduri biata mea carne, care mi-a
cu privirile perdute. M’apropiai de alta e a vedea, alta a simţi. Tu mă mai rămas încă, va putrezi şi vor
el. Nu mă simţi. Şi luai seama. Cu vezi aşa galben la faţă şi slab de rămânea numai oasele ascunse sub
faţa galbenă ca şofranul, ochii duşi mă suflă vântul, dar nu bănueşti hainele cari păstrează încă forme
în fundul capului, cu părul rar piep­ ce se petrece în mine, nu ştii cât corpului din zilele când puterea de
tănat în stânga, părea figură de sufăr,.nu ştii că tocmai dorul de viaţă curgea înflăcărată prin vinele
ceară îmbrăcată cu haine şi aşe­ viaţă specific ofticoşilor, deşteaptă mele...
zată în galantarele dela magazinele în mine simţuri de-apururi ador­ Eu nu voi mai fi. Toate bunurile
cu îmbrăcăminte... Prin ce lumi că­ mite şi mă istovesc, îmi sleesc pu­ vieţii, vor dăinui pentru alţii; nu
lătoria imaginaţia lui oare? In ce terile ce le mai am, mă consumă, vor mai fi pentru mine în vecii
gânduri era adâncit? Se vedea poate, mă topesc... O, gândurile, gându­ vecilor... nu voi mai fi.
copilaş, cum alerga pe câmpie după rile ! De ce are omul atâtea gân­ Se opri. Suflă obosit, iar în col­
fluturi, cum se scălda în Someş, duri? De ce te fură amintirile, în­ ţurile gurii făcuse spume de scui­
• cum admira apusul soarelui, cum cet... încet ca o apă, şi te poartă pat roşu. Degetele, ca nişte, sche­
asculta cântecul păsărilor în desi­ de’alungul anilor mărindu-ţi sufe­ lete, păreau foarte lungi, iar panta­
şul luncilor sau basmele bunicii la rinţa prezentului ? !... lonii se bălăbăneau ca pe nişte
gura sobei în serile de iarnă când — Pentrucă te laşi pradă lor, nu beţe. Parcă era un cadavru.
vântul se vaetă prin arborii des­ cauţi distracţii. — Vezi tu — continuă el cu vo­
frunziţi ?... — Cum vorbeşti tu? Crezi oare cea tot mai slăbită — fiecare frunză
Nu voiam să-l tulbur, deaceea că ar mai exista pentru mine vre’o galbenă care se desprinde încet
cercai să mă retrag încet şi să-mi distracţie care să mă facă să uit de pe ramuri şi se lasă melancolic
urmez plimbarea. Dar la primul pas, a-mi număra zilele pe măsură ce la pământ, mi se pare o fi ştearsă
cunţina de frunze ruginite care îm­ cad frunzele? Aş putea eu să uit din răbojul vieţii mele! Doamne,
podobea pământul, produse unsgo- boala care mă mistue când inima Doamne, ce dureros e, când te spio­
mot uscat. îşi ridică încet capul, îmi bate tot mai rar, când plămânii nezi când îţi numeri bătăile inimii,
şi se uită la mine cu nişte priviri mi-se topesc pe fiecare minut? câno te vezi toDindu-te din picioare
care veneau parcă de pe altă lume. Câteodată, tuşesc, tuşesc, până când pe fiecare zi trecută, când îţi dai
Zâmbi. inima încetează şi nu mai văd ni­ seama de tot ce se petrece cu tine.
— Ce faci dragă? — îl întrebai mic înaintea ochilor. Puterile îmi Şi nu poţi face nimic, nici tu, nici
eu sfios, — nu te tulbur? slăbesc, şi cad într’o moleşealâ ve­ alţii. Slăbeşti mereu, iar facultăţile
După ce îmi lua seama ca şi cină cu moartea. Întrezăresc atunci mintale îţi rămân integre, pentru a
când nu ra’ar fi cunoscut, răspunse gura neagră a mormântului, şi parcâ urmări distrugerea sigură a cor»
trăgănat: aud bulgări de pământ cum se ros­ pulul... r
—: Îmi număr zilele ! togolesc, pe sicriu cu sgomote seci! O tuşă seacă îl întrerupse.

i