Page 14 - 1924-03
P. 14

•      £ag. ¿4 mi  ,... ■ ■■■-—■■■■■ — C  O  S  i N  Z  E  A  N  A    *  - - - - - - - - - -  ..  i— ........................ V6—U. 1924


          pusă,  la  ăcrastă  flacără  a  vieţii  care   —  Ge gânduri negre, —făcui eu  la  prirha  fază-  a  boalei,  credeam
          s’â  stâns  înainte  de  a  o  vedea   asezându-mă  pe  bancă.  Socoteala  şi  eu  într’o  însănătoşire,  deşi  ştiam
          bine.......            ■            zilelor  noastre  o  ţine  altcineva,  şi   că  ni  iartă,  dar  acum  nici  fărâmă
                                                         u
            Se  uita  multă  vreme  în  oglindă,   acel  ,cineva   o  închee  când  crede   de  speranţă  nu  mai  iicăreşte  în  su­
          îşi  privea  chipul  palid,  pielea  în­  de  cuviinţă,  fără  a  ne  întreba  dacă  fletul  meu.  Sunt  bolnav,  Iasă-mă  să
          tinsă  pe  oase  traversate  de  vinele   aceasta  operaţiune  o  face  prea  de  fiu  socotit  numai  bolnav,  dar  nu
                    ;
          albastre  ca   nişte  sfori,  şi  cearcă-   vreme  sau  prea  târziu.  Tot  acel   şi  nebun  cum  ar  crede  acei  cari
          nile  negre  dimprejurul  ochilor.  I  se   „cineva“  pe  care  cu  mintea  noastră   m’ar  auzi  vorbind  de  sosirea  unor
          părea  că  e  bătrân.  Închidea  puţin   suntem  departe  de  a’l  înţelege,  are   zile  în  care  nuvoiu  mai  infecta  ae­
          câte  puţin,  pchii  împăenjeniţi,  da  la   puterea  să  lungească  numărul  zile­  rul  cu  respiraţa  mea,  nu  voi  mai
          .o  parte  cu  mintea  arătarea  din  lor  tocmai  atunci  când  crezi  că  eşti   murdări  pământul  cu  sângele  pe
          oglindă,  şi  se  vedea  mai  tânăr  cu   mai  aproape  de  mormânt,  sau  sâ’l   care-l  scuip  d  n  piămânii  mei.  Mă
          un  an...  apoi  cu  altul...  pe  urmă  cu   scurteze  tocmai  când  gândeşti  că   dor  aceste  vorbe,  mă  dor  ca  tuşea
          altul,  şi  tot  aşa,  până  când,  un  co­  eşti mai aproape de el...   «  care  mă  sgudue  din  încheeturi,  dar
          pilaş  cu  obrazii  bucălaţi  şi  purpu­  —  Nu  ţi  se  pare  că  vorbeşti  ab­  se  poate  schimba  ceva  din  cartea
          rii,' gungărea într’un leagăn de blană  surdităţi ?                     destinului?  Toate  paginile  au  fost
          vopsit  cu  roşu.  Ce-a  ajuns  copilul   —  Nu te înţeleg!             cetite;  acuma,  am  ajuns  la  ultima
          de  odinioară!  Ce-a  rămas  din  o-   ■-—  Crezi  oare,  că  discursuri  de   pe  care  stă  scris  cu  litere  mari:
          brajii  fragezi,  din  corpul  plin  de   acestea  m’ar  face  să  nâdăjduesc   „moartea  “  Şi  nu  se  poate  înlătura
          viaţă !...                          într’o  însănătoşire  când  totul  e  per-  această  pagină,  nu  se  poate  şterge
                          *                   dut?           <i                   acest  cuvânt  lugubru:  trebue  cetit
            Era  toamnă.  Câte-o  .  frunză  gal­  —  Ce  sceptic  eşti,  —  murmu­  ca  toate  celelalte  şi  pe  urmă...  cân­
          benă se desprindea încet de pe ram,   rai eu. .                         tecul  e  sfârşit!  Şi  când  mă  gân­
          lăsându-se  purtată  de  capriciile   —  O, Doamne ! singur nu te poţi   desc  fa  lumea  din  mijlocul  căreia
          uşoare prin văzduhul mohorât, apoi,   convinge,  şi  mă  acuzi  de  scepti­  plec ! Vă rămânea aceaş !   :«
          triştă,  se  aşternea  pământului.  Soa­  cism.  Dar  înţelege  omule,  că  şi  eu   Ştiu  că  am  să  mor,  că>  n’am  să
          rele  se  uita  melancolic  din  bolta   mă  văd  în  halul  în  care  mă  vezi   mai  văd  primăvara,  că  peste  un  an,
          cerului,  ca  un  călător  obosit,  fră­  tu, ba poate şi mai rău...    aceiaşi  oameni,  vor  veni  să  răsufle
          mântat de gânduri negre...            —-  Tocmai  aci  e  partea  rea  —   aerul  sănătos  al  acestor  locuri,  pe
            Mă  plimbam  cu  o  carte  în     întrerupsei  eu,  —  că  te  vezi  mai   aceleaşi drumuri, cu copiii niţel mai
          mână  pe  calea  de  lângă  fabrica  rău  de  cum  eşti,  şi  teama  că  nu  te   răsăriţi,  cu  inimele  veşnic  pline  de
          de  ghiaţă.  Pe  o  bancă  ascunsă  vei  însănătoşi,  îţi  trimite  în  cap  no-   nădejde,  de  dragoste,  de  fericire,
          într’un  boschet,  şedea  singur,  cu   roade de gânduri negre.          pe  când,  în  fundul  unui  sicriu  de
          capul  rezemat  în  mâna  stângă,     —  Dar,  dragul  meu,  nu  uita,  că   scânduri  biata  mea  carne,  care  mi-a
          cu  privirile  perdute.  M’apropiai  de   alta  e  a  vedea,  alta  a  simţi.  Tu  mă   mai  rămas  încă,  va  putrezi  şi  vor
          el.  Nu  mă  simţi.  Şi  luai  seama.  Cu  vezi  aşa  galben  la  faţă  şi  slab  de   rămânea  numai  oasele  ascunse  sub
          faţa  galbenă  ca  şofranul,  ochii  duşi   mă  suflă  vântul,  dar  nu  bănueşti   hainele  cari  păstrează  încă  forme
          în fundul capului, cu părul rar piep­  ce  se  petrece  în  mine,  nu  ştii  cât  corpului  din  zilele  când  puterea  de
           tănat  în  stânga,  părea  figură  de   sufăr,.nu  ştii  că  tocmai  dorul  de  viaţă  curgea  înflăcărată  prin  vinele
           ceară  îmbrăcată  cu  haine  şi  aşe­  viaţă  specific  ofticoşilor,  deşteaptă   mele...
           zată  în  galantarele  dela  magazinele   în  mine  simţuri  de-apururi  ador­  Eu  nu  voi  mai  fi.  Toate  bunurile
           cu îmbrăcăminte... Prin ce lumi că­  mite  şi  mă  istovesc,  îmi  sleesc  pu­  vieţii,  vor  dăinui  pentru  alţii;  nu
           lătoria  imaginaţia  lui  oare?  In  ce   terile  ce  le  mai  am,  mă  consumă,   vor  mai  fi  pentru  mine  în  vecii
           gânduri era adâncit? Se vedea poate,   mă  topesc...  O,  gândurile,  gându­  vecilor... nu voi mai fi.
           copilaş,  cum  alerga  pe  câmpie după   rile  !  De  ce  are  omul  atâtea  gân­  Se  opri.  Suflă  obosit,  iar  în  col­
           fluturi, cum se scălda în Someş,   duri?  De  ce  te  fură  amintirile,  în­  ţurile  gurii  făcuse  spume  de  scui­
          •      cum admira apusul soarelui, cum  cet...  încet  ca  o  apă,  şi  te  poartă   pat  roşu.  Degetele,  ca  nişte,  sche­
           asculta  cântecul  păsărilor  în  desi­  de’alungul  anilor  mărindu-ţi  sufe­  lete,  păreau  foarte  lungi,  iar  panta­
           şul  luncilor  sau  basmele  bunicii  la   rinţa prezentului ? !...     lonii  se  bălăbăneau  ca  pe  nişte
           gura  sobei  în  serile  de  iarnă  când   —  Pentrucă  te  laşi  pradă  lor,  nu   beţe. Parcă era un cadavru.
           vântul  se  vaetă  prin  arborii  des­  cauţi distracţii.                 —  Vezi  tu  —  continuă  el cu  vo­
           frunziţi ?...                         —  Cum  vorbeşti  tu?  Crezi  oare   cea tot mai slăbită — fiecare frunză
             Nu  voiam  să-l  tulbur,  deaceea   că  ar  mai  exista  pentru  mine  vre’o   galbenă  care  se  desprinde  încet
           cercai  să  mă  retrag  încet  şi  să-mi   distracţie  care  să  mă  facă  să  uit  de  pe  ramuri  şi  se  lasă  melancolic
           urmez plimbarea. Dar la primul pas,   a-mi  număra  zilele  pe  măsură  ce   la  pământ,  mi  se  pare  o  fi  ştearsă
           cunţina  de  frunze  ruginite  care  îm­  cad  frunzele?  Aş  putea  eu  să  uit  din  răbojul  vieţii  mele!  Doamne,
           podobea  pământul,  produse  unsgo-   boala  care  mă  mistue  când  inima  Doamne, ce dureros e, când te spio­
           mot  uscat.  îşi  ridică  încet  capul,  îmi  bate  tot  mai  rar,  când  plămânii   nezi  când  îţi  numeri  bătăile  inimii,
           şi  se  uită  la  mine  cu  nişte  priviri   mi-se  topesc  pe  fiecare  minut?  câno te vezi toDindu-te din picioare
           care veneau parcă de pe altă lume.  Câteodată,  tuşesc,  tuşesc,  până  când   pe  fiecare  zi  trecută,  când  îţi  dai
             Zâmbi.                            inima  încetează  şi  nu  mai  văd  ni­  seama  de  tot  ce  se  petrece  cu  tine.
             —  Ce  faci  dragă?  —  îl  întrebai   mic  înaintea  ochilor.  Puterile  îmi  Şi  nu  poţi  face  nimic,  nici  tu,  nici
           eu sfios, — nu te tulbur?           slăbesc,  şi  cad  într’o  moleşealâ  ve­  alţii.  Slăbeşti  mereu,  iar  facultăţile
             După  ce  îmi  lua  seama  ca  şi   cină  cu  moartea.  Întrezăresc  atunci   mintale  îţi  rămân  integre,  pentru  a
           când  nu  ra’ar  fi  cunoscut,  răspunse  gura  neagră  a  mormântului,  şi  parcâ  urmări  distrugerea  sigură  a  cor»
           trăgănat:                           aud  bulgări  de  pământ  cum  se  ros­  pulul... r
             —: Îmi număr zilele !             togolesc, pe sicriu cu sgomote seci!  O tuşă seacă îl întrerupse.


                                                                                                i
   9   10   11   12   13   14   15   16